— Aici sunt mai multe femei-soldat, señor, mai este şi padre, şi nişte englezi.
— Ce fel de englezi?
— Soldaţi, ca tine. El Grande i-a salvat şi pe ei.
— Câţi sunt?
Ea ridică şase degete.
— Atâţia? Cine sunt? Unde se află?
— Nu ştiu. Eu nu vorbesc cu ei. Fratele meu îmi interzice s-o fac. O să ţi-l trimit pe Juan. El o să te lămurească.
Fata se ridică cu graţie, îşi puse pistolul la centură, adună
filele scrise şi le încuie într-o comodă care se afla lângă
cămin.
Era aproape de uşă, când Marcus o strigă.
— Aşteaptă!
— Señor?
Fata păru dintr-o dată mai încordată, şi Marcus îşi controlă tonul.
6
— Dar la mine vii, şi eu sunt tot englez, după cum prea bine ştii.
— Am venit aici ca să pot lucra în linişte, señor, focul şi lumânările erau deja aprinse aici. Apoi trebuia să am grijă de tine, când Juan n-o putea face. Acum te-ai făcut bine şi fratele meu s-ar supăra dacă m-ar găsi aici.
Marcus privea comoda sculptată.
— Asta este camera ta? Îi veni o idee. Vii aici ca să scrii?
Ea aprobă cu o uşoară înclinare a capului.
— Ce scrii?
— Cum se spune... un jurnal, diario.
— Ţii un jurnal?
— Si.
— Şi ce notezi de obicei în el?
— Lucruri apropiate unei inimi de femeie.
— Şi ce este apropiat inimii tale, Catalina? Te gândeşti la vreo iubire?
Ea zâmbi.
— Cred că fiecare femeie face asta.
— Nu. Sunt femei care se gândesc numai la haine, bijuterii şi la o viaţă în care să nu facă nimic. El trase aer adânc în piept, pregătindu-se pentru ceea ce voia să-i spună: O femeie ca tine s-ar putea gândi să trăiască alături de un bărbat ca mine, să zicem, un soldat sărac, care nu i-ar putea oferi decât o viaţă dură, plină de privaţiuni?
— Nu este exclus. Eşti un bărbat atrăgător, aşa cum sunteţi voi, englezii. Ea îi cercetă insistent părul negru, ochii migdalaţi, profunzi şi tenul măsliniu.
— Unii, zise Marcus, mă consideră spaniol.
— Jamas! Niciodată! Eşti prea înalt. Juan nu-ţi poate găsi haine pe măsură.
— Bănuiesc că vechea mea uniformă a fost ciuruită de lăncierii francezi?
— Ai pierdut mult sânge. El Grande spunea că eşti foarte curajos.
— Iar tu, foarte frumoasă.
Ea îl privi în tăcere, iar când se hotărî să-i vorbească, spuse doar atât:
7
— Ţine minte señor, nu mai pomeni de Isabella. Jamas!
Niciodată! Ai înţeles? De astă dată nu mai zâmbea.
