Cind am ajuns în cele din urmă acasă la Kashiwagi cu un braţ de irişi și papură, l-am găsit întins, cu o carte în mână. N-aveam chef să mă întâlnesc cu fata care locuia în casa aceea şi care venise cu noi în excursie; din fericire, se părea că e plecată în oraș.
Mica mea hoţie mă bine dispusese. Legătura mea cu Kashiwagi nu se baza decât pe mici acte de imoralitate, mici profanări, mici fapte necuviincioase. Şi acestea mă bine dispuneau întotdeauna ; dar nu-mi dădeam seama dacă sporirea păcatelor atrăgea după sine intensificarea corespunzătoare a bunei dispoziţii.
109
Kashiwagi a fost încântat de cadoul meu. S-a dus la proprietăreasă să
împrumute o găleată și alte diverse ustensile necesare ikebanei. Casa în care locuia el era o clădire cu etaj; camera lui Kashiwagi era foarte mică.
Am luat flautul lui care stătea rezemat de nişă, mi-am apropiat buzele de muştiuc şi am încercat un studiu. Am reușit să-l cânt foarte bine, spre surprinderea lui Kashiwagi care tocmai se întorsese în cameră. Dar Kashiwagi din seara aceea nu era cel care vizitase Templul de aur.
— Nu te mai bâlbâi când cânţi din flaut, nu ?
Când te-am învăţat să cânţi, speram să aud cum sună o muzică
bâlbâită!
Cu această remarcă s-a creat între noi exact starea de la prima noastră
întâlnire. Şi-a reluat vechea poziţie. Tocmai de aceea am fost capabil să-l întreb ce s-a întîmplat cu fata de la casa în stil spaniol.
— O, fata aceea? răspunse simplu. S-a măritat demult. Am făcut totul însă ca s-o învăţ să ascundă faptul că nu mai era fecioară. Soţul ei e un tip dintr-o bucată, inocent și se pare că lucrurile au mers foarte bine.
Pe când vorbea, scoase irișii, unul cîte unul din vasul cu apă în care erau și-i privi atent.
Apoi băgă foarfecele în vas și le mai tăie din tulpini sub apă. De fiecare dată când ţinea un iris în mînă, umbra mare a florii se mișca pe dușumeaua acoperită de rogojini. Apoi spuse brusc:
— Ştii renumitele cuvinte din capitolul „Iluminarea“ din
„Rinsairoku“?29 „Când îl întâlnești pe Buddha, ucide-l pe Buddha! Numai astfel te vei salva.“ Şi asta a fost situaţia, înțelegi? Fata era adeptă a lui Buddha.
— Şi aşa ai găsit tu de cuviință să te salvezi.
— Hm, făcu Kashiwagi, aranjând niște iriși pe care tocmai îi tăiase și-i privea fix. Uciderea înseamnă însă mai mult de-atât, să știi.
Vasul argintiu pe dinăuntru era plin cu apă limpede. Kashiwagi privi atent la kenzan30 și aranjă unul din ţepi care era ușor îndoit. Mă simţeam stânjenit și încercam să rup tăcerea spunând vrute şi nevrute.
— Ştii povestea părintelui Nansen şi a pisicuţei, nu? Imediat după
terminarea războiului, stareţul ne-a adunat pe toţi și ne-a ţinut o predică.
29 „Cartea lui Rinsai“. Rinsai ( 7? —867) - întemeietorul uneia dintre sectele Zen (n. tr.).
30 Suport metalic cu ţepi în care se introduc tulpinile florilor pentru a le da înclinația dorită ; kenzan-ul se aşază pe fundul vasului în care se aranjează florile (n. tr.).
110
— Oh, Nansen omoară o pisicuță? spuse Kashiwagi, pe când se hotăra asupra lungimii pe care să o dea papurei. Este o problemă care intervine de câteva ori în viața unui om, mereu sub alt aspect. E cam sinistră, să știi. De fiecare dată când dai peste așa ceva la un moment de răscruce în viața ta, are altă formă și alt sens, deși problema în sine e mereu aceeași. Mai întâi trebuie să-ți spun că pisicuţa pe care a omorât-o părintele Nansen era o sălbăticiune mică. Era frumoasă, să știi, deosebit de frumoasă. Avea ochii aurii și blănița lucioasă.
