Unii polonezi din Zakopane au refuzat să-şi predea schiurile. Au fost percheziţionate casele, şi două sute patruzeci de persoane au fost trimise la Auschwitz, cel mai temut lagăr de concentrare din răsărit. G. Sta. Po. Îi torturează acolo pe oameni până mor. Îi duc pe nefericiţi într-o celulă şi-i termină rapid, prin gazare. În timpul interogatoriilor, oamenii sunt crunt bătuţi. Există şi celule speciale de tortură, unde braţele victimei sunt legate de o coloană care e apoi ridicată, iar victima spânzură aşa până leşină. Sau e pusă într-o ladă unde nu poate sta decât încovoiată, până îşi pierde cunoştinţa. Ce alte lucruri diabolice au mai inventat? Oare care este numărul total al nevinovaţilor ţinuţi în puşcării? Pe zi ce trece, alimentele sunt tot mai greu de găsit; creşte foametea în Varşovia.
Tomaszów, 26 iunie 1942
Aud muzică de orgă şi cântece din biserica catolică. Intru: copii înveşmântaţi în alb, aflaţi la prima lor comuniune, stau în faţa altarului.
Biserica e plină de lume. Tocmai intonează Tantum ergo şi sunt binecuvântaţi. Îl las pe preot să mă binecuvânteze şi pe mine. Copilaşi inocenţi aici, într-un oraş polonez, acolo, într-un oraş german ori în altă ţară, rugându-se cu toţii lui Dumnezeu; peste câţiva ani, or să lupte şi-or să se ucidă unul pe altul, orbiţi de ură. Chiar şi în timpurile de odinioară, când naţiunile erau mai religioase şi-şi numeau cârmuitorii maiestăţi creştine, se 127
întâmpla la fel ca şi astăzi, când popoarele se îndepărtează de creştinism.
Umanitatea pare condamnată să facă mai mult rău decât bine. Cel mai mare ideal de pe faţa pământului este dragostea de oameni.
Varşovia, 23 iulie 1942
Dacă citeşti ziarele şi asculţi ştirile la radio, ai zice că totul merge foarte bine, pacea e sigură, războiul deja câştigat, iar viitorul poporului german –
plin de speranţă. Pur şi simplu nu pot crede asta, fie şi numai pentru că
nedreptatea nu poate triumfa pe termen lung, iar felul în care nemţii conduc ţările cucerite e de natură să provoace rezistenţă, mai devreme sau mai târziu. E de ajuns să mă uit la condiţiile de aici, din Polonia, şi încă nu le ştiu prea bine, fiindcă ni se spune foarte puţin. Dar ne putem face o imagine clară
din toate observaţiile, discuţiile şi informaţiile auzite zilnic. Dacă metodele de administraţie şi guvernare, oprimarea populaţiei locale şi operaţiunile purtate de G. Sta. Po. Sunt aici deosebit de brutale, presupun că se întâmplă
cam la fel şi în celelalte ţări ocupate.
Teroarea şi teama paralizantă domnesc pretutindeni, se face uz de forţă, sunt efectuate arestări. Zilnic, oamenii sunt ridicaţi de la casele lor şi împuşcaţi. Viaţa unei fiinţe umane, ca să nu mai vorbim de libertatea individuală, nu mai prezintă nicio importanţă. Dar dragostea de libertate este specifică fiecărei fiinţe omeneşti şi fiecărei naţiuni, şi nu poate fi înăbuşită multă vreme. Istoria ne învaţă că tirania n-a durat niciodată. Iar acum avem sânge nevinovat pe conştiinţă, din cauza cumplitei nedreptăţi a uciderii locuitorilor evrei. Tocmai se desfăşoară acţiunea de exterminare a evreilor. Încă de la ocuparea regiunilor estice, acesta a fost scopul administraţiei civile germane, sprijinită de poliţie şi de G. Sta. Po., dar acum se pare că trebuie aplicat radical, pe scară imensă.
