Catherine rămase câteva momente pe trotuar, privind în jurul ei. Haymarket era zona cea mai aglomerată a oraşului.
Westminster-ul se afla la mică distanţă, la fel şi Carlton House, palatul Prinţului Regent. Se găseau în zona aceea mai multe cafenele şi cluburi decât în orice altă parte a oraşului.
Lui Catherine îi plăcea aroma de cafea şi de bere, iubea zgomotul făcut de vehicule pe străzile acoperite cu piatră de pavaj, şi în special lumea care trecea în sus şi în jos, grăbindu-se nu se ştie unde. Încotro se duceau toţi aceşti oameni? Ce fel de afaceri, ce vise, ce plăceri aveau? Acest ultim gând o făcu să-şi reamintească de ceea ce avea de făcut. Uneori, lucrurile nu sunt aşa cum par. Dacă dai puţin la o parte ceea ce se vede la suprafaţă, poţi descoperi vicii ascunse. De altfel, zona era renumită pentru localurile de prostituţie.
Lui McNally îi străluciră ochii când o văzu traversând strada şi dispărând în Teatrul Regal. Ea nu-l lăsa s-o însoţească atunci când îşi intervieva subiecţii. Susţinea că
aceştia nu-i făceau nicio declaraţie dacă mai era cineva de faţă. Nu-i plăcea s-o lase singură, dar nu avea de ales.
Auzi strigătul unui vizitiu, care îl atenţiona că-i ocupase locul. McNally lăsă să-i scape o înjurătură care-l lăsă cu gura căscată pe vizitiul scoţian şi rămase pe loc.
— Ai dracului străini! strigă vizitiul.
McNally se pregăti sufleteşte pentru o lungă aşteptare.
Când Catherine intră în foaierul teatrului auzi un ropot de aplauze. În curând holul avea să se umple de spectatorii grăbiţi să plece. Părăsi holul ieşind pe o uşă laterală. Intrase în teatru doar pentru a scăpa de McNally. Nu voia ca omul să
afle că destinaţia ei era locul cel mai rău famat din Pall Mall.
Mulţi auziseră deAmy Spencer, cea mai cunoscută curtezană
a Londrei, care locuia în Pall Mall. Auzise şi ea de doamna Spencer, dar până când n-o văzuse pe Amy, nu făcuse legătura.
Pall Mall era luminat de lămpi cu gaz şi de luminile din cafenelele şi tavernele care se intercalau printre reşedinţele private, ceea ce o făcea destul de sigură. Cu toate acestea, o femeie care trecea singură pe stradă era considerată o pradă
18
uşoară. Catherine strânse pistolul mai tare şi iuţi pasul.
Ajunsese aproape de casa care o interesa, când o trăsură
opri chiar în faţa acesteia. Catherine se trase în întunericul unei alei şi urmări cum din trăsură coborâră trei femei şi însoţitorii lor. Femeile erau tinere, frumoase, îmbrăcate elegant şi pline de bijuterii. Bărbaţii purtau fracuri negre.
Doar lavalierele şi vestele colorate mai înveseleau puţin sobrietatea costumaţiei. Cuplurile râdeau mult şi gesticulau.
Unul dintre domni se cam clătina pe picioare.
Catherine aşteptă până când cele trei perechi intrară în casă, apoi privi repede în jur, îşi îndreptă umerii şi porni hotărâtă spre uşă. Învăţase să se stăpânească de pe vremea când fusese în Spania. Acolo aflase că soldaţii aveau adevărate căderi nervoase înaintea bătăliilor. După ce luptele începeau, nervii li se mai destindeau. Atunci, oare de ce ei îi tremurau genunchii?
Uşa fu deschisă de către acelaşi portar sobru, în livrea argintie, care o mai oprise de două ori să intre. Din interior răzbăteau voci şi râsete. De astă dată, nu se mai încurcă în cuvinte. Puse pistolul sub nasul portarului, care se dădu înapoi, lăsând-o să intre. Până aici, toate bune.
— Vă rog să-i comunicaţi doamnei Spencer că vreau să-i vorbesc, zise ea. Nu. Nu ridicaţi braţele. Nu vă fac nimic.
Dacă doamna Spencer refuză să mă vadă, spuneţi-i c-o să
trag cu pistolul ăsta până când o să sperii toată lumea din casă, că să nu mai vorbim de faptul că şi poliţia va fi informată. Preveniţi-o că dacă nu vrea să mă vadă, o să
pretind că am fost violată. Cred că oaspeţilor ei nu le-ar conveni scandalul. Spuneţi-i toate acestea din partea mea.
Din capătul scărilor se auzi vocea lui Amy.
— John, cine este?
Catherine indică o uşă care se deschidea din holul de la intrare.
— Puteţi să-i spuneţi doamnei Spencer că o voi aştepta acolo, zise ea, apoi deschise uşa şi intră.
Încăperea era luminată de două lumânări aşezate la capetele unui şemineu. Catherine se plasă cu spatele la lumină pentru a-şi vedea bine sora când aceasta va intra în 19
încăpere. Era sigură că Amy acceptase s-o primească, deoarece avea casa plină de oaspeţi de viţă nobilă, cărora nu le-ar fi convenit un scandal. Nici cea mai vestită curtezană
nu putea să-şi permită asemenea lucruri.
Nu avu mult de aşteptat. Uşa se deschise şi, într-un val de parfum, Amy apăru în faţa ei. Arăta superb. Faţa îi era încadrată de bucle negre, diamante îi străluceau la gât şi purta o rochie transparentă, care se mula pe sânii şi pe coapsele ei lungi. Era imaginea Salomeei.
Vocea strică însă efectul prezenţei sale. Era rece şi dură.
— Cum îndrăzneşti să mă ameninţi şi să intri cu forţa în casă?
Catherine se strădui să-şi păstreze calmul.
— Am îndrăznit pentru că doresc să vorbesc cu sora mea.
— Sora ta? Amy o privi cu dispreţ. Din câte îmi amintesc, la Lisabona mi-ai spus că nu vrei să mă mai vezi niciodată.
Acum ce cauţi aici, Cat?
Trecuse multă vreme de când nu-i mai spusese nimeni Cat. Îşi drese glasul şi-i răspunse:
