El începu să râdă:
— Acum, dacă tot te-ai trezit, ce-ar fi să-mi dai un sărut, dragostea mea?
— M-ai trezit intenţionat! Ce faci? Ce şmecher eşti! Oh, Charles!
Când îl auzi plecând pe maiorul Carruthers, Catherine deschise uşa şi ieşi în coridor. O scurtă privire spre stânga îi fu de ajuns ca să constate că majordomul care se aflase acolo când ea încercase să coboare se afla la locul lui. El n-o lăsase atunci să treacă şi, desigur, n-ar lăsa-o să treacă nici acum.
— Iau puţin aer, îi spuse ea încercând să pară prietenoasă.
O enerva felul în care o controla Marcus, dar nu avea de gând să-şi reverse mânia asupra bietului William. Îşi dori ca Marcus să vină să-i spună ceea ce gândeşte despre el.
Uşa bibliotecii se deschise şi Marcus apăru în cadrul ei.
— Giles, zise el, te rog să-mi mai aduci o sticlă de coniac.
Catherine intră în camera ei şi trânti uşa. Ardea de nerăbdare să afle ce discutase Marcus cu maiorul, dar soţul ei nu avea nici cea mai mică intenţie de a o informa. Fusese îndreptăţită să se teamă de căsătorie. Ca domnişoara Courtnay putea veni şi pleca oricând, dar contesa de Wrotham nu putea face un pas fără aprobarea soţului. Nici maiorul Carruthers nu avea cum s-o mai ajute acum.
Se plimbă prin încăperea în care se afla, dar se plictisi curând. Se aşeză pe pat, însă după cinci minute se ridică. Îşi zise că revolta ei nu se datora exclusiv modului în care Marcus o controla.
Se aşeză pe marginea patului şi încercă să-şi dea exact 190
seama. Dezamăgire? Descurajare? Era destul de disperată.
Cum mai putea să-i câştige respectul şi încrederea după tot ce îi făcuse? Cum mai putea să-i câştige dragostea? Poate că
el nici nu dorise ca ea să-i fie soţie, ci doar amantă.
Se întinse pe pat şi rămase cu ochii aţintiţi în tavan. Nu-şi dădea seama cum va arăta viitorul lor, dar perspectivele nu erau roz. Închise ochii în aşteptarea lui Marcus.
Când auzi uşa deschizându-se, se ridică în şezut.
Trecuseră multe ore, dar ea nu dormise. Lumânările mai ardeau încă, şi ea-l văzu scoţându-şi haina. Marcus îi zâmbea şi ea îşi dădu seama că bărbatul băuse. Simţi o uşoară nelinişte când îl văzu apropiindu-se. Era un bărbat foarte puternic şi ea nu ştia cum se va comporta sub influenţa alcoolului. Când se aplecă asupra ei, simţi mirosul de băutură; încercă să-şi ascundă frica. Marcus îi spuse:
— Jur că nu am violat-o pe sora ta.
Catherine întinse mâna spre faţa lui.
— Te cred, îi spuse ea.
— Te rog să juri că nu eşti îndrăgostită de El Grande.
— Nu-l iubesc, Marcus, oricum nu-l iubesc aşa cum crezi tu.
El se apropie.
— Spune-mi că te-ai simţit atrasă de mine, chiar de la început. Cel puţin asta poţi să-mi spui.
— A fost o pasiune adevărată. Chiar de la început.
Acestea fură ultimele cuvinte. El stinse toate lumânările şi veni în pat alături de ea. Făcură dragoste aşa cum nu mai făcuseră până atunci. Fără delicateţe. Doar cu pasiune.
Marcus nu mai avu limite. Făcu dragoste într-un mod care îşi găsi ecou într-un colţ ascuns al fiinţei ei.
Dimineaţa următoare se întâlniră la micul dejun. Ea îl aşteptase mult timp să apară. Nu mai arăta ca bărbatul care făcuse dragoste cu ea, noaptea trecută. Redevenise arogant.
Marcus făcu un semn servitorilor să iasă, apoi se îndreptă
spre masă şi-şi turnă cafea într-o ceaşcă.
— Maiorul Carruthers mi-a spus multe lucruri interesante 191
noaptea trecută, zise el şi se aşeză.
Ea n-ar fi vrut să audă acum despre maiorul Carruthers.
Îşi dorea ca Marcus să-i spună ceva care să restabilească
între ei acea stare de încredere, el să-i arate că avea pentru ea nu numai dorinţă fizică.
— Ce a mai spus?
— Mi-a declarat că nu mai sunt suspect şi că ancheta a ajuns într-un punct mort.
Catherine se îmbăţoşă şi îl întrebă pe un ton ironic:
— Şi, mă rog, de ce nu mai eşti suspect?
— Pentru că nu te-am ucis când am aflat cine eşti.
