Şi totuşi era ceva brutal în mişcarea mâinilor lui. Se comportau de parcă aveau un privilegiu neplăcut, sumbru asupra plantelor.
Poate din această cauză, de fiecare dată când auzeam foarfecele și vedeam câte o tulpină tăiată, aveam impresia că disting picături de sânge.
Terminase de aranjat florile. În partea dreaptă a vasului, unde linia dreaptă a papurei se îmbina cu linia curbă a frunzelor de iris, una din flori era înflorită, iar ceilalți doi erau muguri pe cale să se deschidă. Kashiwagi puse vasul în nișă; umplea aproape întregul spațiu. Apa din vas se domoli curând. Pietricelele ascundeau kenzan-ul dând în același timp impresia clară
de margine de râu.
— Minunat! am exclamat eu. Unde-ai învăţat să aranjezi flori?
— Locuiește pe-aproape o femeie care dă lecţii. Trebuie să pice din clipă-n clipă. M-am împrietenit cu ea și pe deasupra mă-nvaţă şi ikebana.
Dar acum că am început să mă descurc şi singur am cam început să mă
plictisesc.
Profesoara aceasta este încă tânără și arată bine.
112
Mi se pare că-n timpul războiului a fost combinată cu un ofiţer şi a rămas însărcinată. Copilul s-a născut mort și ofiţerul ucis în război.
De atunci se dă-n vânt după bărbaţi. Are ceva bani puși deoparte, iar lecţiile acestea le dă doar din pasiune. Oricum, dacă vrei, du-o undeva-n oraș
astă seară. Merge oriunde.
Vestea m-a tulburat grozav. Cînd o văzusem de sus, de pe poarta templului Nanzen, Tsurukawa era cu mine. Acum, după trei ani, urma să
apară-n faţa mea și s-o văd, în schimb, cu ochii lui Kashiwagi. Pînă acum considerasem tragedia acestei femei ca pătrunsă de mister; de-acum încolo o priveam cu ochii celui care nu mai crede în nimic. Adevărul gol-goluţ este că pieptul ei, care păruse de la distanță ca luna albă în lumina zilei, fusese atins de atunci de mâinile lui Kashiwagi iar picioarele ei înfășurate atunci în acel kimono minunat fuseseră atinse de picioarele strâmbe ale lui Kashiwagi. Adevărul este că fusese sedusă de Kashiwagi, dar cu bună știință.
Gândul acesta mă chinuia îngrozitor şi aveam senzaţia că nu-mi mai găsesc locul, dar curiozitatea mă ţintui. De fapt nu-mi era tocmai ușor s-o aştept pe femeia aceasta pe care o considerasem cândva ca reîncarnare a lui Uiko, dar care urma să-și facă acum apariţia ca fostă metresă a unui student infirm. Pentru că, devenind complicele lui Kashiwagi, eram gata să mă
complac în plăcerea iluzorie de a-mi pângări preţioasele mele amintiri cu propriile-mi mâini.
Când a sosit femeia, n-am simțit nici cea mai mică urmă de emoție.
Amintirea acelui moment îmi stăruie încă în minte. Vocea aceea ușor răgușită, manierele alese și vorbirea afectată care contrastau puternic cu expresia de sălbăticie ce-i străfulgera ochii, tristeţea care emana din vocea ei când îi vorbea lui Kashiwagi, în ciuda stânjenelii evidente din pricina mea -
am văzut toate acestea și abia atunci am înţeles de ce mă invitase Kashiwagi la el în seara aceea: intenţiona să se folosească de mine ca de un obstacol.
Femeia aceasta nu avea nimic comun cu eroina visurilor mele. Îmi lăsase impresia unei persoane cu totul diferite, pe care o vedeam pentru prima oară. Deși continua să fie politicoasă, devenea tot mai absentă. Mie nu-mi acorda nici cea mai mică atenţie.
În cele din urmă, suferinţa ei mi se păru insuportabilă și am avut impresia că se hotărâse să renunțe momentan la orice efort de a-l face pe Kashiwagi să se răzgândească. Se prefăcu brusc calmă și-și roti ochii prin 113
cameră. Deşi venise de o jumătate de oră, abia acum zărea parcă florile aranjate care fuseseră așezate în nișă exact cu scopul de a atrage privirile.
— Ce minunat aranjament Kansui! Zău că l-ai nimerit!
Kashiwagi care aştepta ca ea să facă astfel de remarcă părea că trage concluziile acum.
— Nu-i rău deloc, nu? spuse el. Și dacă am reușit să ajung până aici, nu mai văd ce m-ai mai putea învăța. Nu mai am nevoie de tine. Zău, crede-mă !
Kashiwagi păru foarte oficial. Am văzut-o pe femeie schimbându-se la față și mi-am întors privirile. Zâmbea uşor. Se târî în genunchi până la flori.
Apoi am auzit-o spunînd:
— Ce? Ce fel de flori sunt acestea? Da, ce sunt?
Într-o clipă vărsă apa pe jos, papura se răsturnă, irișii se rupseră: toate florile pe care le-am procurat prin hoţie zăceau împrăștiate, ca vai de ele.
Stăteam pe jos, dar am sărit brusc în picioare. Neștiind ce să fac, m-am rezemat de fereastră. L-am văzut pe Kashiwagi apucând-o pe femeie de încheieturile fragile. Apoi a apucat-o de păr și a pălmuit-o. Succesiunea de brutalităţi ale lui Kashiwagi au dovedit aceeaşi cruzime liniştită pe care o constatasem nu cu mult timp în urmă, pe când rupea frunzele şi tăia tulpinile florilor; gesturile sale brutale păreau să fie o continuare firească a mișcărilor lui anterioare.
Femeia își cuprinse fața în mâini şi ieşi în fugă din cameră. Kashiwagi se uită la mine.
Eu înlemnisem. Îmi aruncă un zîmbet nevinovat spunîndu-mi:
— Acum e şansa ta. Fugi după ea! Încearcă s-o consolezi! Hai, repede!
Nu știu dacă autoritatea cu care-mi ordonă Kashiwagi mă puse-n mișcare sau pentru că-mi era pur şi simplu milă de femeie, dar am luat-o la fugă după ea. Am ajuns-o din urmă după câteva case, tocmai la Itakuramachi, în spatele depoului de tramvaie Karasuma. În noaptea înnorată se auzeau tramvaiele intrând în depou şi luminiţele purpurii dispărură în întuneric. Femeia se îndepărtă repede de Itakuramachi și o luă
spre est, pe o străduţă lăturalnică. Pășeam în spatele ei fără să scot o vorbă.
Plângea. Și-a dat seama imediat că sunt și eu pe-acolo și s-a apropiat. Apoi, 114
cu o voce și mai răgușită din pricina lacrimilor, începu să se plângă
pe-ndelete de ticăloşiile lui Kashiwagi.
Ne-am plimbat mult pe străzi în seara aceea.
