— Minunată! Bun, să sperăm că această călătorie se va încheia curând; a început să fie puţin cam obositoare, spuse tatăl său, înapoindu-i lucrarea.
Când au ajuns la Barcelona, s-au instalat provizoriu într-o mică încăpere de pe strada Cristina, foarte aproape de port, în cartierul Barceloneta, la doi paşi de clădirea Bursei, sediul Şcolii de Arte Frumoase, unde don José urma să predea lecţii şi unde l-a înscris pe fiul său la sfârşitul lui septembrie.
— 16 —
Barcelona l-a fascinat pe băiat. Era un oraş mare, modern şi industrial, cu peste o jumătate de milion de locuitori şi în plină transformare, cu edificii noi, bulevarde cu copaci şi iluminat public.
Cel mai bun lucru din zona în care locuia era minunata arenă de tauri numită El Torín, prima din Barcelona, operă a arhitectului Josep Fontseré. Arena se afla în Barceloneta, în cartierul Geneva; acolo mergea în multe după-amiezi cu tatăl său să vadă luptele de tauri, cu un caiet în mână. În arena aceea, la un an de la inaugurare, a izbucnit o revoltă care s-a extins în oraş şi care a degenerat în incendierea mănăstirilor.
Faptul a fost menţionat într-o poezie populară: El dia de Sant Jaume de l’any trenta-cinc hi va haver gran broma dintre del Torin; van sortir set toros tots van ser dolents, aixo va ser la causa de cremar els convents.13
Ca represalii, arena a fost închisă şi aveau de gând să o transforme în abator. Luptele cu tauri se ţineau în continuare în arena din cartierul Borne şi, pentru a spori oferta de coride, s-au gândit şi la arena Regelui. Dar pasiunea oraşului Barcelona pentru tauromahie venea din vremuri străvechi şi nimeni nu a îndrăznit să transforme El Torín într-un abator.
Pe Pablo îl entuziasma cartierul acela şi îl străbătea făcând schiţe la tot ce vedea: nevestele pescarilor ţesând plase în poarta caselor, întinzând rufele sau vânzând peşte proaspăt, copiii jucându-se pe esplanada bisericii Sant Miquel del Port, pescarii scoţând lăzile cu capturile lor, vilegiaturiştii care veneau să sărbătorească solstiţiul de vară scăldându-se goi în instalaţiile de la Băile Soler. Însuşi regele Amadeo I14, când 13 În catalană în original, În ziua de Sfântul Iacob din anul treizeci şi cinci
/ a fost mare încăierare în arena de tauri; / au ieşit şapte tauri, toţi foartefurioşi, / asta a fost cauza pentru incendierea mănăstirilor, (n.tr.).
14 Amadeo Fernando María de Savoia (1845-1890), rege al Spaniei între anii 1870-1873 (n.tr.).
— 17 —
a vizitat oraşul cu ocazia sărbătorilor din ziua Fecioarei Milostivirii15 din 1871, a sfârşit prin a se scălda gol. În această privinţă, exista o anumită tradiţie monarhică, deoarece regina Isabel a II-a16, în 1840 şi cu cel puţin alte trei ocazii, s-a deplasat pe plaja de la Barceloneta să
primească băi de talazuri la recomandarea medicală, cu scopul de a vindeca o eczemă dureroasă de pe piele.
— După-amiază vom merge în cartierul Grijaniei17 să
vedem taurii, îi zise tatăl său cu un prilej. Expresia aceea îl şocă pe băiat, care cunoştea credinţele religioase şi fineţea limbajului tatălui său. La Barceloneta, fiule. I se spune şi aşa pentru că, după cum se pare, când s-a întemeiat cartierul, exista un local aparţinând unui italian, pe a cărui faţadă, ca reclamă, a comandat să i se pună o firmă cu o schiţă a locului său de baştină, localitatea Ostia.
