— Mi se pare mie, sau eşti încă îndrăgostit de ea?
Marcus se crispă.
— Nu fi absurdă. N-am fost niciodată îndrăgostit de ea.
Catalina Cordes este o intrigantă care merită tot ceea ce va primi. Acum, dacă nu te superi, aş vrea să continuăm lecţia de echitaţie.
Ea zâmbi pentru a-şi masca satisfacţia. Deci nu greşise, el se jucase cu sentimentele bietei Catalina. Nu, ea nu avea de gând să regrete mariajul ei, iar el putea să ardă în focul iadului.
Prinzând-o de mijloc, Marcus o ridică în şa.
— Nu, nu te agăţa de frâu, o certă el. Îi mai arătă încă o dată cum trebuia să procedeze ca să nu rănească gura calului. Relaxează-te, îi spuse el. Daisy este blândă ca un miel.
Îi urmă instrucţiunile, lipsită de entuziasm.
— Unde mergem? întrebă ea.
— Călărim până la adăpost, spuse Marcus.
— Adăpost?
— Căsuţa care se vede deasupra văii.
— A, da, aceea.
Nu era o casă în adevăratul sens al cuvântului, ci doar un adăpost pentru cei surprinşi de furtună. De acolo se deschidea o privelişte încântătoare.
— O să mergem la pas, zise el.
Catherine se întrebă ce-ar spune Marcus dacă ar afla că ea lăsase în urmă multe patrule ale francezilor galopând pe dealurile Spaniei.
— O să încerc să ţin pasul.
Fu un drum plictisitor şi Catherine oftă uşurată când ajunseră la destinaţie. Nu se simţea în largul ei din cauza modului în care Marcus o supraveghea, o atingea sau o îndruma să ţină frâul sau să stea bine în şa.
În fond la ce se aşteptase? Marcus era un ticălos, iar ea o biată fată. Oare îşi închipuia că următoarea femeie care îi va cădea în plasă va fi ea? La naiba! În fond, bărbatul acesta 90
reacţionase exact aşa cum îşi închipuise ea.
— Ce este, Catherine? La ce te gândeşti? Marcus descălecă
şi-şi priponi calul de o bârnă a adăpostului.
Felul în care o privea îi reaminti că trebuia să fie foarte precaută. Acest bărbat ştia să-i citească gândurile şi asta îl făcea de două ori mai periculos.
— Mă tem de întâlnirea cu familia ta. Cred că temerile mele sunt îndreptăţite.
Marcus stătea lângă calul lui Catherine, privind-o printre gene.
— Pune mâinile pe umerii mei, zise el.
Când Catherine se execută, el o luă din şa, dar nu-i dădu drumul imediat, aşa cum ar fi trebuit s-o facă, ci o ţinu aproape de el. Privirile lui zăboviră asupra gurii ei.
Când întoarse capul, Catherine respiră uşurată.
— Marcus... ce spune familia ta despre această căsătorie?
Catherine se eliberă din braţele lui. Vorbeşte-mi despre ei, ca să ştiu la ce să mă aştept.
Marcus zâmbi.
— Chiar te preocupă ce crede familia mea?
— Ce vrei să spui?
— Cred că eu îţi stârnesc teama, zise el făcând o grimasă.
— Trebuie să înţelegi şi să accepţi că eu nu sunt soţia ta.
Ne prefacem doar, Marcus. Apoi ridică glasul: Dacă încerci să
depăşeşti limita, plec imediat la Hampstead. Ai înţeles?
— Încerc s-o fac, zise el cu acelaşi zâmbet.
Catherine se întoarse, prefăcându-se interesată de peisaj.
— Sunt nervoasă pentru că n-am avut de-a face cu aristocraţia, zise ea, ca să nu mai vorbim despre rolul pe care trebuie să-l joc.
