— O să dorm în camionetă.

Îi trag fața către mine și el se cuibărește între gâtul și umărul meu.

— Vino înăuntru, zic eu. Putem dormi în dressing.

Brațele lui îmi strâng mai tare mijlocul.

— Dacă mă întind lângă tine, n-o să dorm, Natalie.

Căldura mi se răspândește prin tot trupul și mă înfior din nou.

— Atunci eu o să stau în camera mea. O să avem o ușă între noi.

— Crezi c-o să dorm mai bine la câțiva pași de tine decât în camioneta mea?

— Tu nu crezi?

Beau râde și mă trage la el în poală, punându-și mâinile pe coapsele mele.

— Cât de obosită te simți acum?

— Ca și cum n-aș fi dormit de patru zile și cineva mi-ar fi făcut o injecție cu adrenalină în inimă.

— Așa mă simt eu când sunt acasă, la kilometri depărtare, și mă

gândesc la tine.

Îmi dă la o parte niște fire de păr lipite de buze și mă sărută.

— Noapte bună, Natalie!

25

— De ce strălucești? mă întreabă Alice sec imediat ce intru în biroul ei.

— Nu știu, răspund eu. Poate pentru că părinții mei au fost de acord să mă lase să rămân aici până la sfârșitul verii?

Alice îmi aruncă o căutătură sceptică.

— Ți-o tragi cu tipul din cealaltă lume!

— Ba nu!

Ea ridică mâinile defensiv.

— Mă rog, faci dragoste sau ce faci acolo! Numai să nu lași asta să te distragă de la toate celelalte.

— N-o fac și n-o să se întâmple asta.

Încerc să-mi silesc roșeața să se retragă prin puterea voinței și mă

trântesc pe canapea în fața ei.

— Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai rămâne gravidă, spune ea pierdută în gânduri.

— Alice, nu fac sex cu Beau!

— Ce zici, crezi că bebelușul ar dispărea după Închiderea ta? Crezi că ar fi ca voi doi? Cărei lumi i-ar aparține? De fapt, ideea nu-i deloc rea… ești dispusă să rămâi însărcinată?

— Tu ești dispusă să plec și să nu mă mai vezi niciodată?

Ea flutură din mână nepăsătoare.

— Nu te ambala. Era numai o idee. Oricum, bine c-ai mai câștigat timp pentru noi. Dar trei săptămâni tot nu-i cine știe ce.

— Așa e, mă arăt eu de acord. Deci poate ar trebui să trecem la treabă.

— Cum merge dansul?

— Mă simt minunat, zic eu ridicând din umeri. Se pare că uneori ne deplasăm înainte sau înapoi în timp, dar n-am nicio dovadă c-ar exista o a treia lume.

— Se ascunde ea undeva.

— Da, sau cândva.

Alice mă săgetează cu privirea.

— Ce-ai spus?

— Voiam să spun că s-ar putea ascunde în alt timp, explic eu.

Alice se ridică brusc, dă la o parte un teanc de cărți care-i stă în cale, își ia geanta și pornește către ușă.

— Unde te duci?

— A intervenit ceva, se răstește ea. Ne vedem joi la hipnoterapie, bine?

— Alice! strig eu în urma ei.

— Joi!

Telefonul îmi vibrează în buzunar și când îl scot văd numele lui Joyce pe ecran. Îmi stă inima-n loc, dar apoi deschid mesajul și nu e decât o fotografie a unui buchet de flori însoțit de un bilet din partea antrenorului și a doamnei Gibbons. „Ce drăguț!” îi răspund, înghițindu-mi ultimul val de spaimă. Fiecare mesaj ca ăsta este o nouă alarmă falsă

și mi se reamintește din nou că viața lui Matt e în joc și că eu nu sunt deloc mai aproape de momentul în care o să înțeleg ce se petrece.

Beau vine în noaptea aceea la mine mai tras la față ca oricând. Toată

ziua mi-am derulat în minte momentele petrecute cu el, numărând secundele rămase până când vom fi din nou împreună, dar văzându-l acum, după o noapte petrecută în camionetă și o zi lungă de muncă, îmi dau seama că aceste incursiuni îl storc de puteri. Are nevoie de odihnă.