Următoarele două documente aveau un conţinut similar. Apoi Turgut desfăcu un sul mai mic: o schiţă sumară pe un pergament.
— O hartă, spuse el.
Mâna mi-a zvâcnit involuntar spre servietă, unde se aflau notiţele şi schiţele lui Rossi, dar Helen a clătinat imediat din cap, aproape imperceptibil. Am înţeles ce voia să spună: încă nu-l cunoşteam pe Turgut suficient de bine pentru a-i expune toate secretele noastre; la urma urmei, cine ne garanta că el ne dezvăluise toate resursele de care dispunea?
— Niciodată n-am putut să înţeleg ce este cu această hartă, spuse el cu părere de rău, mângâindu-şi mustaţa stufoasă.
Am privit pergamentul îndeaproape şi am constatat, cu un fior, că era o versiune limpede, cu toate că puţin decolorată, a primei hărţi pe care o copiase Rossi; am recunoscut şirul lung de creste montane şi râul ce şerpuia în nordul lor.
— Nu seamănă cu niciuna dintre regiunile pe care le-am studiat şi nu am reuşit să identific… cum se spune în engleză?… scara la care a fost desenată. Şi iată aici o altă hartă, adăugă el, lăsând-o la o parte şi luând celălalt pergament. Pare a fi o vedere mai de aproape
— 263 —
a regiunii reprezentate în prima.
Eu unul ştiam ce este, fiindcă o mai văzusem înainte – de fapt o copie a ei –, şi entuziasmul a început să nu-mi dea pace. Turgut continuă:
— Cred că aceştia sunt munţii schiţaţi în partea de vest a primei hărţi, nu-i aşa? Dar nu mai există alte informaţii şi vedeţi că nici nu scrie nimic, în afară de câteva versete din Coran şi acest motto straniu care spune ceva de genul: «Aici este el găzduit cu răul.
Cititorule, prin cuvintele tale, dezgroapă-l».
Am întins în grabă un braţ pentru a-l opri, dar Turgut a fost mai rapid decât mine.
— Nu! am strigat, dar era deja prea târziu, şi turcul mi-a aruncat o privire nedumerită.
Helen ne privea când pe unul, când pe celălalt, iar domnul Erozan şi-a ridicat privirea din lucrarea sa, în celălalt capăt al sălii, aţintind-o asupra mea.
— Scuzaţi-mă, am şoptit. Sunt foarte emoţionat văzând aceste documente. Sunt atât de… interesante!
— Oh, îmi pare bine că vi se par interesante. Iar aceste cuvinte chiar au un răsunet bizar; îţi dau aşa, o senzaţie… incitantă.
În acea clipă în sală răsună zgomotul unor paşi. Am privit în jur speriat, aşteptându-mă pe undeva să-l văd apărând pe însuşi Dracula, dar era doar un omuleţ cu o tichie albă şi o barbă căruntă, neîngrijită. Domnul Erozan se apropie de uşă pentru a-l saluta, iar noi am revenit la documente. Turgut scoase din casetă un alt pergament.
— Acesta este ultimul. N-am reuşit niciodată să-mi dau seama ce este. În catalogul bibliotecii este menţionat ca o bibliografie a Ordinului Dragonului.
Inima mi-a tresărit şi am văzut cum obrajii lui Helen prind culoare.
— O bibliografie?
— 264 —
— Da, prietene.
Turgut întinse documentul pe masă cu mişcări delicate. Părea foarte vechi şi fragil, scris în greacă, într-o caligrafie elegantă. Partea de sus era zdrenţuită, ca şi când ar fi fost de fapt un fragment dintr-un document mai mare, iar marginea de jos fusese în mod evident ruptă. Nu existau niciun fel de ornamentaţii, doar cuvintele înşirate în rânduri succesive. Am oftat. Nu studiasem niciodată greaca, dar mă îndoiam oricum că documentul putea fi descifrat de cineva care nu stăpânea la perfecţie limba elenă.
Ca şi cum mi-ar fi înţeles dezamăgirea, Turgut scoase un notes din servietă.
— Am rugat un specialist de la noi, de la universitate, să traducă
aceste rânduri; omul este perfect familiarizat cu limba şi documentele bizantine. Este o listă a unor lucrări literare, deşi pe unele dintre ele nu le-am mai găsit menţionate nicăieri altundeva.
Deschise notesul şi îl împinse spre noi. Pagina era acoperită cu un scris mărunt în turcă. De data aceasta oftă Helen.
— Oh, mii de scuze, exclamă Turgut plesnindu-se peste frunte.
Vă traduc eu în engleză, bine? Iată: Herodot, Tratamentul prizonierilor de război. Pheseus, Despre raţiune şi tortură. Origene, Tratat asupra primelor principii. Euthimius cel Bătrân, Soarta damnaţilor. Gubent din Gent, Tratat despre natură. Sf. Toma d’Aquino, Sisif. Vedeţi, e o înşiruire ciudată, iar unele dintre aceste cărţi sunt foarte rare. Prietenul meu de la universitate mi-a spus, de exemplu, că ar fi o adevărată minune dacă ar exista o versiune anterior necunoscută a acestui tratat al lui Origene; majoritatea lucrărilor sale au fost distruse ca urmare a acuzaţiilor de erezie.
— Ce erezie? întrebă Helen. Sunt sigură că am citit undeva despre el.
— A fost acuzat că, în acest tratat, a susţinut că problema mântuirii şi a învierii lui Satan ar fi o chestiune de logică creştină. Să
continui cu lista?
— 265 —
— Dacă nu te deranjează, am intervenit, poţi scrie titlurile în engleză, pe măsură ce le traduci?
— Cu plăcere.
— Ce părere ai despre asta? am întrebat-o pe Helen, deşi expresia ei era mai elocventă decât orice cuvinte: «Am venit tot drumul până
aici doar pentru o listă de cărţi?» Ştiu că deocamdată nu pare a avea sens, i-am spus cu voce joasă, dar să vedem unde duce mai departe.
— Aşa deci, prieteni, să vă citesc următoarele titluri. Aproape toate au legătură cu tortura, cu asasinatele sau cu altceva la fel de neplăcut. Erasm, Reuşitele unui asasin. Henricus Curtius, Canibalii.
Giorgio din Padova, Damnatul.
— Nu sunt menţionate şi datele acestor lucrări? am întrebat, aplecându-mă asupra pergamentului.
