— Arată-mi cum faci asta, șoptesc eu.
El privește pe fereastră.
— Cred că tu faci asta.
Mă sărută din nou, ridicându-mă în brațe și proptindu-mă de ușă.
Iar lumea gonește din nou înainte. De data asta, când ajunge în epoca pereților năruiți și invadați de iederă, încerc s-o opresc în loc, și pe noi odată cu ea. Încerc să ne opresc pe amândoi acolo, la sfârșitul lumii.
— Demult, tare demult, a fost o secetă, îi spun lui Beau.
Stăm în dressing culcați pe o parte, cu brațul lui cuprinzându-mi mijlocul și cu palma odihnindu-i-se pe coapsa mea.
— Toată apa a secat, fiecare pârâu și izvor, fiecare râu și lac și oceanul care înconjura America. Oamenii au început să sufere de foame și de sete, așa că s-au apucat să rătăcească de colo colo, căutând ceva de mâncat și de băut. Dar găsind pești și animale moarte acolo unde fusese apa, s-au înfuriat. Au învinovățit animalele pentru secetă și au început să le ciopârțească cadavrele, făcându-le bucăți și azvârlindu-le cât colo mâniați.
După o vreme, un vânt puternic s-a stârnit deasupra lor și oamenii s-au oprit și și-au ridicat privirile spre cer. Au zărit un bărbat care cobora către ei, purtat de vânt. Când a pus piciorul pe pământ, acesta a grăit: „V-ați purtat prostește. Ați abuzat de mine și-ați abuzat unii de alții și-ați abuzat de toate lucrurile pe care le-am creat pentru voi ca să
vă bucurați de ele și să le îngrijiți.”
Apoi bărbatul a ridicat o frunză, și din ea au căzut pe pământ patru picături de apă. Apa s-a răspândit acoperind întregul uscat. Bărbatul a ales câțiva oameni care să-l urmeze pe un munte și, cum apele continuau să crească, el i-a vorbit muntelui și l-a făcut să crească și el până când oamenii au fost în siguranță.
Au rămas pe munte vreme de patru zile, ca mai apoi apele să se retragă, lăsând în urma lor pământul înverzit peste tot unde fusese uscat. Bărbatul i-a condus pe oameni jos de pe munte și ei au văzut că
oamenii care fuseseră înghițiți de ape nu muriseră, ci renăscuseră ca pești aligatori și alte animale, atât de numeroase, încât pământul pustiit era din nou plin.
Și astfel, bărbatul a făcut din nou lumea, îndreptând toate relele.
— Sfârșit? întreabă Beau mângâindu-mi soldul
— Sau început, depinde cum privești lucrurile, zic eu. Cel puțin așa zicea Bunica.
El se întoarce pe spate și eu îmi culc capul pe umărul lui, punându-i o mână pe piept și simțind fiecare răsuflare cum îi trece prin plămâni.
— O să te ajut cât de mult pot, spune el. Ca s-o găsești înainte să
pleci.
În momentul ăsta, gândul la plecare mă face să vreau să-l iau pe Beau de mâini și să îngheț timpul în jurul nostru. Îmi îngrop capul în tricoul lui și-i trag în piept mirosul.
— M-aș fi înecat în potopul ăla, spune el, iar eu mă ridic brusc.
— Despre ce vorbești?
— În lumea mea, lui Kincaid nu-i merge prea bine. Cel din lumea ta a fost tot timpul mai fericit. Probabil fiindcă te avea pe tine.
— Între mine și Matt s-a terminat totul. Fără legătură cu asta… cu tine adică.
Pe chip îi apare umbra unui zâmbet care piere repede, lăsând în loc o expresie serioasă și preocupată, în timp ce degetele lui mă mângâie ușor pe braț.
— El nu mi-ar face una ca asta.
— Nu știi ce-ar putea face, zic eu. Nu-l cunoști pe acel Matt pe care-l cunosc eu.
Și, după ceea ce s-a întâmplat la petrecere, nici eu nu-s sigură că-l cunosc.
— Și tu nu-l cunoști pe cel cu care sunt eu prieten, spune el.
— Exact. Sunt două persoane diferite, zic eu. Nu trebuie să te simți vinovat.
El scoate un hohot de râs fals și clatină din cap.
— Nu contează, spune el. Dacă am fi în aceeași lume, cea în care Kincaid e îndrăgostit de tine, eu tot aici aș fi. Dacă m-ai vrea, tot aici aș
fi.
— De ce? întreb eu.
El își ascunde un zâmbet și își plimbă degetul mare peste buzele mele.
— Nu cred că eu și lumea suntem atât de complicați pe cât crezi, Natalie. N-am vrut să te aleg pe tine sau ceva. Știu numai că, dacă în toată viața mea aș ajunge să construiesc o singură verandă, mi-ar plăcea să fie a ta, și dacă ar fi să existe o singură persoană pe care să n-o rănesc și să n-o dezamăgesc vreodată, mi-ar plăcea să fii tu aceea.
Îi iau capul în palme și-l sărut din nou, încet, profund, iar brațele lui mă cuprind și mă ridică deasupra lui. Mă aplec și-i șoptesc:
— Și eu te-aș vrea aici. În orice versiune a lumii.
Beau mă cuprinde mai strâns în brațe și mă sărută pe creștet.
— Mai spune-mi încă una și mă duc.
