Pe atunci, spre deosebire de acum, nu ştiam ce se află dincolo de punctele sale de suspensie – cuvinte inutile, durere nerostită. În vreme ce şedeam acolo, cu trecutul atârnând parcă între noi, chelnerul veni şi aşeză pe masă un mic sfeşnic de sticlă cu o lumânare aprinsă. Mesele localului erau pline acum, şi din interior
— 407 —
se auzeau râsete. După o vreme, am rupt tăcerea:
— M-a uluit ceea ce mi-ai spus despre Snagov. N-am mai auzit până acum aşa ceva despre mormânt – la inscripţie mă refer, la portret şi la lipsa unei cruci. Similitudinea dintre acea inscripţie şi cuvintele găsite de Rossi pe hărţile din arhiva turcă mi se pare extrem de importantă; dovedeşte că la Snagov s-a aflat, cel puţin iniţial, mormântul lui Dracula. Şi atunci de ce, de ce nu corespunde harta – harta în formă de dragon din cărţi şi din arhivă – cu topografia regiunii Snagov, cu lacul şi insula?
— Şi eu mi-aş dori să ştiu.
— Ţi-ai continuat apoi cercetările despre Dracula?
— Timp de mai mulţi ani, nu, replică Hugh, stingându-şi ţigara în scrumieră. N-am mai fost în stare. Acum doi ani însă, am început să mă gândesc din nou la el şi, când am început să lucrez la cartea actuală, despre Ungaria, am fost atent şi la orice informaţii care-l priveau.
Se întunecase deja şi Dunărea licărea, reflectând luminile oraşului şi felinarele de pe pod. Un chelner veni şi ne oferi câte un eszpresszó, pe care l-am acceptat bucuroşi. Hugh luă o înghiţitură şi apoi lăsă
ceaşca pe masă.
— Vrei să vezi cartea?
Pentru o clipă, nu m-am dumirit.
— Cea pe care ai scris-o?
— Nu! Cartea mea cu dragon.
— O ai la tine?
— Totdeauna o port cu mine, replică el sec. Mă rog, aproape totdeauna. De fapt, am lăsat-o la hotel astăzi, în timpul prelegerii mele, fiindcă am considerat că va fi mai în siguranţă acolo. Dar acum, când mă gândesc că mi-ar fi putut fi furată… A ta nu era în camera de hotel, nu-i aşa?
N-am putut să nu surâd.
— Nu. Şi eu o port cu mine mereu.
— 408 —
Hugh împinse ceştile de cafea la marginea mesei şi îşi deschise servieta, din care scoase o casetă de lemn lustruit. În ea se afla un pachet învelit în pânză, pe care îl puse pe masă şi îl desfăcu.
Înăuntru era o carte mai mică decât a mea, dar legată în acelaşi pergament ros de vreme. Paginile erau mai închise la culoare şi mai fragile decât în exemplarul meu, dar dragonul din centru era acelaşi, umplând paginile până la margine şi privind parcă spre noi.
Fără un cuvânt, mi-am luat la rândul meu servieta şi am scos volumul meu, pe care l-am aşezat, deschis la mijloc, lângă cel al lui Hugh. Ilustraţiile erau identice.
— Uită-te la pata asta de aici, chiar şi ea e la fel. Înseamnă că
imaginile au fost tipărite cu aceeaşi placă, reflectă Hugh cu voce joasă.
— Ştii, asta îmi aminteşte de altceva ce am uitat să-ţi povestesc.
Astăzi, înainte de a ne întoarce la hotel, m-am oprit împreună cu domnişoara Rossi la biblioteca universitară, fiindcă voia să caute ceva ce văzuse acolo mai demult.
I-am descris volumul de balade româneşti şi versurile ciudate despre călugării care vin în marele oraş.
— Ea crede că asta are o legătură cu povestea din manuscrisul acela din Istanbul despre care ţi-am povestit. Textul baladei nu conţinea nimic specific, dar avea în partea de sus a paginii o ilustraţie interesantă, un fel de desiş în care se zărea o biserică şi un dragon în miniatură, plus un cuvânt.
— Drakulya? presupuse Hugh, aşa cum făcusem şi eu la bibliotecă.
— Nu. Ivireanu, am răspuns, arătându-i transcrierea în carnetul meu de notiţe.
Am văzut cum ochii i se măresc, surprinşi.
— Dar e extraordinar! strigă.
— Ce anume? Spune-mi repede!
— Păi, tocmai ce am văzut numele acesta ieri, la bibliotecă.
— 409 —
— La aceeaşi bibliotecă? Unde? În aceeaşi carte?
— Da, la biblioteca universităţii, dar nu în aceeaşi carte. Am tot căutat acolo săptămâna aceasta materiale pentru proiectul meu şi, dat fiind că amicul nostru nu-mi piere niciodată din minte, găsesc mereu diverse referinţe la lumea lui. După cum ştii, Iancu de Hunedoara îi era duşman declarat lui Dracula, ca şi Matei Corvin, de altfel, aşa că nu am cum să nu dau din când în când peste unele texte care îl menţionează. Ţi-am spus astăzi, la prânz, că am găsit un manuscris comandat de Corvin, în care este amintit duhul din amforă.
— A, da. În el ai văzut şi numele «Ivireanu»?
— Nu. Manuscrisul acela e foarte interesant, dar din alte motive.
În el este scris… Stai puţin, că am copiat un fragment aici; originalul este în latină.
Scoase din servietă un notes şi începu să-mi citească din el:
