— Odată ce te trezești, îți jur că nu o să ți se mai pară amuzant.
— Întotdeauna o să consider că toate glumele pe care le fac sunt hilare, dar înțeleg ce spui.
Profităm de fiecare happy-hour cu rezultate diferite. Uneori, băuturile sunt slabe și proaste, alteori tari și bune, de multe ori tari și proaste.
Mergem la barul unui hotel în vârful unui carusel și ne cumpărăm câte un cocktail de cincisprezece dolari. Mergem la așa-zisul al doilea cel mai 16 Târâtură beată
vechi bar care funcționează dintotdeauna în Louisiana. Este o fierărie veche, cu podele lipicioase, ce arată ca un muzeu.
Eu și Alex bem lent din același pahar cât așteptăm să ne vină rândul.
Nu spargem recordul, dar ajungem pe tabela de marcaj.
În cea de-a cincea seară, ajungem într-un bar de karaoke tipic unui colegiu, cu o scenă extravagantă și spectacol de lasere. După două
shoturi de Fireball, Alex este de acord să cântăm pe scenă piesa lui Sonny și Cher, „I Got You Babe”, în rolul cuplului Vivant.
La jumătatea cântecului, ne certăm la microfon din pricina faptului că știu că se culcă cu Shelly de la machiaj.
— Nu îți ia o oră să îți pui blestemata aia de barbă falsă, Keith! strig la el.
Aplauzele de la sfârșit sunt slabe și neplăcute. Mai bem un shot și mergem într-un loc recomandat de Guillermo, unde servesc cocktail cu cafea și gheață.
Jumătate dintre locurile în care ne-am dus erau recomandate de Guillermo și mi-au plăcut toate, mai ales gaura în perete cu sendvișuri Po’Boy. Ai niște avantaje când iubitul tău este bucătar.
Când i-am spus unde mă duc cu Alex, a scos o bucată de hârtie și a început să noteze tot ce își aducea aminte din ultima lui excursie, cu tot cu prețuri și ce să comandăm. A notat toate locurile bune de mâncat, dar nu aveam cum să le bifam pe toate.
Pe Guillermo l-am cunoscut la câteva luni după ce m-am mutat la New York. Noua (și prima) mea prietenă la New York, Rachel, a fost invitată să mănânce la noul lui restaurant, ca în schimb să pună câteva poze cu el pe rețelele sociale. Se ocupă destul de mult cu asta și, cum suntem colege de internet, facem genul ăsta de lucruri împreună.
— E mai puțin stânjenitor, insistă ea. Plus că ne facem reclamă una alteia.
De câte ori pune o poză cu mine, îmi urcă numărul abonatilor cu sutele. De vreo șase luni, aveam treizeci și șase de mii, după care au urcat vertiginos până la cincizeci și cinci de mii prin simpla asociere cu Marca Ei.
Așa că m-am dus cu ea la acest restaurant și, după ce am mâncat, a venit bucătarul să vorbim și era superb și dulce, cu ochi căprui blajini, păr negru dat pe spate. Râdea blând și modest și, până la înserat, mi-a
scris un mesaj pe Instagram, înainte să apuc să pun pozele pe care le făcusem pentru contul meu.
M-a găsit prin intermediul lui Rachel și mi-a plăcut că mi-a spus asta direct, fără nici o jenă. Lucrează aproape în fiecare seară, așa că la prima noastră întâlnire am fost la micul dejun și m-a sărutat când a venit să mă
ia în loc să aștepte până mă lăsa pe urmă acasă.
La început, și eu, și el ne vedeam cu alți oameni, dar după câteva săptămâni, am decis că nu vrem să mai fim și cu alții. A râs când mi-a zis, am râs și eu, doar pentru că mă obișnuisem să râd încurajator când eram cu el.
Este altfel decât cu Julian, deloc omniprezent și imprevizibil. Ne vedem de două-trei ori pe săptămână și îmi place că îmi rămâne timp și pentru alte lucruri.
Orele la sală cu Rachel și plimbările lungi în Central Park cu o înghețată care se topește în mână, vernisaje și seri speciale de film în baruri din cartier. Oamenii din New York sunt mai prietenoși decât mă
avertizase restul lumii. Când îi spun asta lui Rachel, zice:
— Cei mai mulți nu sunt bădărani. Sunt doar ocupați.
Dar, când îi spun asta lui Guillermo, îmi ia fața în mână blajin și spune:
— Ce dulce ești! Sper să nu te schimbi din pricina orașului.
Mă emoționează, dar mă și îngrijorează. Ca și cum ceea ce îi place lui Gui la mine nu este o trăsătură de bază, ci una maleabilă, ceva care se poate schimba în câțiva ani în contextul potrivit.
În timp ce rătăcim pe străzile din New Orleans, mă gândesc de mai mult ori să-i spun lui Alex ce a zis Guillermo, dar de fiecare dată mă
abțin. Vreau ca Alex să-l placă pe Guillermo și mă tem că ar fi jignit în numele meu.
Așa că îi spun alte lucruri. Cât de calm este Guillermo, că râde una-două, că este pasionat de meseria lui și de mâncare în general.
— O să-l placi, spun și chiar cred asta.
— Nu mă îndoiesc, insistă Alex. Dacă îți place ție, o să-mi placă și mie.
— Foarte bine.
Și pe urmă îmi povestește de Sarah, dragostea lui neîmpărtășită din facultate. A dat peste ea când își vizita niște prieteni la Chicago cu câteva
săptămâni în urmă. S-au întâlnit la un pahar.
— Și?
— Și nimic, zice. Stă în Chicago.
— Nu e Marte. Nici măcar nu-i așa departe de Indiana University.
