— Nu se poate!
Fac semn că da.
— Și ești sigură că n-ai făcut-o tu?
— Ce naiba, Coco!
Ea ridică mâinile în chip de scuză.
— Nu știu, poate ești somnambulă sau ceva de genul.
— N-am făcut nimic.
Ea ridică dintr-o sprânceană și-și pune o mână în șold.
— Ai un alibi?
Se apleacă și-l scarpină pe Gus între urechi.
— Gus, ai văzut-o pe Nat plecând azi-noapte?
— De fapt, chiar am fost cu cineva azi-noapte.
Coco bate din palme și se trântește pe patul meu.
— Cu cine? Cu Derek Dillhorn?
— Bleah, nu! Nu e din Union.
— Megan l-a cunoscut? Matt știa de el?
— Oarecum și da.
În acest moment, vinovăția mă zdrobește, tăindu-mi respirația.
— Ne-am certat în noapte aia. M-a văzut împreună cu Beau și a plecat. Am încercat să-l opresc. Știam că n-ar trebui sa conducă. Chiar am încercat!
Coco își mușcă buza de jos și adună niște scame de pe cuvertura mea. Apoi se întinde și mă ia de mână.
— Știi că n-a fost vina ta.
— Ba nu știu.
— Ei, eu știu.
— Simt că greșești.
Coco își dă ochii peste cap.
— Ești exact ca mama și tata. Toate sentimentele din casa aste ar face Titanicul să se scufunde.
— Nu fii caraghioasă, Coco. Nimic nu poate scufunda Titanicul26!
Mașina mea e la atelier până diseară, așa că Beau pune pe cineva să-i țină locul și mă duce la întâlnirea cu Alice.
— Nu pot să tot cedez altcuiva turele mele, spune el pe drum.
Acum că am terminat liceul, Mason are nevoie să-l ajut cu jumătate din chirie.
— E pentru ultima oară.
Alice o să se înfurie când o să afle că Beau nu ni se va alătura la ultimele ședințe, în următoarele două săptămâni, dar nu pot să-i cer să
petreacă fiecare clipă liberă cu mine.
Dr. Wolfgang este din nou prezent, fumând la fereastra din spatele biroului lui Alice, în timp ce ea ascultă înregistrarea pe care i-am dat-o marți. Ne face semn să intrăm, dar când Beau mă urmează, ea ridică o mână, oprește înregistrarea și-și scoate căștile.
— Nu și la hipnoterapie, Beau, spune ea. Așteaptă pe hol.
Îi cer scuze din priviri, iar el încuviințează și iese.
— Stai jos, stai jos, zice Alice nerăbdătoare.
O oră mai târziu mă trezesc din hipnoză ca și cum aș fi tras un pui de somn. Dr. Wolfgang arată netulburat, ca de obicei, dar Alice zâmbește și dă din cap ca pentru sine.
— Ați obținut ceva? o întreb.
— Dansul, spune ea. Ai început să dansezi de mică și ai renunțat imediat după dispariția Bunicii – nu te-ai gândit să pomenești despre asta?
