„Fireşte că nu. Dar, doamnă Haffner, va veni o vreme – şi trebuie s-o aşteptăm cu răbdare – când vei putea pune la dosar această vină; dar în aşa fel ca s-o ai totuşi la îndemână, când va veni iar vreo încercare. Am şi eu, la dosarul meu, un «fapt» – cum se spune în limbaj administrativ – cu totul remarcabil.
Există atâtea tentative de a te elibera de vină: unul se duce la mânăstire, altul se spânzură, iar un al treilea munceşte din zori şi până-n noapte – aşa-numitele opere caritabile, ştii dumneata –, dar nu spune nimănui, decât doar înţeleptului: nu pun mult preţ pe asta. Pecca fortiter a spus Luther. Vina face parte integrantă din economia lumii noastre, iar oamenii se deosebesc, ca rang, numai prin felul cum îşi poartă vina. Ţine capul sus şi fă muzică la fel ca azi! Şi nu privi lumea cu ochelarii imperativului categoric şi nu ajunge la soluţiile pe care ţi le-am descris adineauri. Toate astea sunt ceva pentru teatru. Socoteala definitivă n-o facem noi.”
Timpul trece. Zăpada se topeşte şi Fuji nu mai e alb decât până la jumătate. Bertling stă până noaptea târziu, lucrând la Desprinderea Ţărilor de Jos, şi, când închide cartea, se gândeşte la discuţia „despre viaţă” pe care a avut-o azi cu Sabina, în drum spre sat; şi zâmbeşte.
Otilia Beeskop, care are iar ochi foarte ageri, vorbeşte cu Ziethen despre faptul că l-a văzut pe Bertling plimbându-se, până acum, de trei ori cu Sabina. Iar Sabina lasă uneori, seara, cartea jos, o ascultă pe mama cântând la pian şi visează. Jurnal intim nu mai ţine. Că doar nu mai e nici gâscă, şi nici adolescentă; slavă Domnului, a trecut de epoca asta.
Waldorf vine uneori, seara, la ei. Poartă acum din nou demiul gri şi pălăria gri „à la Homburg”, cu panglică ripsată, de culoare mai închisă, de jur-împrejurul borului ridicat. Demiul, pălăria şi bastonul subţire le lasă în tindă, iar în cameră, îşi reia vechiul loc, în fotoliu. Barbara cântă una din piesele pentru pian ale lui Händel sau ceva din Pianul bine temperat, în timp ce gândurile lui Waldorf rătăcesc departe, poate la lupta lui Basileios al II-lea cu Bardas Phocas şi cu ceilalţi duşmani ai imperiului. Da, cu marele Basileios a ajuns aproape la sfârşitul dinastiei macedonene şi, după scurtul interludiu oferit de dinastia Duka în istoria lumii – căci ce reprezintă nouăsprezece ani în istorie – se va putea ocupa de Comneni. Aşadar, peste un an o va fi scos la capăt şi cu acest mare capitol. Da, Waldorf a înaintat mult cu lucrarea şi se gândeşte la vremea când vorbea încă cu însufleţire despre Leon Isaurianul.
Arnim este în tratamentul doctorului Stromberg, care urmează să-i spună dacă va mai putea vedea sau nu.
Ceasul demodat din buzunarul vestei lui Waldorf sună subţire; Waldorf îşi şterge sticlele ochelarilor şi se mai uită o dată să vadă cât e ceasul. Apoi se ridică. Barbara întoarce capul, continuând să cânte la pian; dar el îi face semn cu mâna să nu se deranjeze şi pleacă acasă, de-a lungul lacului în care se reflectă Fuji scăldat de razele lunii; în acest timp din casa Barbarei răzbat până la el sunetele unei Fugi, înghiţite uneori de paşii lui sau de adierea vântului.
SFÂRŞIT
Notes
[
←1
]
Slujitor intern – rol care combină funcţiile de servitoare şi bonă.
[
←2
]
Olandă subţire pentru batiste, bluze, lenjerie de damă etc. (n. cor.)
[
←3
]
Ei, asta-i (eng.) (n. tr.).
[
←4
]
Între 1619 şi 1621 olandezii au întemeiat în Jakarta (Indonezia), Batavia, reşedinţa autorităţilor coloniale olandeze ale Indiilor de Est.
[
←5
]
Joc de cuvinte, Stemkopff înseamnă de fapt „cap de piatră”. (n. tr.)
[
←6
]
Birmania, numită şi Uniunea Myanmar, este a doua ţară ca mărime din Asia de sud-est.
[
←7
]
Copil care face probleme (n. tr.).
[
←8
