Am aşteptat puţin.
— De ce nu-i suni niciodată pe părinţii tăi? Sau nu le scrii scrisori?
Mama mi-a aruncat o privire.
— Nu suntem în relaţii bune. Ne-am certat.
— Şi nu puteţi să vă împăcaţi?
Arăta atât de încurcată când a încercat să-mi răspundă.
— E greu. Câteodată, lucrurile nu sunt atât de simple. O să înţelegi când o să fii destul de mare.
Am urât răspunsul ăla.
1 În China imperială, picioarele mici la femei erau considerate un simbol al frumuseţii şi bogăţiei. Fetele erau forţate să poarte încălţăminte mult mai mică
decât piciorul şi, pentru a rămâne la standardul de lungime a tălpii (aproximativ 7,6
cm), oasele erau rupte şi legate strâns, ca să le inhibe creşterea, căpătând aspectul de floare de lotus (vârf ascuţit şi bază groasă).
34
11
S-a întâmplat la o săptămână după ce i-am arătat tatei cutia, aproape de miezul nopţii: toate ferestrele din casa noastră s-au deschis singure.
Sunt pe canapea când aud hârşâitul şi izbitura ramelor ferestrelor, apoi, o secundă mai târziu, ceva şuşotind pe la plasele din ferestre.
Ceva care sună ca nişte făpturi supărate încercând să intre.
Oameni? Hoţi?
Perdelele din sufragerie se umflă spre mine în valuri mari. O
şoaptă de vânt se strecoară pe la margini.
Mama?
Frica mă cuprinde, pătrunzând până-n miezul fiinţei mele ca o apă
rece printr-o ţesătură. Sunt ca ţintuită, blocată în loc. Un licăr minuscul de logică din creierul meu se luptă cu blocajul, îmi aminteşte că stând aşa, cu spatele ţeapăn lipit de canapea, nu ajută.
— Mama?
Vocea îmi e gâtuită şi nesigură.
Şi atunci, acest unic cuvânt parcă opreşte totul.
Şuşotitul dispare. Vântul încremeneşte. Singurul răspuns este tăcerea.
Fac un tur şi verific în bucătărie. Nimic.
Apoi aud o bufnitură şi alte şuşoteli, la distanţă. S-au mutat la etaj, unde fac mult mai multă gălăgie. Acolo vântul fluieră ascuţit şi mult mai nervos.
Tata înjură cu sete din biroul lui. Îi aud paşii grei, îl urmăresc după
cum scârţâie podeaua dintr-o parte a casei în cealaltă şi iar înapoi.
Alte înjurături.
— Ce se întâmplă? strig eu pe scări.
El răspunde:
— Mă descurc!
Ceea ce nu sună întru totul adevărat.
Nu vreau să mă duc sus. Dar pare că ar avea nevoie de ajutor.
Cu fiecare pas înainte, teama se înfăşoară mai strâns în jurul
35
picioarelor mele, făcându-le ca de plumb, încercând să mă ancoreze.
