Lângă mine, tata doarme, în vreme ce pe ecranul minuscul din faţa lui rulează cel mai nou film cu supereroi. Are ochii închişi, faţa căzută, căştile ieftine ale liniei aeriene i-au alunecat de pe cap. În starea lui de inconştienţă, cotul i-a trecut de braţul scaunului pe partea mea. Nu m-a mai îmbrăţişat de dinainte ca mama să se transforme în pasăre, de parcă o îmbrăţişare ar însemna o cedare în faţa durerii. De parcă sunt o carapace fragilă şi-i este teamă să nu mă
strivească.
Crezusem că m-am oprit din a tânji după îmbrăţişări. Dar cotul ăsta accidental… îi apreciez căldura, compania.
Degetele mele sunt de gheaţă. Mi le strâng pe moliciunea gâtului, căutând căldură. Totul e rece. Îmi imaginez o diagramă înrămată în cabinetul doctorului, ilustrând o răcire albastru-electric care porneşte de la extremităţile membrelor şi se întinde spre centrul corpului.
Poate că aşa este când mori. A simţit mama răcirea asta la sfârşit?
Poate că, de fiecare dată când degetele încep să-mi amorţească, este începutul timid al morţii. Poate că, doar din pură întâmplare, corpul meu este destul de puternic, destul de însufleţit, ca s-o ţină departe.
Sau poate că acea răcire este începutul transformării cuiva într-o pasăre.
38
13
Cerul în Taipei este genul de roşu-închis care face dificil de spus dacă soarele e gata să răsară sau tocmai a apus. Tata zice că este seară.
Faţa mea se topeşte; îmi şiroieşte transpiraţia pe fiecare centimetru. Într-o alee liniştită dintre clădirile rezidenţiale, tata caută
pe telefonul său numărul exact al apartamentului. Felinarul de stradă
îşi întinde în sus gâtul lung, aruncând o lumină fluorescentă rece.
Uşile clădirii sunt din tablă zgâriată. Ferestrele sunt închise cu grilaje.
Este atât de diferit de cartierul nostru de acasă. Nu vezi uşi vopsite în culori vii, nici ferestre cu obloane decorative. Nici curţi sau alei pentru maşini, nici verande.
Deasupra unor uşi sunt lipite bannere lungi, roşii, cu litere chinezeşti din foiţă aurie strălucitoare, fiecare ideogramă de mărimea palmei mele. Şi afară, lăsate pe alee, o grămadă de mopeduri şi de biciclete, haine atârnate pe suporturi de uscat rufe făcute din beţe de bambus, o lectică veche. De după colţ, mirosurile vin prin aer ca să ne întâmpine – o combinaţie de fum de beţişoare parfumate şi ulei cu usturoi.
Puţinii oameni care trec pe lângă noi întorc capul şi ne privesc lung. Acum tata se scotoceşte prin buzunare, zgomotos, frustrat.
— Ei ştiu că am ajuns, da?
Dintr-odată, pun la îndoială hotărârea de a zbura în Taiwan. Mă
gândesc la felul în care mama se întuneca la faţă de fiecare dată când îi pomeneam de bunici – există un motiv pentru care a fost o idee proastă să venim?
Aerul este atât de înăbuşitor, încât sunt convinsă că o prelată
imensă acoperă oraşul, adunând căldura umedă a respiraţiilor noastre colective. O adiere trece leneş pe alee, dar fără să aducă vreo uşurare, doar îmi atinge puful de pe braţe. Îmi frec coatele cu nervozitate. Sub lumina felinarului, văd mâinile tatei tremurând.
— Tată? Eşti bine?
— Aşteaptă o secundă, spune el, încordat.
39
Îşi aduce rucsacul în faţă şi îl percheziţionează.
Mă uit la drumul pustiu şi ascult foşnetele lui. Hârtii cad pe caldarâm cu o bufnitură, urmată de o exclamaţie a tatei, răspândindu-se care-ncotro. Tocmai când mă aplec ca să-l ajut să le adune, o uşă din apropiere se deschide, lăsând să se reverse o lumină
străvezie.
O femeie mică, gârbovită, stă în prag, zgâindu-se la noi.
— Baineng, spune ea.
Îmi trebuie un minut ca să realizez că femeia încearcă să rostească
numele tatei. Eu mă îndrept de spate rapid, dar tata se ridică mai încet.
Femeia ezită, apoi spune:
— Leigh!
Iau o gură de aer, lăsând acea unică silabă să se înnoade în gâtul meu. Vocea seamănă cu a mamei şi nu prea.
— Name wan cai dao. Chiguole mei?
Femeia în mod clar nu vorbeşte engleza.
— Leigh! spune ea din nou, păşind înainte.
Păi, la ce mă aşteptam? Ca, după toţi aceşti ani, bunicii mei să fi cumpărat o copie a Pietrei de la Rosetta2? Nu erau toate scrisorile de la ei scrise în chineză? Într-un colţ al minţii mele, îmi imaginasem talentele lingvistice ale mamei trecând la ei ca într-un soi de moştenire inversă.
