Rochia pe care a ales-o Suzanne pentru mine mirosea a rahat de șoarece, am strâmbat din nas trăgând-o peste cap, dar mă bucuram să o port – rochia era a altcuiva, iar asta mă făcea să scap de presiunea propriilor judecăți.
— Bun, a zis Suzanne urmărindu-mă.
Am dat afirmației ei mai mult sens decât dădusem vreodată spuselor lui Connie. Era un fel de ciudă în atenția lui Suzanne, așa că avea de două ori mai multă valoare.
— Lasă-mă să-ți împletesc părul, a spus ea. Vino aici! O să se încâlcească
dacă dansezi cu el desfăcut.
M-am așezat pe jos în fața lui Suzanne, cu picioarele ei de o parte și de alta a mea, încercând să mă simt în largul meu în apropierea și intimitatea bruscă, inocentă. Părinții mei nu erau afectuoși, așa că mă mira faptul că exista cineva care mă putea atinge, pur și simplu, în orice moment, oferindu-mi darul mâinilor sale cu atâta nonșalanță de parcă era o bucată de gumă. Era o binecuvântare imposibil de explicat. Răsuflarea ei înțepătoare pe gâtul meu când îmi aduna părul dintr-o parte. Își plimba degetele pe scalpul meu, făcând o cărare dreaptă. Chiar și coșurile pe care le văzusem pe obrazul ei păreau oarecum frumoase, fiindcă se vedea flacăra roșiatică a excesului interior.
Tăceam amândouă în timp ce-mi împletea părul. Am luat în mână o pietricică
roșcată de pe jos, aliniată cu alte pietricele sub oglindă ca niște ouă dintr-o specie străină.
— Am trăit în deșert o vreme, a spus Suzanne. De acolo am luat-o.
Mi-a spus despre casa victoriană pe care o închiriaseră în San Francisco. Cum trebuiseră să plece după ce Donna dăduse foc, fără să vrea, unui dormitor.
Timpul petrecut în Death Valley, unde se prăjiseră la soare atât de tare, încât nu reușiseră să doarmă zile întregi. Rămășițele unei fabrici de sare părăsite și fără
acoperiș în Yucatan, unde rămăseseră șase luni, în laguna noroasă unde învățase Nico să înoate. Era dureros să-ți imaginezi ce făceam eu pe atunci: VP - 64
beam apă călduță, cu gust metalic, de la țâșnitoarea școlii. Mergeam cu bicicleta acasă la Connie. Mă întindeam pe scaunul dentistului, cu mâinile așezate politicos în poală, în timp ce doctorul Lopes îmi lucra în gură, cu mănușile ude de saliva mea stupidă.
•
Noaptea era caldă, iar petrecerea a început devreme. Cred că eram cam patruzeci de oameni, roind și adunându-ne pe bucățica de pământ, cu aerul cald trecând peste șirul de mese, la lumina vălurită a lămpii cu kerosen. Petrecerea părea mult mai mare decât era de fapt. Avea o calitate stranie ce-mi distorsiona amintirile, casa se înălța în spatele nostru, așa că totul părea desprins dintr-un film. Muzica era tare, ritmul dulce mă cuprindea într-un mod încântător, oamenii dansau și se apucau unul pe altul, cu mâna prinsă de încheietură: țopăiau în cercuri, strecurându-se unii pe lângă alții. Un lanț de oameni beți care țipau, un lanț care s-a rupt când Roos s-a trântit pe jos râzând. Niște copii se furișau pe la mese ca niște câini, tânjind după agitația adulților, cu buzele crăpate și ciugulite.
— Unde-i Russell? am întrebat-o pe Suzanne.
Era drogată, ca și mine, cu părul negru despletit. Cineva îi dăduse un trandafir pe jumătate ofilit pe care încerca să și-l prindă în păr.
— O să vină, a zis ea. Nu începe cu adevărat până nu ajunge el.
Mi-a curățat puțin scrum de pe rochie, iar gestul ei m-a neliniștit.
— Uite-o pe păpușica noastră, a ciripit Donna când m-a văzut.
Avea o coroană de folie de aluminiu pe cap care-i tot cădea, își desenase cu dermatograf un model egiptean pe mâini și pe brațele pistruiate înainte de a se fi plictisit – era murdară pe degete, creionul i se întinsese pe rochie și pe obraz.
Guy s-a dat într-o parte, ferindu-se de mâinile ei.
— Ea e sacrificiul nostru, i-a spus Donna bălmăjind deja cuvintele. E ofranda noastră de solstițiu.
Guy mi-a zâmbit, cu dinții pătați de vin.
