La zgomotul uşii se întoarseră şi, văzîndu-1 pe Maurice, se ridicară
la fel de roşii şi de tulburaţi şi unul şi celălalt.
— De ce-ai venit aici? strigară amîndoi deodată.
Maurice zîmbi.
Îşi păstrase calmul şi ciudata luciditate a marilor disperări.
Dintr-o singură privire observă toate amănuntele încăperii în care intrase şi, dacă mai păstrase vreo îndoială, aceasta se risipi. Căci văzuse bine o cratiţă mare pe foc, plină cu plumb topit şi două forme de gloanţe lîngă grătarul sobei.
— Dacă îndrăznesc să mă prezint la dumneavoastră, domnule, rosti el pe un ton hotărît şi grav, e pentru că ştiu totul. Am ghicit proiectele dumneavoastră de răzbunare. Ei bine, priviţi-mă deschis în ochi şi spuneţi-mi dacă nu sînt dintre aceia pe care un conducător s-ar considera fericit să-i angajeze.
275
— Nu ştiu ce vrei să spui, bîigui domnul Lacheneur, uitînd de mînia sa prefăcută. N-am proiecte.
— Atunci ce-i cu gloanţele pe care vă munciţi să le turnaţi?
Conspiratori neîndemînatici! Trebuia cel puţin să încuiaţi uşa, ar fi putut intra altcineva.
Maurice se duse şi trase zăvorul.
— Înțelegeți-mă, nu pretind să vă forţez încrederea, nu. Mă dăruiesc trup şi suflet, cu ochii închişi. Oricare ar fi cauza dumneavoastră, o declar şi a mea. Duşmanii dumneavoastră vor fi şi ai mei. Porunciţi şi voi asculta.
Nu cer decît o favoare, aceea de a lupta, de-a învinge sau de a mă lăsa omorât alături de voi!
— Dacă accept rugăminţile dumitale, Maurice, zise Lacheneur, mă
vei blestema înainte chiar de a-se împlini trei zile. O iubeşti pe Marie-Anne. . Vei putea să asişti indiferent la situaţia ei îngrozitoare? Gîndeşte-te că nu trebuie să-i descurajeze cîtuşi de puţin nici pe Chanlouineau, nici pe marchizul de Sairmeuse. Oh! Ştiu la fel de bine ca şi tine că e un rol odios pe care i-1 impun, datorită căruia fiica mea îşi va pierde lucrul cel mai de preţ pe care îl are o tînără fată! Reputaţia.
Maurice nu clipi.
— Fie, zise el rece, nu mă interesează. Marie-Anne poate să-şi facă
în continuare datoria, voi suferi, dar nu mă voi îndoi niciodată de ea, şi voi tăcea. Dacă vom câştiga va fi soţia mea, dacă vom pierde. .
Un gest îi completă gîndul, mai explicit decît toate afirmaţiile.
Domnul Lacheneur fu vizibil impresionat.
— Dar eşti un copil, Maurice, tatăl tău mi-e prieten. Nefericitule, nu înţelegi că angajându-te îl implici pe baronul d'Escorval? Crezi că nu-ţi rişti decît capul tău, dar de fapt pui în joc viaţa tatălui tău.
Maurice îl întrerupse cu brutalitate :
— Prea multă ezitare! strigă el. Răspundeţi-mi într-un cuvînt!
Numai să ştiţi bine că dacă mă refuzaţi, mă întorc acasă şi cu puşca asta pe care o am în mînă îmi zbor creierii.
— Consideră-te de-ai noştri, rosti cu duritate Lacheneur. Dar să nu uiţi niciodată ameninţarea care îmi smulge consimţămîntul. Orice ţi s-ar întîmpla ţie sau alor tăi, să-ţi aduci aminte că tu ai vrut-o!
Maurice înainta spre Marie-Anne, îi luă mîna pe care o duse la buze 276
şi, rîzînd, cu acel voios râs al tinereţii, exclamă :
— Cauza mea. . iat-o!
Lacheneur întoarse capul.
Dacă vreun gînd de iertare îi trecu prin minte îl alungă şi, cu aerul cel mai posomorit, reluă:
— Mai rămîne încă, domnule d'Escorval, să precizăm convenţia noastră.
— Dictaţi-mi condiţiile, domnule.
— Mai întîi, nu vei veni aici decît noaptea, la orele la care ne vom înţelege dinainte, niciodată pe neaşteptate. Promite-mi apoi că îl vei evita pe marchizul de Sairmeuse. S-ar putea ca din întîmplare, în ciuda precauţiilor noastre, să-1 întîlneşti aici. Domnul de Sairmeuse este aroganţa întruchipată şi te urăşte. Tu îl duşmăneşti şi eşti impulsiv. Jură-mi că dacă te va provoca, îi vei nesocoti sfidările.
Maurice ezită, dar o privire a lui Marie-Anne îl hotărî.
— Jur! rosti el.
— În ceea ce-1 priveşte pe Chanlouineau, adăugă domnul Lacheneur, îl iau în grija mea.
Se opri, căutînd în gînd dacă n-a uitat nimic.
— În rest, nu-mi mai rămîne, Maurice, decît să-ţi adresez o ultimă şi foarte importantă recomandare. Îl cunoşti pe fiul meu?
— Desigur. Eram prieteni cînd venea în vacanţă.
