— Nu, zice el clătinând din cap.
— Fosta ta? ghicesc eu.
El mă privește îndelung.
— Ceva de genul.
— Dar în noaptea aia de pe terenul de fotbal? Era fosta ta încă de pe-atunci?
Privirea îi fuge în lateral, spre fereastră, apoi se ațintește asupra covorului.
— Nu chiar.
Stomacul mi se revoltă și îmi acopăr fața cu palmele, masându-mi tâmplele.
— Natalie, spune el.
Îmi las mâinile să cadă, clătinând din cap.
— Nu contează, spun eu. Există lucruri mai importante pentru care să ne facem griji.
El mă privește stăruitor, ca și cum mi-ar cere ceva fără cuvinte, și am o senzație de sfâșiere în piept.
— De asta n-am venit atunci, spune el în cele din urmă. Când ne-am întâlnit prima oară nici nu știam cine ești și care-i locul tău în povestea asta. Dar când ai început să vezi toate chestiile alea, cele din lumea mea… mai întâi n-am știut ce să cred. Apoi numărul tău de telefon n-a funcționat în lumea mea și atunci am început să pun lucrurile cap la cap.
Așa că mi-am luat ăsta.
Ridică un telefon paradit, cu clapetă.
— Ce-i ăsta, un telefon cu cartelă ca să-ți suni furnizorul de droguri? zic eu sec.
El îmi aruncă o privire plină de prefăcut reproș.
— Cam așa ceva, zice el. E ca să te sun pe tine. L-am cumpărat din universul tău, așa că atunci când m-ai sunat apelul chiar a ajuns la mine.
Acum câteva nopți am vrut să te văd. Credeam că o să fii la petrecerea de 4 iulie a familiei Schwartz, așa că m-am dus acolo, dar n-am putut să
pătrund în versiunea ta. Uneori se mai întâmplă. Am băut prea mult și tot n-am putut trece în lumea ta. N-am reușit nici ieri. În fine, după ce te-am văzut azi am decis să încerc din nou.
Îmi fac de lucru cu covorul, cu mișcări nervoase.
— Alcoolul chiar te ajută să treci de la o lume la alta?
El ridică dintr-un umăr.
— Poate. Sau cel puțin așa credeam.
Pare o scuză convenabilă pentru alcoolism. Duce conceptul de
„lubrifiant social” la un cu totul alt nivel.
Când îmi ridic privirea către Beau, el arborează unul între zâmbetele lui tulburătoare, ca și cum vara însăși mi-ar surâde.
— Ei, Natalie Cleary, ce-ar fi să te prinzi tu cum să treci de colo colo, ca să nu mai fiu silit să beau ca să te găsesc?
Izbucnesc în râs.
— Dar dacă nu mai bei bere, cu ce-o să-ți mănânci cerealele?
— Berea nu se pune la băuturi.
Râd din nou.
— Iată încă o abordare convenabilă.
— Bine, zice el. O să tai și berea de pe listă și o să încep să mănânc omlete sau ceva, numai găsește o cale să ajungi în Unionul meu, OK?
— OK, zic eu înăbușindu-mi un zâmbet.
Apoi îmi trece ceva prin cap, ceva important.
— Caut pe cineva și cred că e în lumea ta. Sau poate e în ambele sau într-o a treia lume, complet diferită. Nu sunt sigură. E o femeie bătrână, căruntă și oacheșă și își spune Bunica. Ai văzut pe cineva care să-i semene?
El șovăie, dându-și părul pe spate.
— Natalie.
— Ce-i?
