— Mă lași aici să mă chinui? Sau – la dracu’, mai rău – ai de gând să stai aici să te uiți la mine? Numai pentru că tu crezi că te-am pipăit? Atunci hai s-o lămurim odată, bine?
Nu cred că am dat din cap. Nu cred că am fost de acord cu valul de jigniri care a urmat.
— Am făcut eu asta? Te-am pipăit?
Vedeam bine că vehemența lui, furia lui aprinsă îi agravau durerea, dar el nu s-a lăsat deloc, nici măcar o secundă.
— Păi, stai să-ți spun eu. Nu te-aș atinge nici dacă ai fi ultima femeie din lumea asta. Nici nu concep ceva mai rău de-atât. Numai cât mă gândesc și simt că-mi vine greață.
S-a oprit gâfâind.
— Sau poate doar din cauza nenorocitei ăsteia de lovituri la cap, dar se pare că nu putem face nimic în privința asta dacă tu nu m-ajuți, nu?
S-a strâmbat de durere. A închis ochii și a inspirat adânc. Am crezut că a terminat, dar nu.
VP - 99
— Ți-am spus eu că te doream? N-ai nicio șansă. Dar ce drăguț! Să-ți imaginezi că cineva te-ar dori. E frumos. E frumos, nu? Să fii atât de sigură
de tine.
A urlat de durere, apoi a dat tot aerul afară din plămâni, expirând scurt înainte de a continua:
— Să-ți mai spun ceva. O să ai nevoie. Pentru că vrei să știi ce-o să se întâmple? Eu o să mă duc la spital și soția mea va fi alături de mine. Și, când o s-audă ce s-a întâmplat aici, n-o să-i placă. Orele îți sunt numărate, Jane.
A scos un geamăt ascuțit, dar n-a fost de-ajuns ca să-l oprească.
— Așa că nu-i nimic, a continuat el. Hai să așteptăm. Pentru că știm amândoi cine va câștiga și nu vei fi tu aceea.
— Nu-i adevărat.
Mă simțeam oarecum furioasă, dar mai mult agitată. Voiam să înceteze.
— Bine, hai s-așteptăm să vedem. Pentru că eu știu ce-o să se întâmple, Jane. Nici măcar nu e vorba despre tine. Ci despre mine. E momentul meu.
Am întins brațul spre gâtul lui. El s-a îndepărtat de mâna mea, apoi a scos un geamăt, un geamăt de agonie, copleșit de atâta durere. Avea obrazul foarte umflat, cu pielea întinsă și lucioasă ca un balon, cu ochiul învinețit și injectat.
Am încercat din nou și de data asta nu s-a clintit; a rămas perfect nemișcat.
— Haide, Jane. Ce faci? Zău. Ajunge. Te rog.
Vorbea printre dinți, ținându-și fața nemișcată în mod deliberat, în încercarea de a reduce durerea. Îl simțeam fremătând sub degetele mele.
— Ce faci? Am nevoie de ajutor. Fii bună și…
A tresărit din nou.
— Fii bună și ia-ți mâna de pe mine. Ia-o. Acum. Haide.
Mi se părea minunat.
Revăd momentul acela și nu recunosc femeia care stătea pe podea, cu degetele pe gâtul unui bărbat rănit. Nu-i recunosc zâmbetul. Nu-i recunosc ochii. Am impresia că e o cu totul altă persoană.
L-am mângâiat pe gât cu arătătorul, apoi cu toată palma. Atunci el a tăcut și nu s-a mai mișcat. Îi simțeam țepii de pe bărbie, îi vedeam umbra bărbii de pe obrazul neras de o zi sau două. A închis ochii. Îi vedeam pieptul ridicându-se și coborând, îi auzeam respirația în timp ce inspira și expira.
Am urcat cu palma spre obrazul lui.
Mă întrebam dacă și palma lui Marnie stătuse acolo, dimineața în pat sau când s-au sărutat prima oară. Mi-am pus cealaltă palmă pe fruntea lui și i-am ținut capul nemișcat. Mi-am afundat degetele în părul lui, simțindu-i pelicula de grăsime de la rădăcini.
VP - 100
— Te rog, Jane, a șoptit el. Ajunge. Îmi pare rău. N-am vrut să spun ce-am spus. Hai să… Putem să dăm uitării toate astea. Îți promit.
— Nu pot să te ajut, i-am răspuns. Îmi pare rău, dar nu pot.
— Atunci, pleacă, a insistat el. Ieși. M-am săturat. Pleacă.
Brusc, am simțit în mine un val de furie. Chiar urma să fiu dată afară din apartament pentru a doua săptămână la rând – pe bune? Nu. Nicidecum.
Exclus. Pentru că eu eram cea care controla situația și eu eram cea în măsură
să decidă. Nimeni nu-mi spunea mie unde să mă duc sau ce să fac sau dacă
aveam voie să mai rămân. Și în niciun caz Charles. El spusese ce avea de spus, acum era rândul meu. Sosise momentul meu.
Am inspirat adânc.
— Nu plec, Charles, am spus eu foarte calmă.
