Îşi relua firesc vechiul ei stil de viaţă, de parcă n-ar fi fost nicio clipă plecată. Itinerarul pe care-l străbătuse cu imaginara doamnă Wallace îi fu de folos. Mai făcea confuzii despre date şi locuri, dar toată lumea o privea cu îngăduinţă.
Când refuză să scrie despre locurile pe care susţinea că le-a vizitat, nimeni nu-i puse întrebări stânjenitoare. A. W.
Euman aborda de obicei subiecte serioase, iar vacanţa, petrecută cu văduva era ceva prea frivol pentru a fi descrisă
în cuvinte.
Şovăi mult înainte de a scrie primul articol pentru The Journal. Îşi spuse că nu putea lăsa ca sentimentele pentru Marcus s-o influenţeze. Scrise despre tatăl ei, dar vorbele îi erau adresate lui Penn şi izvorau din inimă. Ştia că Helen şi Samantha vor citi articolul şi încercă să le dea o rază de speranţă.
La mai puţin de o săptămână, se întâlni ca din întâmplare cu Marcus, în timp ce călărea. El privi calul, pe Vixen, şaua şi buzele ei strânse.
— O, biata mea Cat, zise el şi amândoi începură să râdă.
O informă că îşi consultase avocaţii. Desfacerea căsătoriei lor era o problemă destul de complicată. Domnii Brown şi Armitage studiau toate posibilităţile; când va avea ceva concret, o va căuta.
Îl urmări cu privirea până când Marcus dispăru.
Familia Lowrie o convinse să-i însoţească la teatru într-o seară. Emily îi spuse că nu-i plăcea felul în care arăta şi că
simţea nevoia să aibă grijă de ea. Amy era în loja ei, mai frumoasă ca oricând, dar lui Cat i se păru că numărul admiratorilor se micşorase. Emily îi arătă o altă lojă, în care strălucea Julia Bryce, a cărei stea era în ascensiune, judecând după numărul admiratorilor.
Emily îi spuse:
— Aşa se petrec lucrurile în lumea asta. Nu poate exista decât o regină. Mi-e milă de doamna Spencer.
Catherine o aprobă.
În pauză, se trezi faţă în faţă cu Amy. Spre dezamăgirea ei, 196
Amy o ignoră, dar în dimineaţa următoare primi un mesaj de la ea. Era o scrisoare destul de lungă, în care Amy îşi cerea iertare pentru toate necazurile pe care i le pricinuise. Apoi, îi mărturisi că-i făcuse o mare nedreptate lordului Wrotham şi că voia să repare acest lucru.
Catherine ştia la ce se referea Amy, şi în timp ce citea se înfurie şi izbucni în plâns. De ce nu-i spusese toate astea înainte ca ea să-l cunoască pe Marcus? Dar timpul nu putea fi dat înapoi.
Scrisoarea lui Amy o uimea dintr-un singur punct de vedere. Era rezultatul influenţei lui El Grande. Era clar că o luase pe Amy sub protecţia sa. Asta explica faptul că
fuseseră la plimbare împreună.
Amy încheia scrisoarea spunându-i că va pleca pe timpul iernii în Italia şi o asigura pe Cat de toată dragostea ei.
În noaptea aceea Catherine îmbrăcă hainele de partizan şi porni călare pe Vixen.
* * *
— Ce mai face contele de Wrotham, o întrebă ea pe Emily, încercând să nu pară prea curioasă.
În acea dimineaţă, fuseseră la biserică şi apoi plecaseră la o plimbare.
— Pentru prima oară, familia a venit să locuiască cu el în oraş – cu excepţia fratelui cel mic care s-a dus la universitate. Toată lumea discută pe tema asta.
— De ce?
— Am aflat că văduva Wrotham este fiica unui măcelar şi n-a fost primită în societate în toţi aceşti ani!
— Tatăl ei a fost croitor! zise Catherine.
— Nu contează. Nu mă întrerupe, Cat. Contele a declarat că mama lui vitregă îl va însoţi pretutindeni de acum înainte.
Emily începu să bată din palme. Şi totul a mers de minune.
Sunt văzuţi peste tot împreună.
Catherine simţi nevoia să-şi arunce boneta în aer de fericire. Se uită lung la Emily, apoi întrebă:
— Despre soţia lui ce se mai aude?
— O, s-a dus acasă să-şi viziteze o rudă bolnavă. Desigur, 197
se fac multe speculaţii.
— Da, este normal, spuse Catherine sec.
Ajunseseră la unul din lacuri şi se opriseră câteva minute să se mai odihnească şi să vadă raţele sălbatice. Erau mulţi oameni care se plimbau pe acolo, chiar şi călăreţi care îşi antrenau caii.
Catherine ridică o mână, îşi frecă gâtul, dar se opri brusc.
Se întoarse şi privi cu atenţie feţele celor din jur.
— Ce este? întrebă Emily.
