supranaturală marchează locul comorii îngropate, dar tuturor le e preafrică pentru a merge s-o caute. Caracterul fetei, cu mult superior celor dinmediul ei, îmi aminteşte continuu de acel minunat personaj al lui Hardy,Tess d’Urberville, lăptăreasa cu origini nobile. Ştiu că pe tine nu teinteresează ce-a fost înainte de 1800, bunul meu prieten, dar am recititcartea aceasta anul trecut şi ţi-o recomand şi ţie, ca un mic ocol înperegrinările tale obişnuite. Şi fiindcă tot a venit vorba, mă îndoiesc că
există o comoară îngropată; altfel ar fi găsit-o Georgescu.
Fata mi-a mai relatat un fapt surprinzător: că, în familia ei, câte unmembru din fiecare generaţie este tatuat pe piele cu un mic dragon. Acestamănunt, plus numele şi povestea tatălui despre el, m-a convins că fataface parte dintr-o ramură încă vie a Ordinului Dragonului. Aş vrea să
vorbesc cu tatăl ei, dar, când i-am sugerat acest lucru, a părut atât denenorocită, încât aş fi fost un ticălos dacă aş mai fi insistat. Cultura loreste una de tip tradiţional dusă până la extrem; sunt sigur că şi-a asumatun risc vorbind singură cu mine şi, în consecinţă, îi sunt cu atât mairecunoscător pentru interesul şi ajutorul ei.
Acum plec să mai fac o plimbare în pădure; trebuie să mă gândesc laatât de multe lucruri, încât simt nevoia să-mi limpezesc mintea puţin.
Dragul meu prieten, unicul meu confident,Două zile au trecut şi nici nu ştiu cum să-ţi scriu despre ele – sau dacă
voi arăta cuiva vreodată aceste rânduri. Aceste două zile fac pentru mine
— 483 —
cât o viaţă şi mi-au dat, în proporţii egale, speranţă şi temeri deopotrivă.
Cred că în acest răstimp am trecut dincolo de o graniţă, într-o nouă
existenţă. Ce anume va însemna asta, pe termen lung, nu pot spune. Suntcel mai fericit om din lume şi totodată cel mai îngrijorat.
Cu două seri în urmă, după ce ţi-am scris ultima misivă, m-am întâlnitdin nou cu tânăra angelică despre care ţi-am povestit, iar discuţiile noastreau luat o turnură cu totul nouă: un sărut, înainte de plecarea ei. N-amputut să dorm toată noaptea, iar dimineaţa am ieşit din cameră şi m-amdus spre pădure. M-am plimbat puţin, aşezându-mă când şi când pe câte opiatră sau o buturugă, văzându-i chipul printre copaci sau chiar în luminapalidă a zilei. M-am întrebat de nenumărate ori dacă n-ar trebui să plecimediat din sat, gândindu-mă că, poate, am jignit-o.
Astfel mi-a trecut întreaga zi, rătăcind de colo-colo şi revenind în satdoar la amiază pentru masa de prânz, temându-mă că m-aş putea întâlnicu ea în orice clipă şi sperând acest lucru. Dar n-am văzut-o deloc, iarseara m-am dus la locul nostru de întâlnire cu gândul ca, dacă va mai veni,să-i spun aşa cum puteam că îi datorez scuze şi că n-o voi mai supăra dinnou. Chiar în vreme ce-mi spuneam că nu-şi va mai face apariţia, că
probabil o jignisem rău de tot şi că va trebui să plec din sat mâine-dimineaţă, am văzut-o apropiindu-se. Pentru o clipă am privit-o, în fustaei lungă şi grea, cu părul negru ca abanosul lustruit împletit într-o coadă
adusă peste umăr. Ochii ei erau întunecaţi şi speriaţi deopotrivă, darinteligenţa ce i se citea în ei mi s-a părut radioasă.
Am deschis gura pentru a-i spune ceva şi în acea clipă s-a avântat spremine, aruncându-se în braţele mele. Spre uimirea mea, părea că mi s-adăruit total, iar sentimentele noastre ne-au adus curând în cea mai deplină
intimitate, cu atât mai dulce şi mai pură cu cât nu fusese plănuită. Amconstatat că puteam vorbi unul cu altul liber – în ce limbă, nu ştiu – şi că
puteam descifra lumea întreagă şi poate chiar viitorul meu în ochii aceianegri cu gene dese şi delicatul pliu asiatic la colţul interior.
