Domnul Ellis îi ţine departe. Unul dintre multele lucruri frumoase pe care le face domnul Ellis. Turiştii ăştia sunt nişte paraziţi.
Tot turiştii de vară erau cei care deţineau iahturile şi bărcile cu motor care înconjurau insula. Pe drum, Ruth văzu două bărci argintii ţâşnind pe mare. Erau atât de apropiate una de alta, încât s-ar fi zis că una din bărci o pupa în fund pe cealaltă.
Arătau ca două libelule fugărindu-se şi încercând să facă sex în aerul sărat.
Pastorul Wishnell aranjase ca doamna Pommeroy să-şi vadă de aranjatul părului în grădina din spate, chiar în faţa unui strat de trandafiri roz. Adusese acolo un scaun şi o masă mică pe care ea îşi aşeză foarfecele şi pieptenele şi un pahar mare cu apă în care să moaie pieptenele. Kitty Pommeroy se aşeză pe un zid mic de cărămidă şi fumă
câteva ţigări. Îngropă mucurile în pământul de sub trandafiri când crezu că n-o vede nimeni. Owney Wishnell stătea pe treptele verandei din spate, îmbrăcat în salopeta lui ciudat de curată de pescar de homari. Ruth se duse lângă el. El îşi ţinea mâinile pe genunchi, şi ea îi putea vedea firele de păr aurii şi ondulate de pe încheieturile degetelor. Ce mâini curate! Nu era obişnuită să vadă bărbaţi cu mâini atât de curate.
— De când locuieşte unchiul tău aici? întrebă ea.
— Dintotdeauna.
— Nu pare o casă în care-ar locui el. Mai stă şi altcineva aici?
— Eu.
— Altcineva?
— Doamna Post.
— Cine-i doamna Post?
— Are grijă de casă.
— N-ar trebui să le-ajuţi pe prietenele tale? întrebă Cal Cooley.
Venise pe verandă în spatele lor fără să facă nici un zgomot. Îşi aplecă trupul înalt şi se aşeză lângă Ruth, aşa că ea stătea acum între cei doi bărbaţi.
— Nu cred că au nevoie de ajutor, Cal.
— Owney, unchiul tău vrea să te întorci pe Fort Niles, spuse Cal Cooley. Vrea să-l aduci pe domnul Ellis la nuntă.
— Domnul Ellis vine la nuntă? întrebă Ruth.
— Da.
— Niciodată nu vine aici.
— Nu contează. Owney, e timpul s-o iei din loc. Vin cu tine.
— Pot să vin şi eu? îl întrebă Ruth pe Owney.
— Bineînţeles că nu, răspunse Cal.
— Cal, nu te-am întrebat pe tine. Owney, pot să vin şi eu?
Dar pastorul Wishnell se apropia, şi când Owney îl văzu sări repede de pe scări şi-i spuse unchiului său:
— Plec, plec chiar acum.
— Grăbeşte-te, spuse pastorul în timp ce urca treptele verandei.
Privi peste umăr şi spuse:
— Ruth, doamna Pommeroy o să aibă nevoie de ajutorul tău.
— Nu sunt de mare ajutor la tuns părul, spuse Ruth, dar pastorul şi Owney plecaseră deja.
Fiecare în altă direcţie.
Cal o privi pe Ruth şi ridică o sprânceană, satisfăcut.
— Mă-ntreb de ce eşti atât de dornică să-ţi petreci timpul cu băiatul ăla.
— Pentru că nu mă scoate dracului din sărite, Cal.
— Eu te scot dracului din sărite, Ruth?
— O, nu tu. N-am vrut să spun tu.
— Mi-a plăcut mica noastră călătorie la Concord. Domnul Ellis mi-a pus multe întrebări după ce m-am întors. A vrut să ştie cum te-ai înţeles cu mama ta şi dacă te-ai simţit acolo ca acasă. I-am spus că v-aţi înţeles de minune şi că te-ai simţit ca acasă, dar sunt sigur c-o să vrea să stea de vorbă cu tine despre asta. Dacă mă gândesc mai bine, ar trebui să-i scrii câteva rânduri când o să ai ocazia, mulţumindu-i că ţi-a sponsorizat excursia. E important pentru el ca voi două să aveţi o relaţie bună, având în vedere cât
de apropiate au fost mama şi bunica ta de familia Ellis. Şi ar vrea să petreci cât mai mult timp departe de Fort Niles, Ruth. I-am spus că m-aş bucura să te duc oricând la Concord, şi că ne-am simţit bine călătorind împreună. Chiar mi-a plăcut, Ruth.
O privea în stilul lui, cu ochii pe jumătate închişi.
— Cu toate astea, nu-mi pot scoate din cap ideea că într-o zi noi doi vom sfârşi într-un motel de pe Route One, făcând sex murdar.