Toate plăcerile şi frumuseţile din lumea aceasta se curbau ca un arc în trupul ei plăpând.
Majoritatea comentatorilor, cu excepţia mea, au uitat să menţioneze faptul că pisicuţa era un mănunchi de frumuseţe. Pisicuţa îşi făcuse brusc apariţia dintr-un smoc de iarbă. Ochii ei blânzi, șireţi sclipeau şi a fost prinsă
de unul din preoți - ca şi când ar fi făcut-o intenţionat. Și de aici s-a iscat cearta între cele două partide din templu. Deși frumuseţea se poate arăta oricui, nu aparţine de fapt nimănui. Să vedem!. Cum să-ți spun? Frumusețea
- da, frumusețea e ca un dinte cariat: îţi jenează limba, stă acolo şi te doare, făcându-și simțită prezenţa. Până la urmă nu mai suporţi durerea, te duci la dentist şi ţi-l scoate. Apoi, pe când priveşti la dintele mic, prăpădit, însângerat, te gândești : „Ăsta să fie? Asta a fost tot? Asta mi-a provocat atâta durere, m-a hărțuit atâta, înrădăcinându-se cu încăpăţânare în mine ? Ei bine, acum e mort. Dar oare chiar e vorba de unul și același obiect? Dacă
acesta, la origine nu ținea de existența mea, cum - prin ce ironie a soartei - a ajuns să fie legat de ea, reușind să provoace atât de multă durere? Care era baza existenţei sale? Se afla această bază în interiorul fiinţei mele? Sau în obiectul însuși? Şi totuși creatura aceasta care mi-a fost smulsă din gură și zace acum în mâna mea este cu totul altceva. Nu poate fi acela!“
Înţelegi, spuse Kashiwagi, așa e și frumusețea. Uciderea pisicuţei a fost asemenea dintelui cariat extras, asemenea uciderii frumuseţii. Şi totuși nu se știa dacă aceasta a fost, până la urmă, soluţia cea mai bună. Rădăcina frumuseții nu fusese înlăturată și, deși pisicuţa era moartă, s-ar putea foarte bine ca frumuseţea pisicuței să mai dăinuie. Tocmai pentru a satiriza ușurința cu care s-a soluţionat problema și-a pus Choshu pantofii pe cap. EI știa, ca să zic așa, că nu exista altă soluție decât aceea de a suporta durerea provocată de dintele cariat.
Interpretarea lui Kashiwagi era cu totul originală, dar nu puteam să nu mă întreb dacă nu cumva el, care mi-a pătruns și cel mai ascuns colț al sufletului, nu se distra pe seama mea.
111
Pentru prima oară mi-era cu-adevărat frică de el. Mi-a fost teamă să
mai păstrez tăcerea, așa că m-am grăbit să-l întreb:
— Tu care dintre ei ești? Părintele Nansen sau Choshu?
— Ei bine, să vedem! După cum se prezintă lucrurile, acum eu sunt Nansen și tu ești Choshu. Dar într-o bună zi, s-ar putea ca tu să devii Nansen şi eu Choshu. Situaţia se poate schimba, precum ochii pisicii.
În timp ce Kashiwagi vorbea, mâinile i se mișcau ușor, aranjând mai întâi kenzan-ul mic și ruginit în vas, apoi papura, care reprezenta Cerul în aranjament, adăugând apoi irișii pe care-i rînduise câte trei. Se contura treptat stilul școlii Kansui. Lângă vas se afla o grămăjoară de pietricele albe şi maronii, bine spălate, care așteptau parcă să fie folosite la ultimele retușuri.
Mișcarea mâinilor lui Kashiwagi era splendidă, gesturile ferme, succedându-se, efectele contrastului şi simetriei tinzând spre perfecţiune totală. Plantele naturii erau acum dirijate artificial, în așa fel încât să se conformeze unei melodii stabilite. Florile și frunzele, care existaseră înainte așa cum erau, fuseseră acum transformate în flori și frunze cum trebuiau să
fie. Papura și irișii nu mai erau luaţi în parte plante anonime ce aparțin speciei respective, ci au devenit acum manifestare concisă, directă a ceea ce s-ar putea numi esența irișilor și a papurei.
