Marea adevărată nu era aşa cum se aştepta Mika – în jos era calmă
şi albastră, dar pe coasta de nord a Scoţiei era o masă dezlănţuită de apă cenuşie care trântea tone de apă în stânci, iar nava lor păru la fel
de fragilă ca un balon de săpun. Mika îşi privi părinţii care deveneau mai palizi în timp ce se îndepărtau de ţărm şi abia după câteva minute tensionate la orizont apăru conturul domului Complexului Vacanţa Caraibiană.
— Ia te uită! zise David.
Domul era uriaş, cel puţin la fel de mare ca Barford North, şi mai înalt decât cel mai înalt zgârie-nori pe lângă care trecuseră pe drum.
Părea imposibil ca ceva atât de mare să poată pluti, dar era acolo, ascuns parţial de suprafaţa care oglindea valurile spumoase din jurul lui şi cerul gri de deasupra.
În timp ce nava se apropie de dom, în vârf apăru o gaură pentru a le face loc. Plutiră pentru o clipă, apoi coborâră rapid, permiţându-le să vadă o insulă tropicală înconjurată de o mare mai prietenoasă, de un albastru pur, care strălucea în lumina unui soare călduros.
Aterizară în mijlocul insulei pe o rampă de aterizare înconjurată de palmieri care se unduiau uşor.
— Uitaţi-vă la cer! exclamă Asha. E albastru!
— La ce te aşteptai? întrebă David, râzând. Să fie roşu?
— Ştii la ce mă refer! zise ea, dându-i o palmă în joacă. Când ai văzut tu ultima dată cerul albastru? E atât de frumos! Uitaţi-vă la copaci!
Uşa navei se deschise şi căldura tropicală îi lovi din plin. Se dădură
jos cu greu pe rampa de aterizare şi fură întâmpinaţi de un bărbat într-o cămaşă înflorată. Le zâmbi prietenos, în timp ce încărcă gentile pe un cărucior pe perne de aer –, apoi îi conduse până la o colibă cu acoperiş de frunze dintre palmieri.
— Era un bărbat drăguţ, zise Asha, privindu-l cum se îndepărtează.
Rămaseră în uşa colibei şi încercară să proceseze noua locaţie.
După patruzeci şi trei de ani în care fuseseră înconjuraţi de ciment plin de igrasie şi apă strânsă de la inundaţii, Complexul de Vacanţă
reprezenta un şoc pentru simţurile lor. Peste tot se unduia verdeaţă
într-o atmosferă care mirosea a cocos şi era greu de crezut că florile de lângă uşă şi soarele care lumina erau artificiale. Totul era făcut din plastic, chiar şi nisipul.
— Uită-te la asta, zise Asha, atingând o floare fragilă. Pare atât de
reală!
Dintr-odată, scoase un ţipăt ascuţit care îi sperie.
— Ce s-a întâmplat? întrebă David, uitându-se încordat la floare.
— O… o… nu! reuşi ea să bâiguie şi o secundă mai târziu un crab veni înspre ei. Asha ţipă din nou şi se ascunse după soţul ei.
— Nu e real! zise Mika, râzând şi luându-l în mână. Uite, mamă, e din plastic şi are un buton pe burtă. Trase de buton, iar picioarele crabului se opriră şi i-l întinse. Cleştii şi picioarele lui se pleoştiră şi păru trist.
— Nu, zise ea, acoperindu-şi faţa. Te rog, Mika, nu pot suporta!
Mika porni din nou crabul şi îl puse între flori. Auzi zgomot de aripi din copacul de deasupra lui, se uită în sus şi văzu un papagal; se simţi fericit, chiar dacă nu era real.
Coliba arăta ca şi cum ar fi fost făcută din lemn cioplit şi pereţii din plante ţesute. Înăuntru erau cincizeci de mese, unele ocupate de concurenţi şi familiile lor, care ajunseseră înaintea lor, iar altele erau goale. Atmosfera era animată; o trupă în stil caraibian cânta la tobe metalice într-un colţ, iar chelneriţe în fuste colorate şi flori în păr îşi făceau de lucru printre mese. Una dintre ele îi întâmpină la uşă şi îi conduse la masa unde erau Audrey, mama şi mătuşa ei. Săriră în picioare. Mika le plăcu imediat; lumina lor era strălucitoare şi blândă
şi se îmbrăţişară ca şi cum ar fi fost prieteni vechi. Putea vedea trăsăturile lui Audrey în ale lor; aveau amândouă aceleaşi linii ruseşti ale chipului cu urme de sânge oriental, dar erau brunete, nu roşcate.
— Mă bucur să te cunosc, în sfârşit! zise mătuşa lui Audrey. Eu sunt Tasha.
— Iar eu sunt Una, adăugă mama ei, pupându-l pe obraz.
Se îmbrăţişară şi se pupară toţi, iar David roşi şi îşi drese vocea în timp ce îşi şterse urmele de ruj, dar se aşeză bucuros şi Mika fu mulţumit să vadă că se înţelegeau cu toţii. Audrey era tăcută. Arăta nelalocul ei, cu părul roşu şi ochii de robot: un elf extraterestru în pantofi sport Eloper. Se uită în jurul ei prin colibă şi Mika îşi dădu seama că fata căuta dovezi ale existenţei jocului.
— Centrul multimedia trebuie să fie aproape, zise el.
— Vreau să mă duc să-l caut, răspunse ea. Sper că nu trebuie să
stăm mult pe-aici. E plictisitor.
O chelneriţă veni la masa lor cu o tavă de cocteiluri care aveau atâtea fructe, palmieri, păsări flamingo şi umbreluţe de plastic, încât trebuiră să scoată jumătate din ele ca să poată sorbi din băutură.
Adulţii se amuzară, dar Mika şi Audrey se jucară cu ale lor, gânditori, şi nu se simţiră mai bine până când nu ajunseră toţi şi lucrurile începură să se mişte. Pe scenă, apăru un bărbat. Era Bărbatul cu Pălărie pe care îl văzuseră în mesajul trimis de FDT. Purta o pălărie de paie şi o cămaşă portocalie cu model floral şi părea nemaipomenit de fericit, ca şi cum cineva îi fixase colţurile gurii într-un zâmbet imens.
— Bine aţi venit la Complexul Vacanţa Caraibiană! strigă el. Auziră
trompete, el făcu un semn din mână şi două uşi de lemn se deschiseră
pentru a dezvălui o maşină pe perne de aer neagră, aşezată pe o platformă rotativă. Apoi, după alte trompete, se aprinseră lumini deasupra ei şi toţi îşi ţinură respiraţia în timp ce se mişcară de-a lungul liniilor elegante şi a vopselei lucioase.
— E un Jaguar! şopti David.
