În loc de de răspuns, Mai se sculă spunînd : „Să mergem". Şi porniră, avîndu-1 pe Lecoq în continuare pe urmele lor.
Coborîră repede pînă în faţa străduţei Fer-a-Moulin, unde intrară pe o alee strâmtă şi întunecoasă.
— Fugi, bătrîne, i se adresă pe dată Lecoq lui taica Absint, fugi şi întreab-o pe portăreasă dacă această casă nu are două ieşiri.
Casa nu avea decît o singură intrare, cea de pe strada Mouffetard.
Agenţii aşteptară.
— Ne-a descoperit! şopti tînărul poliţist; aş pune rămăşag.
Taica Absint tăcu, cei doi tovarăşi apărură din umbra coridorului.
Mai sălta în palmă cîteva monede de douăzeci de bănuţi şi părea să fie într-o dispoziţie îngrozitoare.
— Ce pungaşi şi tăinuitorii ăştia.. bodogănea el.
Oricît de puţin i s-ar fi dat pe haine, serviciul omului cu şapcă de fetru merita un act de politeţe. Mai îi propuse un pahar şi intrară împreună, ceva mai încolo, la un negustor de băuturi tari. Au rămas în local mai bine de o oră jucînd ruletă şi, cînd au plecat, au făcut-o pentru a se duce să se instaleze o sută de paşi mai departe, la un negustor de vinuri. Daţi afară de acesta pentru că închidea prăvălioara, cei doi tovarăşi s-au refugiat într-un alt local rămas deschis. Alungaţi şi de aici, au alergat la altul, apoi la altul.. Şi aşa, de la o sticlă la un păhărel, ajunseseră către ora unu dimineaţa în Piaţa Saint-Michel.
Dar acolo nu mai era nimic de băut, totul se închisese. Cei doi se consultară şi, după o scurtă discuţie, se îndreptară braţ la braţ, ca doi prieteni spre cartierul Saint-Germain.
185
Alcoolul pe care îl absorbiseră într-o cantitate demnă de luat în consideraţie părea să-şi fi făcut efectul. Amîndoi se clătinau, gesticulau, vorbeau tare şi într-un glas.
Cu orice risc, Lecoq îi depăşi ca să încerce să surprindă cîteva frînturi din conversaţia lor şi cuvintele „o lovitură bună de dat" şi „bani pentru chefuri" ajunseră pînă la el.
Încrederea lui taica Absint se clătina.
— Toate astea, şopti el, se vor sfîrşi rău!
— Nu te teme! răspunse tînărul poliţist. Mărturisesc că nu înţeleg nimic din manevrele acestor doi complici, dar ce importanţă are? Acum că
păsărelele s-au întîlnit, sînt sigure de succes. Sigur, auzi. Dacă unul îşi ia zborul, rămîne celălalt, şi Gevrol va vedea cine are dreptate : el sau eu.
În acest timp cei doi beţivi îşi încetiniră mersul. Văzîndu-i cum examinau splendidele reşedinţe din cartierul Saint-Germain, puteai să
presupui că aveau cele mai rele intenţii.
Se opriră în sfîrşit pe strada Varennes, la doi paşi de strada Chaise în faţa unui zid nu prea înalt al unei grădini vaste.
Acum perora omul cu şapcă de fetru.
Îi explica lui Mai, se ghicea după gesturi, că faţada palatului înconjurat de această grădină era în strada Grenelle.
— Asta-i acum! bombăni Lecoq, pînă unde vor împinge comedia?
O împinseră pînă la a escalada zidul.
Ajutîndu-se de umerii tovarăşului său, Mai se caţără pînă pe creasta zidului şi o clipă după aceea se auzi zgomotul căzăturii în grădină.
Omul cu şapcă de fetru, rămas în stradă, stătea la pîndă.
CAPITOLUL 38.
Misteriosul deţinut îşi îndeplinise cu o asemenea promptitudine ciudatul şi surprinzătorul său plan, înqît Lecoq nu avu nici timpul, nici chiar ideea de a se opune.
Raţiunea lui a fost zguduită de acea teribilă bătaie de clopot a presentimentului care anunţă o mare nenorocire.
Timp de zece secunde rămase împietrit, fără să mai simtă ceva, la fel ca borna din colţul străzii Chaise, în spatele căreia se pitise ca să observe 186
fără să fie văzut.
Dar îşi reveni repede, ştiind deja cum să-şi atenueze greşeala, cu acea hotărîre rapidă care reprezintă geniul oamenilor de acţiune.
Cu un ochi sigur măsură distanţa care îl separa de complicele lui Mai, îşi luă avînt şi din trei sărituri se aruncă asupra lui.
Omul ca şapca de fetru vru să strige, dar o mînă de fier îi înăbuşi strigătul în gîtlej, vru să se zbată, dar o lovitură de genunchi în şale îl lungi la pămînt ca pe-un copil. Înainte de a avea timp să-şi revină, era legat, cu căluş în gură, luat şi purtat, pe jumătate sufocat, în strada Chaise. Nici un zgomot suspect nu putuse să-1 prevină pe Mai, de partea cealaltă a zidului, să-i trezească bănuieli.
— Ce întîmplare, murmură taica Absint, prea năucit ca să se gîndească să-i dea o mînă de ajutor tînărului său coleg, ce întîmplare! Cine s-ar fi aşteptat la asta. .?
— Destul! îl întrerupse Lecoq, cu acea voce răguşită pe care iminenţa pericolului o dă oamenilor energici. Destul. Vom vorbi noi mîine.
Trebuie să plec pentru o clipă. Tu, taică, rămîi de pază în faţa acestei grădini. Dacă Mai îşi face apariţia, prinde-1 şi nu-1 lăsa să-ţi scape. Cu riscul vieţii să nu-1 laşi să-ţi scape.
— Înţeleg, dar ce să fac cu ăsta care e culcat acolo?
— Îl lăsăm provizoriu acolo unde e. L-am legat cu grijă, aşa că n-ai de ce te teme. Cînd vor trece sergenţii de stradă din cartier îl vei preda.
