Caporalul ieşi şi căpitanul îşi reluă întrebările.
— Între noi doi acum, i se adresă el lui Maurice, cum v-aţi petrecut seara?
— N-am scos nici nasul afară.
— Acest lucru trebuie dovedit. Arătaţi-mi mîinile.
Şi îi examină minuţios mîinile, le întoarse pe-o parte şi pe alta, 294
pentru ca în cele din urmă să le miroasă.
Se vedea limpede că era uimit de faptul că fiul rămăsese lîngă foc, în timp ce taică-său îi conducea pe ţărani la luptă:
— Arme aveţi aici, mai întrebă el?
— Da, arme de vînătoare.
Nici una dintre puşti nu trăsese de mai multe zile, fu obligat s-o recunoască, şi păru contrariat, apoi se înfurie de-a binelea cînd caporalul veni să-i raporteze că nu descoperise nimic suspect.
— Să fie aduşi servitorii, ordonă el.
Aceştia nu făcură altceva decît să repete cu fidelitate lecţia învăţată
de la abate.
— Eu trebuie să-mi continui rondul, i se adresă căpitanul lui Bavois.
Tu, caporale, vei rămîne însă aici împreună cu doi oameni. Vei raporta tot ceea ce ai să vezi şi ai să auzi. Dacă domnul d'Escorval se întoarce, înşfacă-1... cască ochii!
Mai adăugă cîteva instrucţiuni cu voce joasă apoi se retrase, fără să
salute, aşa cum intrase.
Zgomotul paşilor trupei abia se pierduse în noapte, cînd caporalul lăsă să-i scape o înjurătură îngrozitoare.
— Ei! L-aţi auzit, li se adresă el oamenilor. Mii de tunete! Ne ia drept turnători! Cât despre dumneavoastră, continuă bătrînul soldat, declar atît în numele meu cît şi al oamenilor mei că sînteţi liberi ca păsările şi că
nu vom aresta pe nimeni. Ba chiar avem cele mai bune intenţii în cazul în care trebuie să dăm o mînă de ajutor ca să-1 scoatem din încurcătură pe tatăl tînărului gentilom.
— N-avem nimic de ascuns, răspunse circumspect abatele Midon.
— Înţeleg, zise bătrînul caporal, vă temeţi de mine. Greşiţi, şi am să
v-o dovedesc căci, vedeţi, nu trebuie să laşi în curte o puşcă, doar n-a fost încărcată ca să tragă în mierle. În al doilea rînd, cineva e ascuns acolo sus. . am urechea fină! În al treilea rînd, am aranjat în aşa fel lucrurile, încît nimeni să nu intre în camera doamnei bolnave.
Maurice îi întinse mîna caporalului.
— Eşti un om cumsecade! i se adresă el.
Cîteva minute mai tîrziu, Maurice, abatele Midon şi doamna d'Escorval, strînşi din nou în salon, deliberau asupra măsurilor de salvare 295
ce trebuiau luate, cînd Marie-Anne, după care trimiseseră îşi făcu apariţia.
— Eu voi pleca, doamnă, i se adresă ea baroanei. Dacă n-aş fi leşinat n-aş fi acceptat o ospitalitate care putea să aducă atîtea nenorociri asupra casei dumneavoastră.
— Nefericită copilă! strigă doamna d'Escorval. Unde vrei să pleci?
— Nu ştiu, doamnă, dar datoria îmi cere acest lucru. Trebuie să aflu ce s-a întîmplat cu tatăl şi cu fratele meu şi să împărtăşesc soarta lor.
— Cum! strigă Maurice, ce-i cu gîndurile astea funeste! Doar ştii bine că nu mai ai dreptul să dispui de viaţa ta!
Se opri, lăsase să-i scape un secret ce nu era numai al lui. Brusc, se aruncă în genunchi în faţa doamnei d'Escorval.
— Mamă, strigă el, mamă dragă, o vom lăsa să plece? Eu pot să mor încercînd să-1 salvez pe tata. Şi atunci ea, pe care am iubit-o atât, va fi fiica ta.
Şi Marie-Anne rămase.
CAPITOLUL 25.
Se apropiau zorii. Maurice declară că se va travesti şi se va duce la Montaignac. Ajunse la uşă, când abatele Midon îi făcu semn să rămînă.
— Ştiu că trebuie să dăm o fugă pînă la Montaignac, îi spuse el, dar e o nebunie să te travesteşti. Vei fi recunoscut, fără nici o îndoială, şi se va aplica zicala : „Cine se ascunde e vinovat” . Trebuie să mergi pe faţă, cu capul sus, exagerîndu-ţi chiar, nevinovăţia. Acolo te vei înfăţişa direct ducelui de Sairmeuse şi marchizului de Courtomieu, protestînd că s-a făcut o nedreptate. Iar eu te voi însoţi.
— Urmează sfaturile parohului, fiule, îl povăţui doamna d'Escorval.
El ştie mai bine decît noi cum trebuie să acţionăm.
Abatele se grăbi să poruncească să fie înhămaţi caii. Doamna d'Escorval ieşi şi ea ca să scrie o scrisoare unei prietene al cărei soţ se bucura de o oarecare influenţă la Montaignac. Maurice şi iubita lui se pomeniră singuri.
