— Perfect. Un acompaniator.
— Dar n-am văzut-o niciodată pe Bunica în timp ce dansam, mă
amestec eu.
— Poate că nu, zice Alice. Dar sunt multe motive pentru care dansul ar putea să aibă un efect. Mai întâi, e posibil ca faptul că dansai regulat să-ți fi influențat somnul. În fond, fenomenul ăsta se declanșează în timpul stării de vis. Încheierea terapiei EMDR a clarificat probabil anumite amintiri stocate, traume neprocesate, făcând ca acea stare de vis intensă să nu mai fie necesară. Dar tot mai ai un coșmar recurent. Tot te mai poți mișca între lumea ta și o lume care, pentru cei mai mulți dintre noi, nu există decât în starea de vis. Încă mai cred că identificarea traumei este cheia, dar și un somn mai adânc ar putea să te ajute. Nu vrem să folosim medicamente care ți-ar putea amplifica tiparele visului sau te-ar putea împiedica să te trezești dacă apare Bunica, dar putem avea grijă să fii cât mai epuizată cu putință pe căi naturale. O să te trimitem la studioul de dans noaptea târziu și când ajungi acasă o să
adormi.
— Studio? întreabă Beau.
— Studioul de dans de la NKU, îi răspunde Alice răscolind agitată
hârtiile de pe birou. Unde naiba mi-am pus telefonul? Studiourile de dans au piane. E perfect, chiar straniu de perfect. Două persoane din două versiuni diferite ale aceluiași oraș, cu același har și pasionate de activități complementare. Trebuie să însemne ceva.
— Raze luminoase, spun eu, iar ea mă țintuiește impetuoasă cu degetul.
— Raze luminoase! O rețea de lumină, de fapt. Pe care voi doi o veți descâlci cât mai repede cu putință. Începem în seara asta. Fac eu rost de cheie.
— Și tu ce-o să faci, o să stai într-un colț și-o să te joci de-a Degas27?
— Aș vrea eu, spune ea. Dar oamenii arareori au asemenea viziuni când se uită cineva la ei. Ideea este ca voi doi să vă combinați abilitățile, nu să devin eu un soi de Zid al Berlinului în materie de halucinații hipnopompice.
Mă răsucesc spre Beau ca să-i cer iertare din priviri, dar el deja s-a întors către mine având pe chip o încruntătură îngrijorată.
— În regulă. La noapte, Cleary!
27 Pictorul francez Edgar Degas (1834 - 1917), considerat unul dintre fondatorii impresionismului în pictură, este autorul a numeroase tablouri înfăţișând balerine.
Beau vine din nou să mă ia în toiul nopții, parcând camioneta mai în susul străzii, ca și până acum. Când urc în mașină, simt aceeași electricitate care tot plutește între noi, iar privirea lui zăbovește din nou asupra picioarelor mele dezgolite și a pantalonilor de dans din spandex.
În timpul zilei, tensiunea dintre noi se diminuează până la o intensitate suportabilă, dar noaptea îmi e practic imposibil să mă aflu atât de aproape de el și să nu-l ating.
Șoseaua e pustie și, când ajungem la NKU, așa e și parcarea, cu excepția unui Subaru verde cu bej acoperit de abțibilduri cu mesaje politice și pete Rorschach28 aducând toate cu o persoană care face semnul păcii. Văd silueta lui Alice la intrarea în clădire și ea își ridică
brațele deasupra capului, fluturându-le înspre noi. Beau parchează și când ieșim în căldura intensă a nopții, mă simt oarecum eliberată de magnetismul lui.
— Bună, bună, zice Alice neatentă, cotrobăind într-un buzunar.
Scoate un inel de chei, strecoară una în broască și deschide ușa. Îmi înmânează cheile.
— Cheia aurie e de la studiouri. Ar trebui să meargă la oricare dintre ele, alegeți-l pe care vreți. Aveți grijă să plecați înainte de ora șase dimineața și nu uitați să încuiați.
— Asta-i tot? întreb când o văd pornind către parcare.
Ea își deschide larg brațele.
— Asta-i tot. Faceți-mă mândră de voi.
Clădirea e răcoroasă și întunecată. Aerul condiționat de pe culoare a fost dat atât de tare, încât îmi face părul să fluture și pielea de găină.
Intrăm în primul studio pe care-l găsim. Neonul se aprinde pâlpâind și luminează o podea acoperită de linoleum cenușiu, doi pereți îmbrăcați în oglinzi și un pian zgâriat lângă un raft cu echipament audio.
Beau traversează camera, se așază la pian și începe să cânte „Mulți ani trăiască” cu un deget.
— Frumos, comentez eu. O adevărată capodoperă.
El zâmbește fără să-și desprindă ochii de claviatură și începe să
cânte și cu cealaltă mână, interpretând o melodie lentă, vibrantă, care mă
28 Testul Rorschach, inventat de psihanalistul elveţian Hermann Rorschach și folosit în evaluarea psihologică, constă în zece pete de cerneală pe care subiecţii trebuie să
le interpreteze.
face să mă înfior și mai tare. Își lasă mâinile în poală și se întoarce spre mine.
— N-ai de gând să dansezi?
Mă duc în mijlocul camerei, mă așez pe jos și încep să-mi fac încălzirea.
— E frig.
— Vrei să te încălzesc eu, Cleary?
— Cred că dac-ai face-o, n-aș mai ajunge să dansez.
— Nu, probabil că nu.
