— Vă înşelaţi, domnule, această scrisoare este opera domnului marchiz de Sairmeuse, fiul dumneavoastră. Persoana care mă trimite are ciorna acestei circulare, scrisă în întregime de mâna domnului Martial, şi trebuie să vă transmit..
Nu sfîrşi ce avea de spus. Ducele făcu o săritură pînă la uşă şi, cu o voce de tunet, îşi strigă fiul.
— Repetă, i se adresă el tinerei fete, de îndată ce Martial intră, în faţa fiului meu ceea ce mi-ai spus.
Cu îndrăzneală, cu fruntea sus, cu voce hotărâtă, Marie-Anne repetă.
Se aştepta din partea marchizului la negări violente; la reproşuri dureroase. Dar nimic din toate astea. Martial asculta cu un aer nepăsător şi 318
ea crezu chiar că citeşte în ochii lui încurajarea de a continua şi o promisiune de protecţie.
— Ei? îl întrebă ducele cu violenţă pe fiul său, de îndată ce Marie-Anne termină.
— Chanlouineau e un şmecher.
În viaţa sa ducele de Sairmeuse nu fusese supus la o încercare atît de grea.— Chanlouineau n-a minţit prin urmare, i se adresă el fiului său cu vocea gâtuită. Ai fost unul dintre instigatorii răscoalei.
— De patru ori, domnule, mi-aţi pus această întrebare şi de patru ori v-am răspuns nu. Dacă aş fi avut fantezia să mă amestec în această
mişcare v-aş fi mărturisit în modul cel mai cinstit din lume. Există însă
într-adevăr ciorna acestei circulare scrisă de mine, cu cea mai frumoasă
caligrafie, pe o foaie mare de hîrtie de proastă calitate. Îmi amintesc că
încercînd să caut care e expresia cea mai potrivită, am şters şi am scris pe deasupra mai multe cuvinte.
Ducele nu mai ştia ce să mai credă. Ceea ce îl exaspera cel mai mult era imperturbabilul calm al fiului său.
— Mărturiseşte mai curînd, zise el ameninţînd-o cu pumnul pe Marie-Anne, că te-ai lăsat momit de amanta ta.
Martial nu tolera această injurie.
— Domnişoara Lacheneur nu este amanta mea, declară el pe un ton imperios pînă la ameninţare. E adevărat că nu depinde decât de ea să fie mâine marchiză de Sairmeuse! Să lăsăm învinuirile, nu vor descâlci cu nimic lucrurile.
Fierbînd de mânie reţinută, ducele străbătu de trei, patru ori salonul, apoi, îndreptîndu-se din nou spre Marie-Anne, care rămăsese în acelaşi loc, neclintită ca o statuie, îi ordonă:
— Hai, frumoaso, dă-mi ciorna aceea.
— N-o am, domnule.
— Unde este?
— În mâinile unei persoane care n-o să v-o dea decât cu anumite condiţii.
— Cine e persoana aceea?
— Mi s-a interzis să vă spun.
Martial o privea pe Marie-Anne cu o privire încărcată de admiraţie 319
şi gelozie. Era surprins de calmul şi de prezenţa ei de spirit. Ah! iubirea care conferea vocii ei această sonoritate, această flacără în priviri, atîta precizie în răspunsuri era probabil foarte puternică.
— Şi dacă nu accept.. condiţiile pe care vor să mi le impună?
întrebă ducele de Sairmeuse.
— Vor folosi ciorna circularei.
— Ce înţelegi prin asta?
— Vreau să spun, domnule, că mâine dis-de-dimineaţă va pleca la Paris un om de încredere, însărcinat să arate acest document mai multor persoane cunoscute a nu fi tocmai prietenii dumneavoastră. Li se va explica atunci care e semnificaţia şi importanţa hârtiei. Această scrisoare dovedeşte sau nu complicitatea domnului marchiz de Sairmeuse? Aţi îndrăznit, sau nu, să condamnaţi la moarte nişte nenorociţi care nu erau decât soldaţii fiului dumneavoastră?
— Ah, nenorocito! o întrerupse ducele. Mârşavo, ticăloaso, viperă!
Ochii i se bulbucaseră, spumega, nu mai ştia ce spune.
— Iată, strigă el cu gesturi furibunde, iată de ce trebuie să mă tem.
Da, am duşmani înverşunaţi, da, sînt unii invidioşi care ar da orice pentru această detestabilă scrisoare. Dacă ne trimite pe cineva de la Paris să
ancheteze, va afla repede, marchize, despre relaţiile dumitale cu Lacheneur. Ar bate toba că Chanlouineau v-a declarat în plin tribunal complicele şi şeful lui. Ar cere să fii examinat de medici care, văzând o cicatrice proaspătă, vor întreba în ce împrejurări ai fost rănit şi de ce ai ascuns acest lucru. De câte nu mă vor acuza după asta? Vor spune că am bruscat procedura ca să înăbuş vocile care se ridicau împotriva fiului meu.
Voi fi defăimat în ziare!
Martial ascultase cu o ironie rece, fără măcar să încerce să-1
întrerupă :