Auzim rapoarte credibile din surse diverse, potrivit cărora ghetoul de la Lublin ar fi fost desfiinţat, evreii scoşi de acolo şi ucişi en masse, ori duşi în păduri, iar unii dintre ei închişi într-un lagăr. Oamenii din Lietzmannstadt şi din Kutno spun că evreii – bărbaţi, femei şi copii – sunt otrăviţi în camere de gazare mobile, morţii despuiaţi de veşminte, aruncaţi în gropi comune, iar toată îmbrăcămintea dusă în fabrici textile, pentru reprocesare. Se spune că
au loc scene cumplite. Rapoartele afirmă acum că ghetoul din Varşovia este golit în acelaşi fel. Există acolo patru sute de mii de oameni, iar batalioanele de ucraineni şi de lituanieni sunt folosite în acest scop, în locul poliţiei germane. Toate astea sunt greu de acceptat, încerc să nu le dau crezare, nu atât din teamă pentru viitorul naţiunii noastre, care într-o bună zi va trebui 128
să plătească pentru lucrurile astea monstruoase, cât fiindcă nu-mi imaginez că Hitler vrea cu adevărat aşa ceva şi că ar exista nemţi care să dea asemenea ordine. Dacă lucrurile stau totuşi astfel, nu există decât o singură
explicaţie: sunt bolnavi, anormali sau nebuni.
25 iulie 1942
Dacă e adevărat ce se spune prin oraş – şi veştile provin din surse demne de luat în seamă –, atunci nu e nicio onoare să fii ofiţer german, şi nimeni n-o să tolereze ceea ce se petrece. Dar nu-mi vine să cred ce-am auzit.
Potrivit zvonurilor, treizeci de mii de evrei urmează să fie scoşi din ghetou săptămâna asta şi duşi undeva în est. În ciuda secretului păstrat cu stricteţe, oamenii ştiu ce se întâmplă apoi: undeva, lângă Lublin, sunt construite nişte încăperi care pot fi încălzite de un curent puternic, ca electricitatea dintr-un crematoriu. Nefericiţii sunt împinşi în aceste camere încinse şi arşi de vii; în felul ăsta, pot fi ucişi mii de oameni într-o singură zi, fără efortul presupus de împuşcarea lor, săparea gropilor comune şi umplerea acestora. Ghilotina Revoluţiei franceze nu poate concura cu acest sistem, şi nici măcar în pivniţele poliţiei secrete ruseşti n-au fost concepute asemenea metode ingenioase de măcel în masă.
Dar, fără nicio îndoială, e o nebunie. Nu e cu putinţă aşa ceva. Te şi întrebi cum de nu ripostează evreii. Adevărul e că mulţi – de fapt, majoritatea –
dintre ei sunt atât de slăbiţi din pricina foamei şi a mizeriei, încât nu mai sunt capabili să opună vreo rezistenţă.
Varşovia, 13 august 1942
Un negustor polonez, expulzat din Poznań la începutul războiului, are o prăvălie aici, în Varşovia. Îmi vinde adeseori fructe, legume şi altele. În timpul primului război mondial, a luptat ca soldat german vreme de patru ani, pe frontul de vest. Mi-a arătat un carnet cu solda primită. Îi simpatizează
puternic pe nemţi, dar e polonez, şi polonez o să rămână. E disperat în faţa cruzimilor groaznice şi a brutalităţii animalice de care dau dovadă nemţii în ghetou.
Nu poţi să nu te întrebi iar şi iar cum de există asemenea lepădături printre ai noştri. Să fie oare criminalii şi nebunii eliberaţi din puşcării şi aziluri şi trimişi aici ca să se comporte asemeni unor copoi? Nu, persoane cu oarecare greutate în stat şi-au învăţat concetăţenii – altminteri inofensivi –
să acţioneze astfel. Răul şi brutalitatea stau la pândă în sufletul omului. Dacă
129
li se îngăduie să se dezvolte în voie, ele înfloresc, ajungând să dea la iveală
nişte mlădiţe înspăimântătoare, genul acela de idei care au făcut posibil ca evreii şi polonezii să fie ucişi în felul ăsta.
