— N-or să iasă. Sunt suficient de inteligente ca să-şi dea seama că vor fi prinse imediat dacă folosesc mai departe maşina poliţiei.
— Bine, dar noi ce facem? întrebă Sellers cu nerăbdare.
— Vino cu mine.
Sellers se încruntă, şovăi, fu cât p-aci să refuze, dar până
la urmă porni alături de mine.
— Să nu-mi faci vreo festă, mă avertiză el.
Merserăm în tăcere spre hotel.
— Doar nu crezi că se mai află aici? mă întrebă sergentul.
— Sunt urmărite şi disperate. Încearcă să găsească o scăpare. Când Tom Durham a părăsit hotelul era tare grăbit şi căuta o ieşire. Ştii că a dispărut împreună cu valiza, de parcă i-ar fi înghiţit pământul. Avem de-a face cu o adevărată
reţea de şantagişti şi nu cu un caz izolat. Toate astea fac parte din planul lor.
— Bine, dar treci la problemă.
— Hai pe-aici.
Am deschis uşa cocteil-barului.
Patronul stătea în mijlocul camerei, de unde putea să
supravegheze atât uşa care dădea în holul hotelului cât şi uşa dinspre stradă.
Se îndreptă spre noi şi ne salută. Apoi îl zări pe Sellers, văzu mâna bandajată şi brusc mă recunoscu.
— Cred că-ţi aminteşti de mine?
Încercă să pară netulburat.
— Mi-ai dat nişte apă cu o măslină şi m-ai făcut să plătesc un cocteil.
— Aveţi dovezi?
— Cred că s-au dus pe canal.
— Nu face pe prostul, zise el cu ochii aţintiţi spre bandajul pătat de sânge care înfăşură mâna dreaptă a sergentului.
— OK., vom comanda o băutură, dar vreau să fie mai bună
decât cea de atunci.
M-am îndreptat spre boxă. Ne aşezarăm toţi patru, Sellers 218
cu vădită îndoială.
Patronul dispăru.
— Claire, du-te repede după el! am spus încetişor. Dacă dă
un telefon, încearcă să vezi ce număr formează.
Claire se ridică repede de la masă şi, cu un aer rezervat, cum îi şade bine unei tinere modeste care caută o toaletă, porni pe urmele patronului.
— Crezi că e amestecat şi el? întrebă Sellers sceptic.
— Aici s-a petrecut ceva în timp ce încercam să-l urmăresc pe Durham. Mai mult decât atât, Dover Fulton şi Minerva Carlton erau aici la o masă cu puţin înainte de a pleca la motel.
— E un firicel tare subţire care poate să nu ducă nicăieri, spuse Sellers iritat.
— Ba a fost destul de gros ca să ne ducă la maşina dumitale.
Nu mai ştiu ce să răspundă.
— După calculele mele, nodul trebuie să fie ori aici, ori la Cabanita. Am încercat mai întâi aici, fiindcă e mai aproape şi era mai simplu să se descotorosească aici de maşină, dar nu ştiu dacă nu cumva vom găsi soluţia la Cabanita.
Sellers făcu un gest şi se schimonosi de durere. Amorţeala începuse să treacă şi aşchiile osului strivit din deget atingeau nervii la fiecare mişcare a cotului. Bertha îl privi cu compasiune.
— Ar fi bine să iei o duşcă de alcool.
— Cred că ai dreptate. Unde-i chelnerul?
— Îl găsesc eu. Ce vrei să bei?
