ocolise parcă atâta amar de vreme ţâșni acum deodată şi imediat se spulberă. M-am îndepărtat de trupul fetei şi mi-am lipit bărbia de pernă.
M-am simțit apoi copleșit de singurătate, dar nu suficient ca să pot plânge.
Stăteam de vorbă acum. Am auzit-o vag pe fată spunându-mi că s-a mutat aici de la Nagoya. Dar toate gândurile mele erau îndreptate spre Templul de aur. Erau reflectări cu totul abstracte, complet diferite de inerția mea obișnuită, gânduri încărcate de senzual.
173
— Mai vii pe-aici, nu? întrebă Mariko și după felul cum îmi vorbea am realizat că este mai mare decât mine cu câțiva ani. Da, era sigur mai bătrână.
Sânii ei erau acolo, în fața mea, acoperiți de broboane de sudoare. Aşa cum arătau nu se vor transforma niciodată în Templul de aur. I-am atins, timid, cu vârful degetului.
— Ţi se par ciudaţi, nu? spuse Mariko.
Se ridică şi privind unul dintre ei fix, îl scutură ușor de parcă se juca cu un animal mic. Clătinarea ușoară a cărnii ei îmi aduse în minte apusul de soare de deasupra golfului Maizuru. Modul în care se schimbă soarele atât de repede părea să se amestece în mintea mea cu schimbarea cărnii fetei. Mă
consola gândul că exact cum soarele s-a îngropat în nenumăratele straturi de nori, și această carne ce se ondula în fața ochilor mei va zace în curând în străfundurile întunecate ale nopţii.
Am venit a doua zi și am solicitat aceeaşi fată. Nu numai pentru că-mi rămăseseră încă destui bani. Actul în sine mi s-a părut prima dată chiar jalnic în comparaţie cu extazul pe care mi-l imaginasem și vroiam să mai încerc o dată să mă apropii de culmi. Unul din lucrurile prin care mă
deosebesc de alți oameni îl constituie faptul că ceea ce întreprind în realitate tinde să sfârşească, asemenea unei copii fidele, cu ceea ce există în imaginaţia mea. Sau să-i spun mai degrabă nu imaginaţie, ci memoria propriilor mele surse. Nu pot să nu simt că fiecare experienţă din viaţa mea a fost trăită, mai înainte, mai strălucitor. Chiar și de data aceasta, aveam impresia că odată, undeva, nu-mi amintesc deslușit când și unde - poate cu Uiko -, eu am mai avut parte de plăcerea trupească, parcă mai puternică, ce mă toropise de tot. Aceasta fusese sursa bucuriilor mele ulterioare și într-adevăr acele plăceri erau neegalate.
Aveam impresia că odată, în trecutul îndepărtat, fusesem undeva martorul unui apus de soare incandescent, de o splendoare nemaiîntâlnită.
Era vina mea că apusurile de soare pe care le-am văzut pe urmă erau mai mult sau mai puțin şterse?
Fata s-a purtat ieri cu mine de parcă eram un client obișnuit, așa că
astăzi am luat o carte și am băgat-o în buzunar. Făcea parte dintr-o colecţie și o cumpărasem de la anticariat cu câteva zile în urmă. Cartea era „Delicte și pedepse" de Beccaria. Acest criminalist italian din secolul al optsprezecelea se dovedi a fi un fel de meniu fix format din porții standard de iluminism şi 174
raționalism, și am aruncat-o după ce-am citit câteva pagini. M-am gândit că
s-ar putea s-o intereseze pe fată titlul.
Mariko m-a primit cu același zâmbet ca şi ieri. Zâmbetul a fost același, dar ieri n-a lăsat nicio urmă. Prietenia ei față de mine era prietenia celor ce aruncă pe furiș o privire unui străin, la vreun colţ de stradă. Poate pentru că
însuși trupul fetei era un colț de stradă.
Am stat cu matroana și cu Mariko într-o cameră mică. Am băut sake şi eu m-am dovedit foarte îndemânatic la întoarcerea ceşcuțelor, așa cum cerea vechiul obicei.
— Întorci ceşcuţa foarte frumos când o dai partenerei, spuse matroana. Ești tu tânăr, dar văd că ţii la etichetă!
— Dacă vii aici în fiecare zi interveni Mariko, n-o să te certe stareţul?
„M-au dibuit deci, mi-am zis ; știau că sunt de la templu.“
— Să nu-ți imaginezi că nu mi-am dat seama, spuse Mariko, văzându-mă surprins. Tinerii de azi își poartă părul lung, stil Regenţă. Când vezi un tip cu părul tuns ca al tău îți dai imediat seama că vine de la vreun templu. Noi de-aici știm totul despre ei. Pentru că aici veneau, când erau tineri, și bărbaţii care acum sunt preoți bine cunoscuţi. Ei, ce-ai zice de un cântec ?
Mariko începu să cânte un cântec popular despre faptele unei femei din port.
Am intrat imediat după aceea în dormitor și m-am descurcat binișor de data aceasta, în ambianța aceea care-mi devenise familiară. Am simțit o oarecare plăcere şi totuși nu plăcerea pe care mi-o imaginasem; era mai degrabă un soi de vagă satisfacție pentru că reușesc să mă adaptez plăcerii trupeşti.
După ce totul s-a terminat, Mariko mi-a ţinut un logos sentimental, atrăgându-mi atenţia că este mai bătrână decât mine. Mă străbătură fiori reci, dar n-au ţinut mult.
— Cred c-ar fi mai bine pentru tine să nu vii prea des prin astfel de locuri, spuse Mariko. Tu eşti un tip serios. sunt convinsă că-i aşa. Nu trebuie să te lași absorbit de astfel de lucruri, să știi. Trebuie să-ţi canalizezi toată
energia în muncă. Ar fi mult mai bine pentru tine. Bineînţeles că-mi pare 175
bine că vii aici să mă vezi, dar înţelegi de ce-ţi vorbesc astfel, nu? Te consider fratele meu mai mic.
Mariko spicuise probabil povestea aceasta ieftină în vreo revistă
pentru femei. Nu rostise deloc cuvintele cu convingere. Născocea pur şi simplu o istorioară, eu fiindu-i ţinta, şi-şi imagina că o să mă prind în jocul creat de ea.
Din punctul ei de vedere, ideal ar fi fost să mă emoționez și să
izbucnesc în lacrimi.
Dar eu n-am făcut așa ceva. În schimb, am înșfăcat repede cartea pe care i-o adusesem și i-am vârât-o sub nas. Mariko a răsfoit-o cuminte. Apoi, fără niciun cuvînt, o puse la loc, lângă pat, de unde o luasem. Uită imediat de ea. Aș fi vrut ca Mariko să presimtă importanţa întâlnirii noastre. Aș fi vrut să fie cât de cât conștientă de faptul că dădea și ea o mână de ajutor la distrugerea lumii. La urma urmei n-ar trebui să-i fie indiferent nici măcar ei.
Începusem să-mi pierd răbdarea și până la urmă, mi-au ieşit din gură
niște vorbe pe care n-aș îi vrut să le rostesc.
— Într-o lună - da, într-o lună - o să se scrie despre mine în ziare. Te rog să ţii minte asta !
Inima îmi bătea puternic când am terminat de vorbit. Mariko însă
izbucni în râs. Râdea atât de tare, încât i se scuturau sânii; apoi mi-a aruncat o privire și a încercat să se abțină să nu-şi muște mâneca dar avu un nou acces de râs de se scutura toată. Eram sigur că nici ea nu putea să-mi explice de ce se amuza atât de tare. Mi-a citit probabil gândurile pe chip şi încetă să