Negustorul polonez despre care am pomenit are cunoscuţi printre evreii din ghetou şi-i vizitează frecvent. Spune că priveliştea e insuportabilă şi se teme să mai pună acum piciorul pe-acolo. Străbătând strada, într-o trăsură, a văzut cum un individ de la G. Sta. Po. I-a împins pe mai mulţi evrei, femei şi bărbaţi, la intrarea într-o clădire, după care a tras în ei, la întâmplare. Zece oameni au fost ucişi sau răniţi foarte grav. Cineva din mulţime a încercat să
fugă, şi atunci tipul de la G. Sta. Po. Şi-a aţintit pistolul asupra lui, dar cutia încărcătorului era goală. Răniţii au murit. Nimeni nu s-a uitat la ei: doctorii au fost deja deportaţi sau ucişi şi, la urma urmei, cu sau fără ajutor, răniţii tot aveau să moară. O femeie i-a spus cunoscutului meu polonez că mai mulţi ofiţeri din G. Sta. Po. Au intrat într-o maternitate evreiască, au luat sugarii, i-au pus într-un sac, au plecat cu ei şi i-au aruncat într-un dric.
Ticăloşii nu s-au lăsat înduioşaţi de plânsul bebeluşilor şi de ţipetele disperate ale mamelor. E greu de crezut, şi totuşi e adevărat. Două dintre animalele astea erau, ieri, în acelaşi tramvai cu mine. Aveau în mână nişte bice şi se întorceau din ghetou. Îmi venea să-i arunc sub roţile tramvaiului.
Cât suntem de laşi, socotindu-ne mai presus de toate astea, dar îngăduind ca asemenea lucruri să se întâmple! Vom fi pedepsiţi şi din această cauză, noi şi copiii noştri nevinovaţi. Fiindcă suntem, de fapt, complici atunci când lăsăm să fie comise astfel de crime.
După 21 august 1942
Minciuna este răul cel mai mare. Tot ce e diabolic de aici vine. Şi noi am fost minţiţi; opinia publică este permanent indusă în eroare. Nicio pagină de ziar nu e scutită de minciuni, indiferent dacă e vorba de chestiuni politice, economice, istorice, sociale sau culturale. Adevărul se află pretutindeni sub presiune; faptele sunt distorsionate, răstălmăcite şi transformate în contrariul lor. Oare toate astea pot sfârşi cu bine? Nu, de dragul naturii umane şi al spiritului liber, lucrurile nu pot continua astfel. Mincinoşii şi cei care deformează adevărul trebuie să piară şi să fie deposedaţi de capacitatea de a domni prin forţă. Abia apoi va fi loc pentru un alt tip de umanitate, mai liberă, mai nobilă.
130
1 septembrie 1942
De ce-a fost nevoie de acest război? Fiindcă umanităţii trebuia să i se arate încotro o poartă lipsa de credinţă. La început, bolşevismul a ucis milioane de oameni, pretinzând că acţionează astfel pentru a introduce o nouă ordine mondială. Dar bolşevicii au putut proceda aşa cum au făcut-o numai fiindcă se îndepărtaseră de Dumnezeu şi de învăţătura creştină.
Acum, naţional-socialismul face la fel în Germania. Le interzice oamenilor să-şi practice religia, tinerii sunt crescuţi fără frica lui Dumnezeu, Biserica este îngrădită, iar proprietăţile ei – înstrăinate, oricine gândeşte diferit este terorizat, natura umană liberă a germanilor este înjosită şi ei sunt transformaţi în nişte sclavi îngroziţi. Li se ascunde adevărul. Nu pot juca niciun rol în soarta naţiunii lor.
