îndelungată nu şi-o explica. Catherine apelase tot la „doamna Wallace”, a cărei însoţitoare pretinsese că era, pentru a-şi justifica anul pe care-l petrecuse cu partizanii. Acum aceasta o invitase, după cum îi spusese ea lui McNally, pentru un turneu prelungit pe continent. Dată fiind pacea care domnea în Europa, ea acceptase oferta întrucât totul se desfăşura pe spezele bătrânei doamne.
— Me llamo Catalina Lytton, zise profesorul.
— Me llamo Catalina Lytton, repetă Catherine, dar fără a-l imita perfect. Ea vorbea bine spaniola, dar nu voia ca acesta să-şi dea seama.
— Buenas noches, mi esposo.
— Buenas noches, mi esposo, repetă Catherine.
Mai era un detaliu pe care ea îl scăpase din vedere. Se presupunea că Marcus era soţul ei. De la început, ea se 87
asigurase că avea propriul ei dormitor. Dar, în prezenţa altora, nu-l putea ţine la distanţă pe Marcus care insistase se lăse impresia că sunt un cuplu fericit. Ca atare, el o mângâia destul de mult, îi fura sărutări şi o tachina. Îi plăcea să
glumească cu ea, îşi aminti Catherine din episodul Isabella din Spania. În acea dimineaţă el o luase pe genunchi şi o sărutase tocmai când intrase slujnica aducându-le ceaiul.
Catherine se simţise tentată să-l plesnească; o anume sclipire din ochii lui o convinse că el îi ghicise intenţia. Nu-l putea lovi de faţă cu slujnica. Îşi duse mâna la buze, amintindu-şi de sărutul lui. În clipa aceea Marcus apăru în cadrul uşii şi se opri aşteptând ca ea să-l observe. O studie, aşa cum făcuse în ultima săptămână şi, spre dezamăgirea lui, descoperi că fata semăna prea mult cu soţia lui.
Catherine făcea tot posibilul să-i scape, să-l ţină la distanţă, ceea ce îl incita. Doar Catalina mai reuşise să-i trezească aceste sentimente.
Marcus îşi zise că „soţia” lui se deosebea mult de Catalina.
Era inteligentă, spirituală, o fată interesantă. Îl amuza, şi asta era ceva ce Catalina nu reuşise să facă. Chiar şi privirile ei reci, care voiau să-l intimideze, îl amuzau. Probabil că ea nu era conştientă că-l doreşte. Dincolo de această atitudine mai rece, intuia că fata este o aventurieră şi voia să fie alături de ea şi să-i ofere tot sprijinul.
Din moment ce el era căsătorit, iar ea nu dorea să se căsătorească, singura soluţie era să-i devină amantă. El observase că fata era interesată de aspectele materiale ale vieţii şi era gata să plătească destul de mult pentru a o avea în preajmă.
Marcus îşi dădea seama că trebuie să-i dea răgazul de a se obişnui cu sărutările lui.
— Buenos dias, mi esposa.
Vocea lui o făcu să tresară. Marcus purta o pereche de pantaloni din piele de căprioară, cizme negre înalte, o jachetă
gri de călărie şi nu părea conştient de impresia pe care o crease asupra ei. Văzând-o că-l priveşte lung, el îi zâmbi.
Acel zâmbet o aduse pe Catherine la realitate:
— Buenos dias, mi esposo.
88
— Cred că este timpul pentru lecţia de echitaţie, spuse el.
Ea păru uşor dezamăgită, apoi scuzându-se la profesor, îl urmă pe Marcus.
Ultimul lucru pe care şi-l dorea erau aceste lecţii de echitaţie, dar nu-i putea spune asta lui Marcus. Singurii cai pe care îi avusese familia ei fuseseră nişte ponei cuminţi care trăseseră şareta tatălui ei. Un doctor de ţară nu-şi putea permite să aibă un grajd pentru cai şi Marcus era conştient de asta. El ştia şi de iapa aceea, Vixen, care aparţinea unui vecin şi pe care ea o îngrijea de câteva luni.
Catherine învăţase să călărească în Spania. El Grande îi fusese profesor şi tot el o instruise cum să se apere singură.
Oricine putea învăţa să călărească, dacă era nevoie. În clipa aceea şi-ar fi dorit să galopeze undeva pe câmp... dar asta era imposibil de faţă cu Marcus.
Imediat ce feciorul o scoase pe Daisy, calul pe care îl alesese Marcus pentru ea, Catherine îşi intră în rol. Se obişnuise cu el încă de când venise la cabană. De fapt, devenise o a doua natură. Cu o voce pe care numai el putea s-o audă, pe un ton plângăreţ, ea îi spuse:
— Chiar trebuie s-o fac? Ştii că n-o să ajung o călăreață
strălucită în scurtul timp pe care îl petrecem aici.
— Sunt conştient de asta. Sper doar că vei reuşi să-ţi stăpâneşti calul şi că vei avea o poziţie mai demnă în şa.
Catherine mimă furia:
— Dar ştiu să călăresc! Întreabă-l pe McNally. Şi pe Emily Lowrie. Am ieşit de multe ori cu Vixen.
— Sărmana iapă, zise Marcus, râzând. Probabil că te crezi şi o bună trăgătoare?
Îi fixase o ţintă şi o pusese să ochească. Catherine încărcase pistolul cu mişcări sigure, dar fusese atentă să
nimerească departe de ţintă.
— Ştiu să ochesc, spuse ea. Dar m-am emoţionat. Asta este tot.
— De fapt, nu-ţi reproşam nimic. Dacă ai fi fost Catalina, n-ai fi greşit ţinta.
— Catalina, Catalina, mereu îmi vorbeşti de ea. Oare femeia asta ştie să le facă pe toate chiar atât de bine?
89
Era clar că vorbele lui o deranjaseră.
— Ce vrei să spui?
