— Nu mi s-a părut prea cumplit, fiindcă pe atunci nu cunoşteam altceva.
— Şi totuşi, ai vrut să-ţi părăseşti ţara şi să pleci în Occident.
— Da, răspunse ea privindu-mă pieziş. Am vrut să-mi părăsesc ţara.
Ne-am oprit pentru a ne odihni câteva minute pe trunchiul unui copac căzut, nu departe de potecă.
— M-am gândit la motivele pentru care ne-au lăsat să venim în Bulgaria.
Chiar şi aici, în pădure, aveam tendinţa de a coborî glasul.
— Da. Şi de ce ne lasă să rătăcim pe aici de unii singuri. Te-ai gândit şi la asta?
— Mi se pare, am răspuns fără a mă grăbi, că dacă nu ne împiedică să căutăm ceea ce dorim – lucru pe care l-ar putea face cu
— 611 —
uşurinţă – înseamnă că vor să găsim acel lucru.
— Bravo, Sherlock! începi să înveţi binişor.
— Atunci, hai să spunem că ştiu sau că bănuiesc ce anume căutăm. De ce ar crede ei că le-ar fi util să ştie dacă Vlad Ţepeş e un mort viu – sau măcar că aşa ceva este posibil?
Mi-a fost greu să rostesc aceste cuvinte, deşi am făcut-o în şoaptă.
— Mi-ai spus chiar tu de multe ori – am reluat – că guvernele comuniste dezaprobă superstiţiile populare. De ce ne-ar încuraja astfel pe noi, prin însuşi faptul că nu ne opresc? Oare cred că ar putea dobândi cine ştie ce puteri supranaturale asupra populaţiei bulgare dacă îi vom găsi noi mormântul aici?
Helen clătină din cap.
— Nu cred. Interesele lor au la bază, în mod cert, puterea, dar modul de abordare este întotdeauna cel ştiinţific. În plus, dacă se va descoperi ceva interesant, nu vor dori ca un american să-şi asume creditul pentru acest fapt. Gândeşte-te… Ce ar putea fi mai valoros pentru ştiinţă decât descoperirea că morţii pot fi readuşi la viaţă –
mă rog, la acest fel de viaţă? Mai cu seamă pentru statele Europei Răsăritene, cu marii lor conducători îmbălsămaţi în morminte?
Mi-a revenit în faţa ochilor imaginea chipului îngălbenit al lui Gheorghi Dimitrov în mausoleul din Sofia.
— Atunci avem cu atât mai multe motive să-l distrugem pe Dracula, am replicat, simţind cum transpiraţia îmi izvorăşte pe frunte.
— Mă întreb însă dacă distrugerea lui ar însemna chiar atât de mult pentru viitor. Gândeşte-te la ce a făcut Stalin poporului său. Şi Hitler. Ei n-au avut nevoie să trăiască cinci sute de ani pentru a lăsa în urmă atâtea orori.
— Ştiu. M-am gândit şi eu la asta.
— Ciudat e însă faptul că Stalin nutrea o admiraţie declarată
pentru Ivan cel Groaznic. Doi conducători dispuşi să-şi ucidă şi să-şi subjuge propriul popor – să facă orice era necesar pentru a-şi
— 612 —
consolida puterea. Şi pe cine crezi că admira Ivan cel Groaznic?
Am simţit cum sângele mi se scurge din inimă.
— Mi-ai spus că ruşii aveau multe poveşti despre Dracula.
— Da. Exact.
Am privit-o fix.
— Îţi poţi imagina o lume în care Stalin ar trăi cinci sute de ani?
mă întrebă ea, curăţând cu unghia o bucată de scoarţă de pe buştean. Sau pentru totdeauna?
Fără să vreau, mi-am încleştat pumnii.
— Crezi că vom putea găsi un mormânt medieval fără a mai atrage şi pe altcineva acolo?
— Va fi foarte dificil, poate chiar imposibil. Sunt sigură că există
oameni care ne urmăresc oriunde.
Exact în acel moment, un bărbat se ivi după un cot al potecii.
Apariţia lui m-a surprins atât de tare, încât aproape că am înjurat cu glas tare. Dar era un ins cu o înfăţişare simplă, îmbrăcat ţărăneşte, cu un snop de crengi pe umăr, şi ne făcu un semn prietenesc cu mâna când trecu pe lângă noi. M-am întors spre Helen.
— Vezi? spuse ea.
Continuându-ne drumul spre culme, am găsit la un moment dat un stei abrupt.
— Uite, îmi atrase Helen atenţia. Hai să stăm aici câteva minute.
