Domnul duce de Sairmeuse ar fi răspuns probabil deosebit de impertinent, dar Lacheneur îşi făcu apariţia urmat de fiica sa.
Nenorocitul era livid, picături mari de sudoare îi umezeau tâmplele, şi privirea sa rătăcită mărturisea suferinţa cumplită a spiritului.
Marie-Anne era la fel de palidă ca şi tatăl ei, dar atitudinea sa şi flacăra din priviri mărturiseau o energie bărbătească.
Abatele se ridică şi împinse înainte două scaune.
— Luaţi loc, dragă domnule Lacheneur, zise el cu o politeţe ce voia să fie o lecţie, şi dumneavoastră de asemenea, domnişoară, faceţi-mi această onoare..
Dar tatăl şi fiica refuzară cu aceeaşi mişcare a capului.
— Domnule duce, zise Lacheneur, sînt un fost servitor al casei dumneavoastră. Domnişoara Armande, mătuşa dumneavoastră, i-a acordat bietei mele mame favoarea de a-mi fi naşă.
— Şi ca să-ţi dovedeşti recunoştinţa te-ai grăbit să cumperi bunurile noastre!
Argatul de odinioară pornise de foarte jos, dar avea noţiunea exactă
a demnităţii şi valorii sale. Indignat de acest ultragiu, făcu o mişcare de retragere. O rugăminte pronunţată cu voce joasă de fiica sa îl făcu însă să
se întoarcă.
— Dacă am cumpărat Sairmeuse, continuă el cu voce înăbuşită, a fost din porunca naşei mele aflate pe patul de moarte şi cu banii pe care mi i-a lăsat fără să ştie nimeni. Dacă mă vedeţi aici e pentru că vin să vă
restitui bunurile încredinţate cinstei mele.
Acest remarcabil act de probitate i se păru ducelui firesc şi absolut banal.
— În principiu e-n regulă. Să trecem la afaceri, i se adresă el. Dacă
am o memorie bună, Sairmeuse aducea altădată un milion de ludovici pe an. Totalul acestor beneficii trebuie să reprezinte o sumă frumuşică, unde este?
Această cerere, formulată într-un astfel de moment şi într-o asemenea manieră, avea un caracter atît de odios, încît Martial, revoltat, îi făcu un semn tatălui său, dar acesta nu-1 văzu.
Preotul însuşi protestă.
— Beneficiile, răspunse Lacheneur, le-am întrebuinţat ca să trăiesc 225
şi să-mi cresc copiii. Dar în special ca să aduc îmbunătăţiri domeniului care produce azi dublul a ceea ce producea odinioară.
— Asta înseamnă că de douăzeci de ani jupînul Lacheneur se joacă
de-a castelanul. În sfîrşit, te-ai îmbogăţit, nu-i aşa?
— Nu am nimic! Dar sper că mă veţi autoriza să iau cele zece mii de livre pe care mătuşa dumneavoastră mi le-a dăruit.
— Perfect! Ce dovadă poţi să-mi aduci în favoarea acestui legat?
Lacheneur rămase buimăcit. Încercă să răspundă, dar nu putu.
Marie-Anne înainta atunci cu îndrăzneală.
— Dovada, domnule duce, rosti ea, cu voce răsunătoare, este cuvîntul acestui om care de bună voie vine să vă redea, să vă dea o avere.
Datorită mişcării bruşte, frumosul ei păr negru se desfăcuse, sîngele îi năvălise în obraji, ochii de un albastru-închis aruncau flăcări, şi durerea, mînia, ruşinea umilinţei dădeau chipului ei o expresie sublimă.
Era atât de frumoasă încît Martial se simţi tulburat.
— E admirabilă! şopti el în engleză. Frumoasă ca îngerul răzvrătirii.
Aceste cuvinte, pe care le înţelesese, o întrerupseră pe Marie-Anne.
Dar fata spusese destul, tatăl ei se simţi răzbunat.
Acesta scoase din buzunar un sul de hîrtii şi, aruncîn-du-1 pe masă, i se adresă ducelui pe un ton din care răzbătea o ură implacabilă.
— Iată titlurile, păstraţi şi ce mi-a dat naşa, nu vreau nimic de la dumneavoastră. Nu voi mai pune piciorul la Sairmeuse. Sărac am intrat aici, sărac plec.
Părăsi salonul cu capul sus. Martial fugi după ei, gîndindu-se numai cum să înlesnească o ocazie de a o revedea pe această tînără, a cărei frumuseţe îl impresionase atît de mult.
— Am alergat, spuse el, adresîndu-se mai curînd lui Marie-Anne decît lui Lacheneur, ca să vă liniştesc. Domnişoară, totul se va aranja, ochi atît de frumoşi nu trebuie să verse lacrimi. Voi fi avocatul dumneavoastră
pe lângă tatăl meu.
— Domnişoara Lacheneur nu are nevoie de avocat, îl întrerupse o voce aspră.
Marţial se întoarse şi se pomeni în prezenţa acelui tînăr care venise dimineaţa să-1 înştiinţeze pe domnul Lacheneur.
— Sînt marchizul de Sairmeuse, i se adresă el pe cel mai 226
