Cînd sosiră, o mulţime impresionantă se îmbulzea în faţa porţii. Se aflau acolo vreo sută de persoane, bărbaţi cu feţe neliniştite, femei în lacrimi care cereau, care implorau să li se acorde o audienţă.
Abatele Midon, sperînd că veşmîntul lui preoţesc îi va deschide uşile, se apropie şi-şi spuse numele. Fu însă refuzat la fel ca ceilalţi.
— Domnul duce lucrează şi nu poate să primească, răspunseră
servitorii. Întocmeşte un raport pentru Maiestatea Sa.
În acel moment, ducelui de Sairmeuse îi păsa prea puţin de raport.
O scenă, de o violenţă extraordinară izbucnise între el şi domnul de Courtomieu. Marchizul pretindea să desfăşoare cele mai drastice - cele mai salutare, spunea el - represalii, în timp ce domnul de Sairmeuse, dimpotrivă, înclina spre indulgenţă.
Unul susţinea că din moment ce Lacheneur, capul conspiraţiei, şi fiul lui Jean se sustrăseseră urmărilor; Marie-Anne trebuia arestată urgent.
Celălalt susţinea că arestarea şi închiderea acelei fete era un act nepotrivit, o greşeală care ar fi făcut ca autorităţile să pară mai odioase, iar conjuraţii să se bucure de mai multă atenţie.
Nici unul, nici celălalt nu îndrăzneau să mărturisească motivul real al încăpăţînării lor.
Domnişoara Blanche sosise de dimineaţă la Montaignac, îi încredinţase tatălui ei temerile şi suferinţele sale, făcându-1 să jure că va profita de această împrejurare ca s-o scape de Marie-Anne.
Ducele de Sairmeuse, la rîndul său, sigur că Marie-Anne era amanta fiului său, nu voia cu nici un chip ca ea să apară în faţa tribunalului.
În cele din urmă marchizul cedă.
299
CAPITOLUL 26.
„Grăbeşte-te cât poţi!” îi spusese Maurice mesagerului pe care îl însărcinase să ducă scrisoarea mamei sale.
Acest om nu ajunse totuşi la Escorval decît la căderea nopţii.
Înspăimîntat, se rătăcise căutînd drumuri ferite şi făcuse zece leghe ca să
se ferească de orice om pe care îl zărea, fie el ţăran sau soldat.
Doamna d'Escorval îi smulse scrisoarea din mînă. O deschise şi i-o citi cu voce tare lui Marie-Anne, adăugind doar un singur cuvînt:
— Plecăm!
Era mai uşor de spus decît de făcut. Niciodată nu existaseră la Escorval mai mult de trei cai; unul era mort pe trei sferturi după cursa furibundă din ajun, ceilalţi doi erau la Montaignac.
Ce era de făcut? Unica soluţie era să ceară de la vecini. Dar aceştia, care auziseră de arestarea baronului, refuzară să le împrumute animalele.
Socoteau că se vor compromite grav făcînd un serviciu, oricît de mărunt, soţiei unui om asupra căruia apăsa povara celei mai îngrozitoare acuzaţii.
Doamna d'Escorval şi Marie-Anne se şi gîndeau să meargă pe jos, cînd caporalul Bavois, indignat de atîta laşitate, jură că acest lucru nu se va întîmpla.
Îşi făcu apariţia după un sfert de oră trăgînd de căpăstru o bătrînă
iapă de povară, înceată şi greoaie, pe care de bine de rău o înhămară la cabrioletă. Dar amabilitatea bătrînului ostaş nu se limită numai la atît. El declară că nu le va lăsa pe „doamne” să călătorească singure, noaptea, pe un drum pe care ar putea fi expuse unor întîlniri neplăcute şi că le va escorta împreună cu cei doi grenadiri.
Bătrînul soldat îşi părăsi protejatele numai la porţile oraşului, nu fără a le saluta respectuos şi a se pune la dispoziţia lor dacă vreodată vor avea nevoie de el, Bavois, caporal de grenadiri, compania I, încazarmată
în cetate.
Suna ora zece cînd doamna d'Escorval şi Marie-Anne coborîră în curte la Hotel de France.
Maurice căzuse pradă disperării, iar abatele Midon era şi el descurajat, căci se tipăriseră şi se afişaseră noi ordine sosite prin telegraf.
Montaignac trebuie considerat în stare de asediu şi, ca atare, autorităţile 300
militare avură o putere discreţionară, în locul Curţii tribunalului special urmează să funcţioneze o comisie militară. Cât priveşte rebelii, aceştia vor fi loviţi de sabia legii.
Ceea ce îl făcea să tremure pe abatele Midon era în special substituirea Curţii tribunalului special cu comisia militară. Acest lucru le răsturna toate planurile, risipind şi ultima şansă de salvare. Căci în mod sigur că o comisie militară sfida orice procedură, îi judeca sumar pe acuzaţi, aşa cum în timp de război sînt judecaţi spionii.
Ancheta începuse de dimineaţă şi încă mai continua. Consta doar în faptul că ducele de Sairmeuse şi marchizul de Courtomieu treceau în revistă prizonierii. Din trei sute, hotărîseră să aleagă treizeci, cei mai vinovaţi, ca să-i predea comisiei militare.
Cînd se făcu ziuă, treizeci de nume figurau pe o listă, primele două
erau cele ale baronului d'Escorval şi Chanlouineau.
La Hotel de France nimeni nu bănuia încă acest lucru.
În sfîrşit, când zorii făcură să pălească lumina lămpii, se auzi o bătaie discretă la uşa camerei.
Domnul Laugeron venea să-şi anunţe oaspeţii despre constituirea
, comisiei militare".