•
În noaptea aceea au dat foc unei mașini în timpul sărbătorii, iar flăcările erau fierbinți și mușcau, iar eu râdeam în hohote fără niciun motiv – dealurile erau atât de întunecate pe fundalul cerului și nimeni din viața mea adevărată nu știa unde eram și că era solstițiul și cui îi păsa că nu era, de fapt, solstițiul? Mai aveam câte un gând răzleț despre mama, mă mai apucau colții îngrijorării, dar bănuia probabil că eram la Connie. Unde altundeva să fiu? Ei nici nu-i trecea prin cap că exista un astfel de loc și chiar dacă îi trecea, chiar dacă printr-un miracol venea acolo, nu m-ar fi putut recunoaște. Rochia lui Suzanne era prea VP - 65
mare și-mi cădea mereu de pe umeri, însă curând nu m-am mai grăbit să ridic mânecile la loc. Îmi plăcea expunerea, felul în care mă puteam preface că nu-mi pasă și chiar începuse cu adevărat să nu-mi mai pese, chiar și atunci când mi-am dezgolit fără să vreau aproape tot sânul ridicându-mi mânecile. Un băiat uimit și euforic – cu o semilună desenată pe față – mi-a zâmbit de parcă fusesem mereu acolo printre ei.
Festinul nu a fost deloc un festin. Prăjituri choux à la creme umflate, transpirând într-un castron până când cineva le-a dat câinilor să le mănânce. Un recipient de plastic cu Cool Whip, fasole verde fiartă până devenise un amestec cenușiu, îmbogățit cu ce găsiseră prin vreun tomberon. Douăsprezece furculițe într-o oală imensă – toți luau pe rând dintr-o mâncare apoasă cu legume, cu piure de cartofi și ketchup și plicuri de supă de ceapă. Era un singur pepene, cu dungi încolăcite ca un șarpe, dar nimeni nu găsea un cuțit. În cele din urmă, Guy l-a desfăcut lovindu-l zdravăn de un colț de masă. Copiii s-au repezit ca șobolanii la bucățile împrăștiate.
Nu semăna deloc cu festinul pe care mi-l imaginasem. Diferența mă întristase puțin. Dar nu era trist decât în lumea veche, mi-am amintit, unde oamenii erau înconjurați de medicamentul amar al vieții lor. Unde banii îi transformau pe toți în sclavi, unde își încheiau toți nasturii la cămașă, sugrumând orice urmă de iubire ar fi avut în suflet.
•
Cât de des am reluat în gând momentul acela până când a căpătat sens cu adevărat: momentul când Suzanne mi-a dat un ghiont, arătându-mi că bărbatul care se îndrepta spre foc era Russell. Prima mea reacție a fost una de șoc –
păruse tânăr când se apropia, însă am remarcat că era cu cel puțin zece ani mai mare decât Suzanne. Poate că era de-o seamă cu mama. Îmbrăcat în pantaloni murdari și o cămașă din piele de căprioară, deși era desculț – cât de straniu era, cum mergeau toți desculți prin buruieni și rahat de câine ca și cum nu era nimic acolo. O fată s-a pus în genunchi, atingându-i piciorul. Mi-a trebuit o clipă să-mi amintesc numele fetei – creierul îmi era încețoșat de la droguri – pe urmă mi-a venit, Helen, fata cu codițe din autobuz, cu vocea de copil. Helen a zâmbit, privind în sus la el, ca și cum era un ritual pe care nu-l înțelegeam.
Știam că Helen se culca cu bărbatul ăsta. La fel și Suzanne. M-am gândit puțin la asta, imaginându-mi-l peste trupul alb al lui Suzanne. Punându-i mâna pe sân.
Nu știam cum să visez decât la băieți ca Peter, cu mușchii neformați sub piele, cu firele de păr care le creșteau pe obraz. Poate aveam și eu să mă culc cu Russell. Am cochetat cu ideea. Sexul era colorat de fetele din revistele tatei, totul era uscat și lucios. Era vorba despre privire. Oamenii de la fermă păreau să
VP - 66
treacă dincolo de asta, iubindu-se fără discriminări unii pe alții, cu puritatea și optimismul copiilor.
Bărbatul a ridicat mâinile și a salutat cu voce puternică: grupul a răspuns, fremătând ca un cor grecesc. În asemenea momente, puteam să cred că Russell era deja celebru. Părea să înoate printr-o atmosferă mai densă decât noi, ceilalți. Mergea printre cei din grup, împărțind binecuvântări: o mână pe umăr, un cuvânt șoptit în ureche. Petrecerea continua, dar acum toți erau atenți la el, cu fața întoarsă în direcția lui, de parcă urmăreau traiectoria soarelui. Când Russell a ajuns la mine și la Suzanne, s-a oprit și m-a privit în ochi.
— Ești aici, a spus el.
De parcă mă aștepta. De parcă întârziasem.
•
