— Nu se pune problema mea, Marcus, ci a Catalinei. Sper că voi reuşi să fac faţă aşteptărilor şi pretenţiilor tale.
— Nu te deosebeşti prea mult de Catalina.
Remarca lui o irită.
— Ei, lasă asta, zise ea în cele din urmă.
Marcus îşi puse mâinile pe umerii ei. Catherine era acum sigură că Marcus n-o mai suspecta, şi cu toate astea nu se simţea în largul ei. Nu avea voie să greşească.
— Reuşeşti să derutezi pe toată lumea, zise el. Arăţi ca o 93
adevărată doamnă. Nimeni n-ar ghici că eşti A. W. Euman, cel mai citit comentator de la The Journal, sau că porţi un pistol în manşon. Pe Catalina nimeni n-ar fi suspectat-o că
făcea parte dintr-un grup de partizani şi că lupta ca un bărbat.
Catherine se eliberă din braţele lui. Nu-şi dădea seama ce o alarma cel mai mult: privirile lui admirative sau felul în care reuşea să stabilească nişte legături ce-l duceau foarte aproape de adevăr.
Încercă un zâmbet:
— Dacă vreau să trec drept Catalina, trebuie să încalec din nou pe Daisy şi să mai exersez.
Se întoarse şi se îndreptă spre calul priponit. Marcus o urmă.
— M-am tot gândit, Marcus, dacă am prevăzut totul. Eu n-o să fiu niciodată capabilă să călăresc ca un partizan spaniol.
N-am putea găsi o explicaţie rezonabilă faptului că evit echitaţia? Catherine voia să-l convingă că ea şi Catalina nu aveau nimic în comun.
— Ce motiv sugerezi?
— Sunt convinsă că vom găsi nişte explicaţii plauzibile.
Cât despre limba engleză, am găsit şi pentru asta o explicaţie. N-aş vrea să vorbesc prea mult spaniolă. Vom spune tuturor că am crescut cu guvernantă din Anglia şi de aceea vorbesc fluent şi cu accent.
— Catalina cunoştea doar câteva cuvinte englezeşti.
— Dar nimeni nu ştie asta, nu? Marcus, dacă tu crezi că
nu-mi joc bine rolul, ar trebui să renunţăm.
Marcus zâmbi sesizând dorinţa ei de a scăpa. Să renunţe la tot planul? În niciun caz. Acum nu se mai gândea la aducerea lui El Grande şi a Catalinei în faţa justiţiei. Nu se gândea decât la faptul că o va avea pe Catherine în casa lui timp de câteva luni. Şi asta-i făcea o deosebită plăcere.
Marcus o prinse de mijloc şi o ridică în şa.
— Sunt convins că te vei descurca foarte bine, zise el. Nu ştiu de ce îţi faci probleme. Eşti o actriţă talentată.
Catherine îi evită privirile.
— S-ar putea să ai dreptate, spuse ea aproape în şoaptă.
94
Seara, târziu, Catherine îşi completă însemnările destinate maiorului Carruthers. Deocamdată nu era nevoie să le ascundă. Oricine le-ar fi citit, le-ar fi luat drept pagini din jurnalul unei doamne. A doua zi urma să le lase, ca din întâmplare, în camera de muzică. În dimineaţa următoare, ele dispăreau. Dacă ar fi avut nevoie de ajutor, ar fi trebuit să
menţioneze parola pe una din pagini. În caz de urgenţă, putea apela la Crewe, noul grădinar, care începuse să lucreze acolo înainte de sosirea ei şi a lui Marcus.
Până acum, totul decursese fără niciun fel de probleme, dar adevărată încercare se ivea la orizont, o dată cu vopsirea părului. Trebuia să existe un mod de a-l păcăli pe Marcus.
Catherine se privi îngrijorată în oglindă şi nu-i plăcu ceea ce văzu. Acum, cu părul negru, era Catalina întreagă. Planul ei nu va funcţiona niciodată! Când o va vedea, Marcus îşi va da seama. De altfel, aştepta să vadă rezultatele pe care le obţinuse Catherine. Se afla la uşă, dar nu îndrăznea să-i deschidă.
— Cat?
Nu avea încotro. Trebuia să treacă şi această probă. Ce altceva putea face? Luă ligheanul cu vopseaua de păr şi vărsă din conţinutul lui pe covor, pe scaune, chiar şi pe rochia ei. Plănuise asta, dar se îndoia de rezultat.
— Catherine, te rog, lasă-mă să intru.
Îşi şterse mâinile pe un prosop. Era a treia oară când el solicita să intre. Inspiră profund, îşi trecu mâinile prin coama de păr şi se duse spre uşă. Când o văzu, lui Marcus îi pieri zâmbetul. Privirile li se întâlniră. Instinctiv, Catherine vorbi prima:
— Ar trebui să te ucid pentru ce m-ai pus să fac, strigă ea şi fugi spre oglindă. Uită-te la mine, se lamentă ea. Arăt ca vrăjitoarele din Macbeth. Nu mai sunt eu! Nu mi-aş fi închipuit... eram o fată drăguţă. Doamne, ce mi-am făcut!
Marcus îşi reveni. O secundă i se păruse că o recunoaşte pe Catalina. Catherine avea dreptate. Nu-i stătea bine cu părul negru.
95
— Vrăjitoare, zici? E prea mult spus. Apoi, văzând în ce stare se afla încăperea, începu să râdă. Cat, ce naiba ai făcut aici? Locul ăsta arată ca un abator.
Ea pufni dispreţuitor:
— Îţi vine să râzi? Vopseaua asta s-a scurs peste tot. Ar fi trebuit să-mi vopsesc părul în baie, nu aici, în lighean. O, Marcus, nu cred c-o să meargă. N-o să arăt niciodată ca o spaniolă. M-am transformat într-o englezoaică urâtă.
