— O, Ruth, nu plecăm nicăieri, Webster şi cu mine. Ştii asta. N-ar trebui să spui aşa ceva nici măcar în glumă.
Ruth se simţi rănită. Îşi reveni repede şi spuse:
— Sunt convinsă că v-aţi întoarce bogaţi ca nişte regi dacă aţi merge pe insula Cocos.
El nu răspunse.
Ea se întrebă de ce tot insista. Doamne, cât de disperată părea. Cât de dornică de conversaţie. Era jalnic, dar îi era dor să stea pe plajă cu senatorul şi să pălăvrăgească
ore întregi fără întrerupere, şi nu era obişnuită ca el s-o ignore. Se simţi deodată
geloasă că Webster Pommeroy are parte de toată atenţia. Atunci chiar începu să se simtă jalnic. Se ridică, îşi trase gluga de la geacă şi întrebă:
— Vii?
— Depinde de Webster. Nu cred c-a observat că plouă.
— N-ai pe tine o geacă impermeabilă, aşa-i? Vrei să-ţi aduc una?
— Mi-e bine aşa.
— Tu şi Webster ar trebui să intraţi la adăpost înainte să vă udaţi până la piele.
— Câteodată Webster vine înăuntru când plouă, dar alteori stă acolo şi se udă din ce în ce mai tare. Depinde în ce stare e. Cred c-o să rămân până când o să vrea să vină
şi el. Ruth, am acasă cearşafuri întinse la uscat. Nu vrei tu să le strângi înainte să se ude?
Ploaia cădea acum repede, biciuitor.
— Cred că cearşafurile sunt deja ude, senatorule.
— Probabil ai dreptate. Las-o baltă.
Ruth alergă la casa doamnei Pommeroy prin ploaia care începea să se domolească.
O găsi cu sora ei Kitty, la etaj, în dormitorul mare, scoţând haine din dulap. Kitty stătea pe pat şi-şi privea sora. Îşi bea cafeaua despre care Ruth ştia că e condimentată cu gin.
Ruth îşi dădu ochii peste cap. Era sătulă de băutul lui Kitty.
— Ar trebui să-mi cos ceva nou, spunea doamna Pommeroy. Dar n-am timp!
Apoi:
— Uite-o pe Ruth a mea. O, eşti udă leoarcă.
— Ce faci?
— Îmi caut o rochie drăguţă.
— Cu ce ocazie?
— Am fost invitată undeva.
— Unde? întrebă Ruth.
Kitty începu să râdă, la fel şi doamna Pommeroy.
— Ruth, spuse ea, n-o să-ţi vină să crezi. Mergem la o nuntă pe Courne Haven.
Mâine!
— Spune-i cine-a zis asta! strigă Kitty.
— Pastorul Wishnell! spuse doamna Pommeroy. El ne-a invitat.
— Nu se poate!
— Ba se poate!
— Tu şi Kitty mergeţi pe Courne Haven?
— Sigur. Şi mergi şi tu.
— Eu?
— Vrea să fii acolo. Se căsătoreşte fiica lui Babe Wishnell şi eu îi aranjez părul! Şi voi două sunteţi ajutoarele mele. Deschidem un salon temporar.
— Ei, măi-măi, spuse Ruth.
