privească în ochi.
— Te-am văzut stând acolo și ne-am zis: ah, fir-ar sărăcuța, a spus roșcata.
Am aflat mai târziu că ea era Donna. Avea o privire înduioșată și sprâncene invizibile, așa că părea inexpresivă, ca un extraterestru. S-a așezat pe vine ca să
vadă mai bine bicicleta.
— Suzanne a spus că te cunoaște.
•
Am încercat toate trei să punem lanțul la loc. Mirosul transpirației lor când am sprijinit bicicleta pe picior. Cumva îndoisem roțile când am scăpat bicicleta, așa că dinții nu se mai aliniau cu spițele.
— La dracu’, a oftat Suzanne. E stricată rău.
— Ai nevoie de un clește sau ceva, a spus Donna. Nu poți s-o repari acum.
Leag-o de autobuz și hai să stai cu noi o vreme.
— Hai s-o ducem doar până în oraș, a spus Suzanne.
Vorbea aspru, de parcă eram o murdărie care trebuia curățată. Chiar și așa, eram bucuroasă. Eram obișnuită să mă gândesc la oamenii care nu se gândeau niciodată la mine.
— Dăm o petrecere de solstițiu, a spus Donna.
VP - 53
Nu voiam să mă întorc la mama, la supravegherea oropsită a propriei persoane. Aveam senzația că dacă o lăsam pe Suzanne să plece, nu aveam s-o mai văd vreodată.
— Evie vrea să vină, a zis Donna. Văd că își dorește. Îți place să te distrezi, nu?
— Haide, a spus Suzanne. E doar o copilă.
M-am dezumflat de rușine.
— Am șaisprezece ani, am mințit.
— Are șaisprezece ani, a repetat Donna. Nu crezi că Russell ar vrea să fim ospitalieri? Cred că s-ar supăra dacă i-aș spune că nu am fost ospitalieri.
Nu am deslușit vreo amenințare în vocea Donnei, doar o tachinare.
Suzanne ținea gura strânsă; în final a zâmbit.
— Bine, a spus. Pune bicicleta în spate!
Am văzut că autobuzul fusese golit și reconstruit, având interiorul indecent și exagerat, așa cum erau toate lucrurile pe atunci – podeaua era acoperită de covoare orientale, cenușii de atâta praf, iar pernuțele cumpărate din prăvălii aveau ciucurii smotociți. Duhnea a bețișoare chinezești parfumate, niște prisme se loveau de ferestre. Bucăți de carton pe care erau scrise cuvinte aiurite.
În autobuz mai erau trei fete care s-au întors curioase spre mine, cu o atenție sălbatică pe care am luat-o drept măgulitoare. Își plimbau țigări de la una la alta în timp ce mă analizau, cu un aer inefabil și festiv. Un sac de cartofi verzi, chifle cleioase de hot dog. O ladă cu roșii umede, prea coapte.
— Am fost să căutăm de mâncare, a zis Donna, deși nu înțelegeam prea bine ce însemna asta.
Eram preocupată de schimbarea asta bruscă a norocului, monitorizând picăturile de sudoare care mi se prelingeau încet sub brațe. Tot așteptam să fiu depistată, să fiu catalogată drept o intrusă care nu avea ce căuta acolo. Aveam părul prea curat. Mici înclinări ale capului pentru prezentări și etichetă care nu păreau să intereseze pe careva. Părul îmi zbura nebunește în ochi din cauza ferestrelor deschise, intensificând prezența, bruschețea prezenței mele într-un autobuz străin. O pană atârna de oglinda retrovizoare cu un șirag de mărgele.
Pe bord era levănțică uscată, decolorată de la soare.
— Vine la solstițiu, a ciripit Donna, la solstițiul de vară.
Ne aflam la începutul lui iunie și știam că solstițiul era abia la sfârșitul lunii: nu am spus nimic. Prima dintr-un șir lung de tăceri.
— Va fi ofranda noastră, le-a spus Donna celorlalte.
Chicotea.
— O vom sacrifica.
VP - 54
M-am uitat la Suzanne – chiar și scurta noastră întâlnire părea să valideze prezența mea acolo –, însă ea stătea deoparte, privind atentă lada cu roșii.
Apăsa coaja și îndepărta bucățile stricate. Alunga albinele. Aveam să înțeleg mai târziu că Suzanne era singura care nu părea încântată că mă întâlnise acolo pe drum. Avea un aer distant și formal. Pot doar să cred că era protectoare. Că
Suzanne vedea slăbiciunea din mine, evidentă și scoasă la lumină: știa ce se întâmpla cu fetele slabe.
* * *
Donna m-a prezentat tuturor, iar eu încercam să le țin minte numele. Helen, o fată care părea să aibă aceeași vârstă ca mine, deși e posibil să fi fost din cauza codițelor. Era frumoasă, în felul acela tineresc al frumuseților locale, cu nasul cârn, trăsături prietenoase, însă era vizibil că aveau un termen de expirare. Roos. „Prescurtare de la Roosevelt, mi-a spus ea. Ca Franklin D”. Era mai mare decât celelalte fete și avea fața rotundă și îmbujorată ca un personaj dintr-o carte cu povești.
Nu-mi aminteam numele fetei înalte care conducea: n-am mai văzut-o niciodată din ziua aceea.
