Le deschise apoi o uşă, spunînd :
— Puteţi intra, domnilor.
CAPITOLUL 41.
Într-un pat larg cu baldachin, asudînd şi gemînd, stătea culcat oracolul cu două feţe : „Face lumină” din strada Jerusalem şi Tabaret din strada Saint-Lazare.
Cu fruntea lui teşită şi urechile imense, cu nasul îngrozitor de bocciu, ochii mici, buzele groase, domnul Tabaret întruchipa tipul clasic al micului rentier tîmp.
E adevărat că, dacă îl observai cu atenţie, erai izbit de asemănarea cu un cîine de vînătoare, ale cărui aptitudini şi instincte le şi avea.
La vederea celor doi poliţişti, pe care îi cunoştea bine, ochii 198
bătrînului sclipiră.
— Bună ziua Lecoq, băiatule, bună ziua, bătrîne Absint, li se adresă
el. Vă mai gîndiţi încă la bietul moş „Face lumină”, acolo, la poliţie, de vreme ce sînteţi aici, la mine?
— Avem nevoie de sfaturile ddmneavoastră, domnule Tabaret.
— Aha!
— Tocmai am fost traşi pe sfoară ca doi copii de un deţinut.
— La naiba! E deci tare ticălosul ăla?
Lecoq suspină adânc.
— Atît de tare, răspunse, el, încît dacă aş fi superstiţios, aş zice că
era diavolul în persoană.
Fizionomia bătrînului avu o expresie comică de invidie.
— Cum aşa? Aţi găsit un deţinut viclean şi vă plîngeţi! exclamă el.
E totuşi o şansă formidabilă. Dar ce i se reproşează deţinutului vostru?
— A ucis trei oameni, zise taica Absint.
— Oho! făcu domnul Tabaret, pe trei tonuri diferite, oho!. . oho! Şi unde s-a întîmplat asta? întrebă el.
— Într-o cârciumă, pe lîngă Ivry.
— Gata, ştiu. La văduva Chupin. Un anume Mai... Am citit în Gazette des Tribunaux, şi un tip care a venit să mă vadă mi-a povestit că
toţi de la poliţie sînteţi intrigaţi din cale afară în privinţa identităţii individului. Deci tu, băiete, ai fost însărcinat cu investigaţiile? Cu atît mai bine! Îmi vei povesti totul şi te voi ajuta în limita modestelor mele posibilităţi.
Tînărul poliţist avusese pe drum timpul să-şi pregătească istorisirea, aşa că relată amănunţit, cît mai clar cu putinţă, toate episoadele acestei ciudate afaceri, din momentul în care Gevrol spărsese uşa Pulberăriei pînă
în clipa în care Mai sărise zidul grădinii palatului Sairmeuse.
În timp ce Lecoq vorbea, bătrînul Tabaret se transforma vizibil. Cu siguranţă că nu mai simţea durerile gutei.
— De ce n-am fost acolo? şoptea el uneori printre dinţi. De n-am fost acolo?!
Cînd tînărul termină, el izbucni entuziasmat:
— Iată ce înseamnă o treabă frumoasă! strigă el. Şi care are ca punct de plecare o singură propoziţie : „Vin prusacii!” . Lecoq, băiete, 199
trebuie să ţi-o spun, şi mă pricep la treaba asta, te-ai purtat ca un înger.
— Poate vreţi să spuneţi ca un prost? întrebă neîncrezător tînărul poliţist.
— Nu, prietene, sigur nu, Dumnezeu mi-e martor. Mi-ai înviorat bătrîna mea inimă, pot să mor, voi avea un succesor. Aş vrea să te îmbrăţişez pentru logica ta. Ah! Gevrol ăsta care te-a trădat, căci a făcut-o fără nici o îndoială - şi am să-ţi ofer mijlocul să-i dai pe faţă perfidia -
acest obtuz şi căpos General nu e demn nici să-ţi perie pălăria.
— Mă copleşiţi, domnule Tabaret! îl întrerupse Lecoq, care nu era foarte sigur dacă nu-şi bătea joc de el, dar, cu toate astea, Mai a dispărut, iar eu mi-am pierdut reputaţia înainte de-a mi-o fi dobîndit.
— Ai răbdare, reluă bătrînul, nu-mi respinge elogiile. Am spus că ai condus bine afacerea, dar s-ar fi putut s-o faci mai bine, infinit mai bine!
Incontestabil ai aptitudini, ai fler, ştii să vezi, ştii să deduci, numai că îţi lipseşte experienţa, te entuziasmezi să te învîrţi în jurul unei idei fixe ca un fluture în jurul lămpii. În sfîrşit, eşti tînăr. Fii liniştit, e un cusur care va trece de la sine, şi încă prea curînd. Ca să-ţi mărturisesc totul, ai făcut greşeli.
Lecoq îşi lăsă capul în-jos, ca un-elev certat de profesor.
— Am să-ţi enumăr greşelile, continuă bătrînul, şi am să-ţi demonstrez că, de cel puţin trei ori, ai lăsat să-ţi scapă ocazia de a clarifica această afacere, atît de ciudată în aparenţă şi atît de limpede în realitate.