Oamenii aceia, se minuna Pablo în incursiunile sale, ca toţi cei de la mare, trăiau pe stradă mai mult decât acasă, răcorindu-se, luând cina. Nu era un lucru ciudat: locuiau în case mici, multe dintre ele cu un singur nivel.
— Pe unde umbli, Pablo? Îţi petreci toată ziua pe străzi cu prietenii tăi.
— Am fost la digul maritim, pe plaja de la Barceloneta, prin şoproane, pe cheiul pescarilor, prin zona veche a oraşului…
— Asta nu se poate, Pablo. Îţi neglijezi studiile, i-o reteza tatăl său cu o voce gravă.
— Uitaţi ce vă aduc, tată, îl întrerupea tânărul, arătându-i un caiet.
Don José începea să dea paginile încet, privind desenele care umpleau caietul. Băiatul avea mână bună pentru 15 În spaniolă, La Virgen de la Merced, unul dintre hramurile Fecioarei Maria, sărbătorit în ziua de 24 septembrie (n.tr.).
16 Isabel a II-a de Bourbon (1830-1904), regină a Spaniei între anii 1833-1868 (n.tr.).
17 În spaniolă, Ostia, cuvânt care, în afară de sensul religios de Grijanie, este menţionat, ca şi în limba română, în înjurături foarte ordinare şi licenţioase (n.tr.).
— 18 —
crochiul rapid, în care înfăţişa o mare varietate de tipuri umane, de meserii şi de peisaje.
— Toate astea le-ai făcut într-o săptămână?
— Nu, tată, le-am făcut azi.
— Azi?… Pe toate?
— Da, tată.
— Sunt foarte bune, fiule. Dar aş prefera să nu-ţi neglijezi cursurile.
— Mă plictisesc, tată. Dar asist la toate, ştiţi asta.
— Da, mai ales la cele de Desen şi Modelaj, dar ce-mi spui despre cursurile de Istoria Artei şi de Estetică?
Pablo nu răspundea, ştia că tatăl său avea dreptate. Dar ştia şi că îmbătrâneşte urât; era mereu trist şi abătut. Toate acestea se accentuaseră în La Coruña, după moartea surorii lui, când a hotărât să nu mai picteze niciodată.
— Lasă-l în pace; e un copil, intervenea mama lui, care îi ţinea întotdeauna partea. Nu zici tu că e foarte bun, că va fi un mare pictor?… Atunci, acordă-i puţină libertate. Nu face nimic rău, pleacă de acasă şi desenează, oare nu asta îţi doreai?
Tatăl său nu răspundea; ştia că soţia lui era întotdeauna de partea băiatului, chiar şi de dragul de a-l contrazice, de a-l face de râs. Pablo era preferatul ei. María Picasso ştia că
atunci când un fiu reuşea în viaţă era pentru că fusese preferatul unei mame bune, care l-a iubit întotdeauna la nebunie. Ceea ce o lega de fiul ei era pur şi simplu dragoste; căuta ca băiatul să înţeleagă că ea îl adoră şi că avea convingerea profundă că el poate să atingă cele mai înalte culmi. María Picasso nu se pricepea la pictură şi, cu toate că
nu arăta nicio admiraţie pentru soţul ei, singurul lucru în care era de acord cu el era acela că aveau un geniu în familie, cineva care avea să-l depăşească şi care va picta cu adevărat. De ce să fie atât de rigid? Disciplina, ordinea şi învăţăturile maeştrilor săi, precum şi sfaturile prietenilor săi artişti nu făcuseră din el un pictor bun, ci doar un profesor corect. Pablo avea dreptate, avea nevoie de aripi, nu ca melancolicul şi tristul ei soţ să încerce să i le reteze şi să-l încorseteze la fiecare pas.
— 19 —
— Hai, să mergem; mama ta a pregătit deja cina, spunea don José cu intenţia de a încheia conversaţia.
Poate că n-ar fi de prisos să-i închirieze băiatului un studio; ar fi bine pentru el să aibă un spaţiu propriu, chiar dacă ar fi un loc mic şi modest, se gândea don José aşezându-se la masă.
