— Nu cred, răspunse senatorul.
În ziua în care pastorul Wishnell o sunase pe doamna Pommeroy, Ruth se afla deja de câteva ore pe plaja Potter împreună cu senatorul şi cu Webster. Ea şi senatorul se uitau la o carte pe care Ruth o cumpărase pentru el de la un magazin al Armatei Salvării din Concord cu o lună mai devreme. I-o dăduse imediat după ce revenise din vizita de la mama ei, dar el n-o citise încă. Spunea că-i vine greu să se concentreze, pentru că era prea îngrijorat din cauza lui Webster.
— Sunt convins că-i o carte foarte bună, Ruth, spuse el. Mulţumesc c-ai adus-o azi aici.
— Pentru nimic, spuse ea. Stăteam în veranda ta şi mă gândeam că s-ar putea să
vrei să te uiţi la ea. Ştii tu, dacă te plictiseşti, sau aşa ceva.
Cartea se numea Comori ascunse: cum şi unde să le găseşti. Un ghid al căutătorului comorilor dispărute ale lumii. Era ceva care, în condiţii normale, l-ar fi încântat mult pe senator.
— Îţi place? întrebă Ruth.
— O, da, Ruth. E o carte grozavă.
— Ai aflat ceva nou?
— Nu prea, Ruth, ca să fiu sincer. N-am terminat-o. Ca să-ţi spun drept, mă
aşteptam la ceva mai multă informaţie din partea autorului. Ai crede după titlu, spuse senatorul Simon întorcând cartea de pe-o parte pe alta, că autorul îţi spune cum să
găseşti anumite comori, dar nu oferă multe informaţii despre asta. Până acum spune că
dacă găseşti ceva e pură întâmplare. Şi dă exemple de oameni care-au fost norocoşi şi au descoperit comori când de fapt nu căutau nimic. Asta nu prea mi se pare a fi o metodă.
— Cât din ea ai citit?
— Doar primul capitol.
— O. Am crezut c-o să-ţi placă ilustraţiile frumos colorate. Multe fotografii ale multor comori. Pe acelea le-ai văzut? Ai văzut fotografiile cu ouă Fabergé? Am crezut c-o să-ţi placă.
— Dacă sunt fotografii ale obiectelor, Ruth, atunci nu sunt cu adevărat pierdute.
Nu-i aşa?
— Ei bine, senatorule, înţeleg ce spui. Dar fotografiile sunt imagini ale comorilor pierdute pe care oameni obişnuiţi le-au găsit de unii singuri. De exemplu omul acela care a găsit cupa lui Paul Revere. Ai ajuns la partea aceea?
— A, nu încă, spuse senatorul.
Îşi feri ochii de soare şi privi peste mlaştini.
— Cred c-o să plouă. Sper să mă-nşel, pentru că Webster n-o să se întoarcă dacă
plouă. Deja e foarte răcit. Să vezi cum îi hârâie pieptul.
Ruth luă cartea senatorului şi spuse:
— Am văzut aici o parte... unde e? Despre un puşti care a găsit în California un indicator lăsat de Sir Francis Drake. Era făcut din fier şi susţinea că e pământul reginei Elisabeta. Fusese acolo aproape trei secole.
— Asta chiar că e ceva.
Ruth îi oferi senatorului o lamă de gumă de mestecat. El o refuză, aşa că o mestecă
ea.
— Autoarea spune că cel mai bun loc din lume în care să cauţi comori ascunse este insula Cocos.
— Asta spune cartea ta?
— E a ta, senatorule. Am răsfoit-o la întorcerea din Concord şi am văzut asta despre insula Cocos. Autoarea spune că insula Cocos e o adevărată mină de aur pentru cei care caută comori ascunse. Spune că James Cook se oprea aici tot timpul cu prada.
Marele explorator!
— Marele explorator.
— Aşa făcea şi piratul Benito Bonito. Şi căpitanul Richard Davis, şi piratul Jean Lafitte. Am crezut c-o să te intereseze...
— O, dar mă interesează, Ruth.
— Ştii ce-am crezut c-o să te intereseze? Vreau să spun despre insula Cocos? Insula e la fel de mare ca Fort Niles. Ce spui de asta? N-ar fi ironic? Nu te-ai simţi ca acasă
acolo? şi cu toate comorile alea ascunse care aşteaptă să fie descoperite? Tu şi Webster aţi putea merge acolo să săpaţi împreună. Ce spui de asta, senatorule?
Începu să plouă cu stropi mari şi grei.
— Oricum, cred că pe insula Cocos vremea e mai bună, spuse ea şi începu să râdă.
Senatorul spuse:
