245
peste tot. Sînt trimişi de domnul duce care vă aşteaptă să mergeţi la castelul Courtomieu.
Se întoarse spre Chanlouineau şi adăugă :
— Şi noi, la drum!
Dar Martial îl opri cu un gest.
— Sînt foarte surprins că mă caută, zise el. Tatăl meu ştie bine unde m-a trimis. Vin la dumneavoastră, domnule, din partea lui ca să vă aduc expresia sincerelor noastre regrete pentru scena care a avut loc la domnul paroh Midon.
Şi fără să aştepte vrejan răspuns, Martial, cu o abilitate extraordinară, cu vorbe bine alese şi convingătoare, repetă tatălui ceea ce îi povestise şi fiicei.
Domnul Lacheneur nu păru să fie copleşit şi, cînd Martial sfîrşi, îi răspunse respectuos dar rece că se va mai gîndi.
Această răceală îl uimi probabil pe Chanlouineau.
— I-aţi judecat greşit pe aceşti oameni, zise el, după ce marchizul de Sairmeuse se retrase.
Domnul Lacheneur ridică din umeri.
— Cum asta, zise el, crezi că mie îmi oferă atîţia bani? Sărmane băiat! Adevărul e că această importantă sumă e destinată ochilor frumoşi ai fiicei mele. A plăcut acestui filfizon de marchiz şi ar vrea să şi-o facă
amantă.
Chanlouineau se opri brusc cu ochi scăpărători, cu pumnii strînşi.
— Sfinte Dumnezeule! strigă el. Dovedeşte-mi-o şi sînt al dumitale trup şi suflet.
CAPITOLUL 12.
„Nu, hotărât lucru, în viaţa mea n-am întîlnit o femeie care să se poată compara cu Marie-Anne. Câtă graţie şi câtă prestanţă! Ah! E de-o frumuseţe divină!”
Aşa gîndea Martial îndreptîndu-se spre Sairmeuse, după ce-i prezentase propunerile sale domnului Lacheneur.
Îşi găsea o nouă bucurie, fermecătoare, în a şi-o imagina pe Marie-Anne aşa cum o văzuse, pălind şi roşind rînd pe rînd, gata aproape să
246
leşine sau revenindu-şi, splendidă în mîndria ei.
„Cum ai putea să bănuieşti, îşi spunea el, sub această înfăţişare candidă, sub această naivitate pudică, o inimă atît de fierbinte şi o energie de neînfrînt! Ce expresie adorabilă avea faţa ei, cîtă pasiune în ochii ei mari şi negri cînd îl privea pe acel mic imbecil de d'Escorval! Ce n-aş fi dat să fiu privit la fel, fie şi numai pentru o clipă! Cum să nu fie băiatul ăla îndrăgostit la nebunie!”
El însuşi o iubea fără să vrea să şi-o mărturisească.
— O vreau, strigă el! Da, o vreau şi o voi avea.
Îşi aminti de felul îngrozitor în care îl privise Chanlouineau.
„Cum mă măsura bădăranul ăsta teribil. Dacă Marie-Anne i-ar fi făcut numai un semn, m-ar fi zdrobit ca pe un ou. Oare şi ăsta o iubeşte?
În acest caz vom fi trei candidaţi.”
Cu cît aventura i se părea mai dificilă, şi chiar periculoasă cu atît îi incita pasiunea.
„Totul se poate îndrepta, se gîndi el. Nu vor lipsi ocaziile ca să ne revedem. Nu va fi oare nevoie de cîteva întrevederi cu domnul Lacheneur, ca să punem la punct restituirea domeniului Sairmeuse? În ce priveşte fata, mă voi arăta tot atît de timid pe cît de îndrăzneţ am fost, şi să fiu al dracului dacă nu va fi tulburată şi flatată de acest triumf al frumuseţii ei.
Mai rămîne d'Escorval.”
Îl văzuse pe domnul Lacheneur alungîndu-l cu brutalitate pe Maurice, dar mînia acestuia i se păru mult prea mare ca să fie întru totul adevărată. Bănuia că se joacă o farsă, dar în faţa cui? Pentru el, Martial, sau pentru Chanlouineau? Şi în ce scop?
Învîrtind în minte proiecte ale căror îngrozitoare consecinţe nu putea nici să le prevadă, nici să calculeze, Martial ajunse la aleea ce ducea spre Sairmeuse, cînd i se păru că aude paşi grăbiţi în urma lui. Se întoarse şi se opri. Era Chupin şi unul din fiii săi.
— Ah, domnule marchiz! strigă el de îndată ce se apropie. Fiul meu şi cu mine v-am căutat peste tot. Domnul duce e acela..
— Bine, răspunse sec Marţial, mă întorc.
Dar Chupin nu era susceptibil şi, deşi primit cu neplăcere, continuă
să meargă în spatele lui Martial, destul de aproape ca să se facă auzit.
Nu întîrzie să înşire toate calomniile răspîndite în ţinut despre 247
Lacheneur - nu-i mai spunea domnul - care, după el, nu era în definitiv decît un nemernic, restituirea domeniului Sairmeuse nefiind decît o înşelătorie şi, în sfîrşit, că avea mii, sute de mii de franci, deoarece o căsătorea pe fiică-sa, Marie-Anne.
Dacă bătrînul pungaş nu avusese decît bănuieli, Martial i le transformă în certitudini prin repeziciunea cu care îl întrebă:
— Cum, domnişoara Lacheneur se va căsători?
