Gaelle a chicotit şi s-a aplecat să-şi frece nasul de al lui.
— Puah! a făcut Caro.
— Subscriu! a zis Mel.
Mi-am lăsat capul în jos, luând cu furculiţa din fasolea verde, ca să-mi ascund zâmbetul.
— Leigh, şi părinţii tăi? a întrebat Gaelle. Mă interesează
întotdeauna o poveste de dragoste bună.
Am mestecat repede şi am înghiţit, dintr-odată foarte conştientă
că strângeam furculiţa în mână.
— Nu sunt sigură că le-am auzit întreaga poveste. Când eram mică, obişnuiam să-i întreb cum s-au întâlnit şi ei îmi răspundeau că
se ştiuseră de când lumea, de sute de vieţi.
— Viaţă după viaţă, a comentat Charles. Foarte romantic.
Am zâmbit, dar în sinea mea m-am întrebat dacă romantic era descrierea corectă. Cândva, poate. M-am gândit la cum obişnuia tata
102
să stea pe canapea, în timp ce mama descifra noi partituri la pian. În poală avea ceva legat de munca lui – lucrări pe care se prefăcea că le adnota –, dar ştiam că, de fapt, asculta muzica, privind-o pe mama unduindu-se peste clape. Ochii lui erau lipiţi de ea şi un zâmbet blând îi flutura la colţul gurii.
Atunci fusese romantic. Dar ceva se schimbase în ultimele luni, cel mai evident fiind faptul că tata începuse să fie tot timpul plecat la conferinţe şi întruniri. Acum era foarte solicitat.
Îşi schimbase domeniul, ocupându-se de sociologia economică, orice o fi însemnat asta. Devenise recunoscut şi era invitat să
vorbească, să se alăture proiectelor de cercetare, să ţină serii de conferinţe. Era coautorul unei cărţi scrise împreună cu un coleg sinolog – părea o treabă importantă.
Mama îl încuraja mereu, arătându-se entuziasmată de toate. Era evident că îşi supracompensa vinovăţia pe care o simţea ori de câte ori sugera el să ne mutăm în Asia. Îi propunea China, Taiwan, Hong Kong sau Singapore şi de fiecare dată răspunsul ei era Poate peste câţiva ani sau Ce facem cu şcoala lui Leigh, nu ne putem permite o şcoală privată internaţională sau M-am mutat aici cu un motiv.
— Leigh!
Caro m-a lovit cu piciorul pe sub masă. Pierdusem ce spusese Gaelle.
— Îmi cer scuze, ce spuneaţi?
Toată lumea a zâmbit politicos, ca şi când nu intrasem în transă.
— Ai aflat până la urmă cum s-au cunoscut? m-a întrebat Charles.
— Oh, da. Mama era încă la colegiu, în Taiwan, dar a venit în Illinois la un program muzical de vară. Tata tocmai îşi începuse doctoratul şi amândoi s-au trezit obligaţi să participe la un eveniment de socializare. Au fost împreună aproape toată vara… şi apoi au ţinut legătura la distanţă.
— Aoleu, a spus Mel. La distanţă este greu.
— Da.
Mi-o imaginam pe mama aşteptând telefoanele de la el, smulgând receptorul la primul apel.
— Şi apoi? a întrebat Charles.
— A cerut-o în căsătorie la telefon, ea a venit la Chicago şi s-au
103
căsătorit pe ascuns.
Gaelle radia.
— Îmi place la nebunie!
— Ţie ţi-ar fi plăcut şi dacă s-ar fi cunoscut căzând într-o fosă
septică, atâta timp cât au rămas împreună, a zis Mel.
— Da, este o romantică incurabilă, mi-a spus Caro, dându-şi ochii peste cap.
— Trebuie să fie măcar una dintre noi în familia asta, s-a apărat Gaelle.
— Norocul tău că suntem doi.
Charles a întins mâna ca s-o ciupească de bărbie şi apoi de nas.
Gaelle s-a topit în chicoteli melodioase.
