bucătărie şi începe să scoată pachete de gustări, fructe confiate, o cutie cu ceai. Pentru o clipă, trece la mandarină, aruncând o remarcă
în direcţia mea.
Tatăl tău este singurul lucru pe care-l prind. Când clatin din cap, ea ridică din umeri şi se întoarce la pachet.
Vizitatoarea îmi aruncă un zâmbet nesigur.
— Mă bucur să te cunosc, Leigh!
Engleza ei mă loveşte ca o împroşcare cu apă rece. Nu are deloc accent.
— Mă numesc Feng, dar am şi un nume englezesc, dacă îţi vine mai uşor…
— Bună, Feng! mă grăbesc să spun, iritată de sugestia că numele ei monosilabic ar fi prea dificil pentru mine. Mă bucur să te cunosc!
— Popo spune că vorbeşti puţin mandarina… o preferi?
Mâinile ei flutură ca moliile, palide şi nervoase.
— Engleza este în ordine.
În clipa în care rostesc aceste cuvinte, îmi simt umerii strângându-se cu un sentiment de inferioritate.
— Prea bine! zâmbeşte Feng. Engleza este convenabilă şi pentru mine. O nouă abilitate, poţi să spui. Ah, ai verde în păr! Este o chestie americană?
— Hm, cred că este a oricui.
— O, cât de neobişnuit! Oamenii vor crede probabil că eşti un star pop.
Îmi doresc să schimb subiectul.
— Cum de îi cunoşti pe bunicii mei?
— Păi… pare stânjenită, nesigură. Îi cunosc de mult. Sunt o veche prietenă de familie.
Waipo îmi întinde o foaie de hârtie care se găsea în pachet – o foaie roz, din setul Hello Kitty. Sunt două rânduri de cuvinte chinezeşti, dar sunt transcrise în pinyin, sistemul romanizat pe care tata mi l-a predat când eram mică. Deoarece literele sunt toate din alfabetul latin, pot să ghicesc cum să pronunţ cuvintele, chiar dacă nu am nicio idee ce înseamnă.
— Ce e asta? întreb eu.
— Adresa mea – pentru orice eventualitate. Dar mă îndoiesc că o
67
să ai nevoie de ea.
Dau din cap.
— Locuieşti pe aproape?
— Temporar. Am fost plecată de acasă o lungă perioadă.
Şi apoi îmi atrage atenţia la o sacoşă scorţoasă, albă, de cadouri, pe care waipo tocmai a scos-o din cutie. Pe faţa sacoşei sunt tipărite litere chinezeşti, în tuşe caligrafice, roşii.
— Am adus nişte patiserie proaspătă, cu umpluturi diferite – fasole roşie, pastă de seminţe de lotus, susan. Am vrut să-ţi aduc toate preferatele mele ca să le guşti şi tu. Sunt delicioase.
Waigong deja îi cercetează conţinutul. Îşi bagă capul în sacoşă ca să miroasă una dintre brioşele înfăşurate în pergament cerat.
Bunica vorbeşte din nou în taiwaneză. Vine să se aşeze lângă Feng; este clar că ele două sunt foarte apropiate.
În sticla lucioasă a unei rame foto, ne văd reflectate pe toate trei.
Feng arată de parcă ea ar trebui să fie nepoata, cu coada ei de păr negru şi lucios, cu ochii negri şi trăsăturile delicate. Eu sunt cea care nu mă potrivesc. Păr subţire, şaten, nici pe departe la fel de gros şi strălucitor, plus şuviţa vopsită. Ochii mei sunt prea deschişi la culoare.
Feng dă din cap spre bunica şi se întoarce la mine cu un zâmbet.
— Este şi un card SIM în cutie. Ai un smartphone? Cardul pe care ţi l-am adus îţi dă acces la internet.
Îmi arată cum să folosesc o agrafă de hârtie îndoită ca să scot cardul SIM american şi să-l introduc pe cel nou.
— Poftim! spune ea.
— Mulţumesc.
Mă gândesc la acel e-mail de la Axel pe care încă nu l-am citit.
Ea radiază de bucurie.
— Dacă vrei să vezi ceva în mod special, spune-mi! Ştiu că o să ai nevoie de ajutor şi vreau să fac cât se poate de mult pentru tine.
