— Biblioteca se închide peste o oră. Hai să ieşim acum.
— Doar o clipă, am rugat-o. Vreau să-mi stabilesc o întâlnire pentru cină.
L-am localizat pe Hugh James fără prea mare efort; şi el mă
căuta. Am convenit să ne întâlnim la ora şapte în holul hotelului universitar. Helen avea să se ducă la mătuşa ei cu autobuzul, şi mi-am dat seama, după expresia ei, că era nerăbdătoare să afle ce anume avea Hugh James de spus.
Zidurile bibliotecii universitare erau zugrăvite într-un ocru imaculat, şi n-am putut să nu mă minunez din nou de rapiditatea cu care naţiunea maghiară se refăcea după distrugerile războiului. Nici chiar cel mai cumplit regim tiranic nu putea fi ticăloşit până în măduva oaselor, dacă reuşea să redea populaţiei atâta frumuseţe pierdută, într-un răstimp atât de scurt. Eforturile fuseseră susţinute, probabil, atât de fervoarea comunistă, cât şi de populaţia însăşi, mi-
— 391 —
am spus, amintindu-mi remarcile mătuşii Éva.
— La ce te gândeşti? mă întrebă Helen.
— La mătuşa ta.
— Dacă îţi place Éva atât de mult înseamnă că mama nu e, probabil, stilul tău, replică ea râzând provocator. Dar vom vedea asta mâine. Deocamdată, hai să căutăm ceva aici.
— Ce anume? Nu mai fi atât de misterioasă!
Ignoră cuvintele mele, şi am intrat amândoi, trecând de uşile mari, bogat sculptate.
— Din Renaştere? am întrebat-o, dar ea a clătinat din cap.
— E o imitaţie din secolul al XIX-lea. Colecţia originală găzduită
aici nu a fost nici măcar în Pesta înainte de secolul al XVIII-lea, ci în Buda, ca şi universitatea de altfel. Unul dintre bibliotecari mi-a spus la un moment dat că unele dintre cele mai vechi cărţi de aici au fost donate bibliotecii de familiile care au fugit din calea invadatorilor otomani în secolul al XVI-lea. Vezi, prin urmare, că există şi unele lucruri pe care le datorăm turcilor; fără ei, cine ştie unde ar fi fost azi volumele acestea?
Era plăcut să intru din nou într-o bibliotecă; mirosea ca acasă.
Cea de aici era o adevărată bijuterie neoclasică, îmbrăcată în lemn sculptat şi decorată cu fresce, galerii şi logii. Dar ceea ce mi-a atras atenţia a fost altceva: şirurile de cărţi, sute de mii de volume ce mărgineau pereţii, legate în pânză argintie, roşie sau cafenie, cu coperte marmorate, catifelate la pipăit, şi cotoare în nuanţa osului vechi. M-am întrebat unde să fi fost ascunse în timpul războiului şi cât a durat până ce au fost din nou aranjate astfel, pe rafturile reconstruite.
Câţiva studenţi citeau aşezaţi la mesele lungi, iar un tânăr sorta un teanc de volume în spatele unui birou masiv. Helen se opri pentru a vorbi cu el, şi tânărul încuviinţă, invitându-ne să intrăm într-o sală de lectură pe care o zărisem deja prin uşa deschisă. Luă
de pe raft un volum de mari dimensiuni, îl puse pe o masă şi ne lăsă
— 392 —
singuri. Helen se aşeză şi îşi scoase mănuşile.
— Da, spuse încet. Cred că e ceea ce-mi amintesc eu. M-am uitat în cartea asta anul trecut, chiar înainte de a pleca din Budapesta, însă atunci n-am crezut că ar avea o semnificaţie deosebită.
Deschise cartea la pagina de titlu, şi am văzut că era scrisă într-o limbă care nu-mi era cunoscută. Cuvintele îmi păreau ciudat de familiare, şi totuşi nu puteam descifra nimic.
— Ce e asta? am întrebat, punând degetul pe ceea ce mi s-a părut a fi titlul.
Hârtia era groasă, de calitate, tipărită cu cerneală cafenie.
— E în română.
— O poţi citi?
— Fireşte!
Îşi puse palma pe pagină, alături de a mea, şi am văzut că mâinile noastre erau aproape la fel de mari, deşi a ei avea oase mai subţiri şi degete mai fine, cu vârfurile pătrate.
— Uite, adăugă ea. Ai învăţat franceza?
— Da.
Atunci mi-am dat seama ce voise să spună şi am început să
descifrez cuvintele din titlu.
— Balada Carpaţilor, 1790.
— Bine. Foarte bine!
— Parcă spuneai că nu vorbeşti româna.
— O vorbesc cu mare greutate, dar o pot citi, în general, bine. Am studiat latina în şcoală timp de zece ani, iar mătuşa m-a învăţat să
scriu şi să citesc în română. Împotriva voinţei mamei, desigur.
Mama e o persoană foarte încăpăţânată. Rareori vorbeşte despre Transilvania, dar în inima ei n-a renunţat niciodată la ea.
— Şi ce e cu această carte?
