231
Maurice nu sperase într-un succes atît de uşor. înainta repede spre tatăl său şi, luîndu-i mîinile, le sărută, bolborosind :
— Mulţumesc l Eşti bun! Te iubesc! Oh, cît sînt de fericit!
Dar vai, bietul băiat se grăbise prea tare să se bucure. O
străfulgerare de orgoliu strălucise în ochii domnului Lacheneur, dar îşi reluă repede atitudinea posomorită.
— Credeţi-mă, domnule baron, că sînt profund impresionat de mărinimia dumneavoastră. Dar tocmai de aceea aş fi ultimul dintre oameni dacă n-aş refuza cinstea pe care i-o faceţi fiicei mele.
— Cum! exclamă baronul stupefiat, refuzaţi..
— Trebuie.
Maurice, care la început rămăsese ca trăsnit, se ridică, aflînd în iubire resurse de energie pe care nu şi le cunoştea.
— Vreţi deci să-mi distrugeţi viaţa, domnule! strigă el. Să ne-o distrugeţi, căci dacă eu o iubesc pe Marie-Anne, şi ea mă iubeşte pe mine.
Spunea adevărul. Nefericita fată, atît de roşie cu o clipă înainte, devenise mai albă ca marmura şi, părînd că se va prăbuşi, îl privea pe tatăl ei. Domnul Lacheneur clătină trist din cap.
— Domnul Maurice, zise el, e tînăr, se va mîngîia, va uita. .
— Niciodată! îl întrerupse bietul îndrăgostit. Niciodată!
— Şi fiica dumneavoastră? îl întrebă baroana.
Domnul Lacheneur avu un moment de ezitare vizibilă, dar se încrîncenă împotriva acelei înduioşări care îl cuprinsese.
— Marie-Anne, răspunse el răspicat, ştie prea bine ce înseamnă
datoria, ca să nu dea ascultare acestei porunci.
Se întrerupse, din depărtare se auziră împuşcături.
Păliră cu toţii. Împrejurările dădeau acestor surde detunături o semnificaţie ameninţătoare. Cu inima strînsă de aceeaşi teamă, domnul d'Escorval şi Lacheneur se grăbiră spre terasă.
Dar totul se liniştise. Cerul era albastru, nici un nor de fum nu se legăna pe deasupra arborilor.
— E duşmanul, bolborosi domnul Lacheneur.
Se întrerupse. Exploziile începură cu şi mai multă vehemență şi timp de cinci minute se succedară fără întrerupere.
— Dacă îmi îngădui, tată, se hazarda Maurice, merg să văd ce se 232
petrece.
— Du-te, îi răspunse cu simplitate baronul, dar dacă s-a întîmplat ceva grav, aşa cum bănuiesc, întoarce-te, nu te expune.
În momentul în care Maurice se repezea spre uşă, tatăl îl reţinu :
— Aşteaptă, zise el. Uită-te acolo, vine cineva care ne va spune probabil ce se petrece.
În curînd putură să-i distingă trăsăturile.
— Ei! E Chanlouineau, exclamă domnul Lacheneur. Cel mai frumos flăcău din ţinut şi cel mai bun. Ah! Putem avea încredere în el.
— Trebuie să-1 rugăm să urce, spuse domnul d'Escorval.
Domnul Lacheneur se aplecă peste balustradă şi strigă:
— Ei, Chanlouineau! Urcă! Domnul baron vrea să-ţi vorbească.
Chanlouineau răspunse printr-un gest de încuviinţare. Îl văzură cum trece de grilaj, traversează grădina, ca să apară în cele din urmă în uşa salonului. Chipul lui răvăşit, veşmintele în dezordine trădau că se întîmplase ceva foarte grav. Nu mai avea cravată, iar gulerul sfîşiat al cămăşii lăsa să i se vadă gîtul musculos.
— Unde se bat, îl întrebă repede Lacheneur? Cu cine..
Chanlouineau avu un rîs nervos care semăna foarte bine cu un strigăt de furie.
— Nu se bat, răspunse el, se amuză. Aceste focuri de puşcă pe care le auziţi sînt trase în onoarea şi pentru gloria domnului duce de Sairmeuse.
— Imposibil. .
— Şi totuşi ăsta-i adevărul. Chupin, borfaşul ăsta mizerabili a pus totul la cale. Cînd ducele a sosit la Sairmeuse, mîrşavul Chupin, fiii săi cei netrebnici şi ticăloasa de nevastă-sa au început să alerge după trăsură
strigînd: „Trăiască domnul duce!" Acesta, încîntat, aşteptîndu-se probabil să fie primit cu pietre, le-a dat fiecăruia dintre pungaşi cîte şase livre.
Banii i-au deschis pofta lui Chupin, care şi-a pus în cap să-i facă acestui nobil bătrîn o primire la fel cu a împăratului. Auzind de la Bibiane, limba aia de viperă, ce s-a întîtnplat la paroh între domnul Lacheneur şi ducele de Sairmeuse, a venit numaidecît să povestească. Şi iată cum toţi cei ce cumpăraseră bunuri scoase la vînzare în timpul Revoluţiei au intrat în panică. Chupin conta pe acest lucru, şi i-a convins repede pe aceşti sărmani nerozi că nu trebuie decît să aprindă puţin praf de puşcă în nasul 233
