— Kempei tocmai au prins-o pe Uiko, ne strigă el. Au prins-o acolo. Hai să vedem!
M-am încălțat în grabă şi am luat-o la goană. Era o noapte cu lună şi ici-colo se zărea pe cîmp umbra firicelelor de orez.
3 Jandarmerie (jap.) (n. tr.).
4 Jandarm (jap.) (n. tr.).
11
În spatele unui mănunchi de copaci se zărea un grup de siluete în mişcare. Uiko şedea pe jos, îmbrăcată într-o rochie neagră. Era foarte palidă.
În jurul ei roiau niște kempei și părinţii ei. Unul dintre kempei îi întinse o cutiuţă, care părea să fie cu mâncare, şi ţipă ceva.
Tatăl ei își întorcea privirile de la un kempei la altul, ba scuzându-se, ba muștruluindu-și fiica. Mama ei stătea ghemuită la pământ şi plângea.
Priveam scena din celălalt capăt al plantației de orez. Numărul spectatorilor spori treptat şi umerii li se atingeau, tăcuţi, în noapte.
Deasupra capetelor noastre se înălța luna, mică, de parcă ar fi intrat la apă.
Colegul îmi șopti ceva la ureche. Se părea că Uiko o ştersese de acasă
cu mâncare şi se îndrepta spre satul vecin cînd a fost prinsă de kempei care o pândeau de mult. Era limpede că vroia să dea cutia cu mâncare dezertorului. Uiko se împrietenise cu el pe când lucra la Spitalul Marinei, rămăsese însărcinată şi fusese dată afară. Kempei încerca să afle acum unde se ascundea dezertorul, dar Uiko stătea nemișcată refuzând cu încăpățânare să vorbească.
Cât despre mine, eu priveam la chipul lui Uiko fără să clipesc. Arăta ca o nebună prinsă. În lumina lunii, chipul ei era complet inexpresiv.
N-am mai văzut niciodată un altul atît de respingător. Al meu, consideram eu, fusese respins de lume, dar al lui Uiko respingea lumea.
Lumina lunii se revărsa nemilos pe fruntea ei, pe ochi, pe conturul nasului, pe obraji; dar, atâta tot: era ca o stană de piatră.
Dacă şi-ar fi mișcat măcar un pic ochii sau gura, lumea, pe care ea se străduia s-o respingă, ar fi luat aceasta drept un semnal de asalt asupra ei.
O priveam şi-mi ţineam răsuflarea. Contemplam chipul a cărui istorie s-a întrerupt chiar aici, în punctul acesta, și care nu va mai comunica în nici un fel cu viitorul sau cu trecutul. Astfel de chip mai poți zări doar pe trunchiul unui copac proaspăt doborât. Deşi tăietura în copac pare tânără și proaspătă, orice creștere încetează în punctul acesta ; e deschisă vântului și soarelui, către care n-ar fi trebuit să se deschidă niciodată, brusc expusă
unei lumi care nu-i aparținea la origine - şi pe această secţiune, urmărind fibra frumoasă a lemnului, distingem un chip straniu.
12
Un chip ce continuă să existe pe lumea aceasta numai pentru a o respinge..
Și nu puteam să nu gândesc că n-o să mai vină niciodată clipa, nici în viaţa lui Uiko nici în a mea - spectatorul, în care chipul ei sa pară atât de frumos. Nemișcarea n-a durat cât mă aşteptam. S-a produs o transformare bruscă pe faţa ei.
Uiko se ridică. Cred că în clipa aceea am văzut-o râzând. Am impresia că i-am văzut dinţii albi sclipind în lumina lunii. Nu mai am nimic de adăugat în legătură cu transformarea, pentru că, după ce s-a ridicat în picioare, chipul ei nu era în bătaia razelor lunii şi curînd se pierdu în umbra copacilor.
Ce păcat că n-am putut distinge transformarea pe chipul ei în momentul în care s-a decis să trădeze! Dacă aș fi putut face acest lucru, pătrunzînd orice detaliu, poate ar fi încolţit în mine dorința de a ierta oamenii, de a ierta tot ce este urât pe lume.
Uiko arătă spre ascunzătoarea de pe colina Kahara, din satul vecin.
— Aha! Deci este la Templul Kongo ! strigă kempei.
Mă cuprinse o voioșie copilărească. Kempei s-au hotărît să se împartă
în grupuri și să înconjoare Templul Kongo din toate părţile.
Au solicitat și ajutorul sătenilor. Din duşșmănie, parcă, m-am alăturat și eu cîtorva băieţi din primul grup. Uiko era în fruntea noastră servind drept ghid. Mă surprinse siguranța ei, așa cum mergea în fața noastră pe aleea luminată de lună, flancată de kempei.
Templul Kongo era bine cunoscut. Fusese înălţat într-o ascunzătoare în munte la cincisprezece minute de satul Yasuoka și era renumit pentru kaya5, plantat de prințul Takaoka, şi pentru minunata pagodă cu trei nivele, construită, zice-se, de Hidari Jingoro6.
Veneam aici deseori vara să ne scăldăm în apa cascadei de peste deal.
Pavilionul principal se afla pe marginea râului. Firicelele de iarbă
deasă străluceau în noapte. Magnolia era înflorită la poarta templului.
Grupul nostru înainta tăcut de-a lungul râului.
Templul Kongo era deasupra noastră. Cînd traversai podul de lemn, pagoda cu cele trei nivele rămînea în dreapta; în stânga se întindea pădurea cu frunzele ei de toamnă, iar în inima ei se înălţau cele o sută cinci trepte de piatră acoperite cu mușchi. Pietrele erau din calcar, foarte alunecoase.
5 Arbore exotic (Torreya nucifera) (n. tr.).
6 Renumit sculptor care a lucrat la Edo (Tokyo) (1615—24) (n. tr.).
13
Înainte de a ajunge la podul de lemn, un kempei s-a întors şi ne-a făcut semn cu mâna să ne oprim. Se spune că foarte demult aici se afla Niomon7, clădită de renumiţii sculptori Unkei și Tankei. Dincolo de acest punct, dealurile văii Tsuzura erau considerate terenuri ale Templului Kongo.
Ne-am ţinut răsuflarea. Kempei i-a făcut semn lui Uiko să meargă mai departe. A trecut podul de lemn singură și după o vreme am urmat-o. Partea de jos a treptelor de piatră era învăluită în umbră, dar mai sus era scăldată
de lumina lunii. Ne-am ascuns, care cum a putut, la capătul treptelor.
