Rămaseră o clipă la doi paşi unul de altul, cu ochii strălucind din cauza lacrimilor vărsate, palizi, înfricoşaţi, prea emoţionaţi ca să-şi poată
exprima simţămintele. În cele din urmă Maurice înainta şi înconjură cu 296
braţele mijlocul iubitei sale.
— Marie-Anne, şopti el, draga mea adorată, nu ştiu dacă se poate iubi mai mult decît te-am iubit ieri. Şi tu, tu care îţi doreai să mori cînd de viaţa ta depinde o altă viaţă preţioasă!
— Eram înspăimîntată, bolborosi ea. Acum m-am resemnat. Voi accepta să suport pedeapsa pentru îngrozitoarea mea greşeală.. mă voi umili sub injuriile care mă aşteaptă! Voi suferi, voi fi distrusă, dar nu regret nimic pentru că. .
Nu termină ceea ce avea de spus. Maurice o trase spre el, feţele lor se apropiară şi buzele şi lacrimile lor se contopiră într-o sărutare.
— Mă iubeşti, strigă Maurice, aşa-i că mă iubeşti? Vom învinge, voi şti să-1 salvez pe tatăl meu şi pe al tău, îl voi salva şi pe fratele tău!
În curte caii tropăiau. Abatele Midon strigă: ,,Gata! Plecăm?"
Doamna d'Escorval apăru şi-i dădu lui Maurice o scrisoare. Apoi îl îmbrăţişa îndelung, înfiorată de teama că n-o să-1 mai vadă.
În timp ce caii galopau, parohul din Sairmeuse îi explică lui Maurice planul său, de o simplitate extraordinară.
— Să te predai şi să mărturiseşti adevărul ar fi primejdios şi mai mult decît inutil. Te-ar aresta, nu l-ar elibera nici pe tatăl dumitale şi aţi fi neîndoielnic condamnaţi amîndoi. Să-i lăsăm deci pe aceşti oameni răzbunători să greşească în privinţa baronului şi să-i atribuie tot ceea ce ai făcut dumneata. La proces ne vom prezenta cu cele mai evidente probe de nevinovăţie, cu alibiuri atît de indiscutabile, încît vor fi obligaţi să-1
achite.
— Şi dacă nu vom reuşi, întrebă Maurice, cu chipul întunecat, ce-mi va mai rămîne de făcut?
Era o întrebare atît de înspaimîntătoare, încît preotul nu îndrăzni să
răspundă.
Cînd, în cele din urmă sosiră, Maurice recunoscu cît de înţelept fusese abatele Midon împiedicîndu-1 să recurgă la un travesti.
Ducele de Sairmeuse şi marchizul de Courtomieu închiseseră toate porţile oraşului, cu excepţia uneia singure. Pe aici trebuiau să treacă toţi cei care voiau să intre sau să iasă din oraş şi aici se aflau doi ofiţeri care îi cercetau pe călători, îi interogau şi le notau numele şi semnalmentele.
Nu apucară să înainteze nici o sută de metri pe strada principală cînd 297
remarcară mai multe afişe albe lipite pe ziduri.
Opriră trăsura lîngă unul dintre aceste afişe, în faţa căruia se mai afla cineva care citea. Coborîră şi ei şi citiră:
„HOTĂRÂRE
Articolul I. Locuitorii casei în care va fi găsit domnul Lacheneur vor fi deferiţi unei comisii militare pentru a fi executaţi.
Articolul II. Celui care îl va preda mort sau viu pe domnul Lacheneur i se va acorda drept recompensă suma de 20 000 de franci.”
HOTĂRÂREA era semnată de ducele de Sairmeuse.
Abatele îi atrase atenţia lui Maurice asupra omului de lîngă ei.
Acesta nu era altul decît Chupin. Bătrînul pungaş îi recunoscu şi el căci îşi scoase şapea în faţa parohului şi, cu ochii strălucind de cea mai arzătoare şi nemăsurată lăcomie, exclamă :
— Douăzeci de mii de franci! E o sumă! Poţi să trăieşti din dobînzi o viaţă întreagă!
Pe abatele Midon şi pe Maurice îi trecură fiorii. Nu te puteai înşela în privinţă tonului lui Chupin. Continuîndu-şi drumul de-a lungul străzii principale fură izbiţi de aspectul mohorît al oraşului. Prăvăliile erau închise, obloanele caselor trase. Rarii trecători, înspătaîntaţi, se grăbeau aruncînd în jurul lor priviri speriate.
Abatele Midon şi Maurice găsiră explicaţia acestei spaime la Hotel de France, unde descindea baronul d'Escorval când venea la Montaignac, şi al cărui proprietar nu era altul decît Laugeron, prietenul lui Lacheneur, cel care îl anunţase primul de sosirea ducelui de Sairmeuse.
Acest om vrednic, aflînd ce oaspeţi i-au sosit, ieşi să-i întîmpine în mijlocul curţii, cu boneta albă în mînă.
În acea zi o asemenea politeţe era o faptă de vitejie.
Laugeron îi invită pe Maurice şi pe abatele Midon să-şi împrospăteze forţele, dîndu-le de înţeles că are să le vorbească, şi îi conduse într-o cameră unde se ştia la adăpost de orice indiscreţie.
Prin el abatele Midon şi Maurice avură primele informaţii.
Mai întîi că nu se ştia nimic despre Lacheneur şi nici despre fiul lui, Jean. Ei scăpaseră celor mai neprecupeţite căutări.
298
În al doilea rînd, pînă în acea clipă în fortăreaţă se aflau vreo două
sute de prizonieri, printre care domnul d'Escorval şi Chanlouineau.
În sfîrşit, de dimineaţă, avuseseră loc nu mai puţin de şaizeci de arestări în oraş.
Maurice şi abatele Midon se grăbiră să expedieze o scrisoare, menită să le liniştească pe doamna d'Escorval şi pe Marie-Anne, şi, fără să
piardă un minut, hotărîţi să încerce totul, se îndreptară spre casa în care locuia ducele de Sairmeuse.