Când a plecat şi am rămas singur cu emoţiile mele fremătătoare, amîncercat să mă gândesc la ce făcusem, dar senzaţia de fericire şi de
— 484 —
împlinire mă împiedica să mă concentrez. Astăzi o voi aştepta din nou,fiindcă nu mă pot împiedica şi fiindcă întreaga mea fiinţă pare a fi acumlegată de cineva atât de diferit de mine însumi şi totuşi atât de familiar,încât abia dacă pot înţelege ce mi s-a întâmplat.
Dragul meu prieten (dacă tot ţie îţi scriu în continuare),De patru zile trăiesc în paradis, iar dragostea mea pentru îngerul caremi-a deschis porţile raiului este exact asta: dragoste deplină. Niciodată n-am mai simţit pentru vreo femeie ce simt acum pentru ea, în locul acestaatât de străin mie. Dat fiind că mai am la dispoziţie doar câteva zile, amîntors subiectul, fireşte, pe toate feţele. Ideea de a pleca şi a renunţa la eapentru totdeauna mi se pare la fel de imposibilă ca aceea de a nu-mi mairevedea casa vreodată. Pe de altă parte, m-am tot gândit ce ar însemna dacă
aş lua-o cu mine – cum, în primul rând, cum aş putea-o rupe de propriacasă şi de familie şi ce consecinţe ar avea faptul că aş aduce-o la Oxford.
Această ultimă eventualitate este extrem de complicată, dar pentru minesituaţia este cum nu se poate mai clară: dacă plec fără ea, îmi frâng inimaatât mie, cât şi ei şi, în plus, ar fi un act de laşitate şi de ticăloşie, după totce mi-a dăruit ea.
Am hotărât deja să mă căsătoresc cu ea cât mai rapid cu putinţă. Vieţilenoastre vor urma, fără îndoială, o cale neobişnuită, dar sunt sigur că
inteligenţa şi graţia ei nativă o vor ajuta în toate circumstanţele prin carevom trece împreună. N-o pot lăsa aici, ca să mă întreb apoi toată viaţa cumar fi putut fi, şi n-o pot părăsi în situaţia în care se află. Un singur lucruam decis: să-i cer în seara asta să se mărite cu mine peste o lună. Cred că
mă voi duce întâi în Grecia, unde pot împrumuta de la colegii mei – sauîmi pot fi trimişi prin telegraf – suficienţi bani cât să-i ofer tatălui ei ca ocompensaţie pentru că o iau cu mine; aici mai am doar o sumă mică şi nuîndrăznesc să abordez situaţia altfel. În plus, cred că trebuie să particip laexcavaţiile la care am fost invitat în Grecia – mormântul unui nobil dinKnossos. Viitoarea mea activitate depinde de acei colegi şi prin intermediulei voi putea să-mi întreţin familia în viaţa pe care ne-o vom construi
— 485 —
împreună.
După aceea mă voi întoarce să o iau – şi ce lungi mi se vor părea celepatru săptămâni de despărţire! Aş vrea să văd dacă preoţii de la Snagov nepot căsători acolo, astfel încât Georgescu să ne fie martor. Desigur, dacă
părinţii ei vor insista să ne căsătorim înainte de a pleca din sat, sunt gatasă mă supun. În orice caz, ea va călători cu mine ca soţie a mea. Le voitrimite părinţilor mei o telegramă din Grecia, cred, şi apoi vom staîmpreună la ei o perioadă, când vom ajunge în Anglia. Iar tu, dragul meuprieten, dacă citeşti deja aceste rânduri, poţi să te interesezi, foarte discret,de un apartament în afara colegiului, ţinând seama, desigur, şi de preţ? Aş
vrea, de asemenea, ca ea să înveţe cât mai curând engleza; sunt sigur că seva descurca excelent. Poate că toamna te va găsi la gura focului, dragulmeu, şi atunci vei înţelege şi tu că există o raţiune în nebunia asta a mea.
Până atunci, rămâi singurul căruia simt că mă pot destăinui deschis peaceastă temă, când îţi voi putea trimite tot ce ţi-am scris, şi mă rog să mă
judeci cu indulgenţă, din bunătatea inimii tale.
Al tău cu bucurie şi nelinişte,
Rossi
— 486 —
Capitolul 48
„Aceasta a fost ultima dintre scrisorile lui Rossi, probabil ultima pe care i-a scris-o prietenului său. Şezând alături de Helen în autobuzul spre Budapesta, am împăturit paginile cu grijă şi i-am luat mâna pentru o clipă.
— Helen, am început ezitând, fiindcă aveam senzaţia că unul din noi trebuie să spună acest lucru cu glas tare, eşti urmaşa lui Vlad Dracula.
