privinţă. Firesc ar fi să renunţ atunci, mai ales că îmi văd gestul cât e de inutil şi de ridicol, pentru că fâşâitul roţilor trăsurii se aude tot mai estompat, de parcă s-ar depărta.
Mă încearcă deodată o lehamite şi senzaţia de sfârşeală creşte. La ce bun să continui lupta cu uşa înţepenită? În timp ce o continui, însă, îmi amintesc o veche scenă: maman, între două servitoare, trecând în revistă sâmbătă
seara lenjeria proaspăt spălată a casei şi alegând ceea ce avea să dreagă ea, cu mâna ei. Şi alta poate încă şi mai veche: maman, mestecând uriaşa oală de dulceţuri şi explicând – cui? obrajii ei îmbujoraţi sub tulpanul scrobit – că
nimeni nu este în stare să o privegheze aşa cum trebuie..
Iar eu, oare chiar atât de nevolnic am ajuns încât nu pot da de perete o uşă
înţepenită?
Iată, totuşi, că am deschis-o!
O boare uscată, fierbinte, mă izbeşte în faţă ca o răsuflare încărcată de febră, iar albeaţa luminii o simt pe ochi ca o arsură. Clipesc repede, în dosul sticlei de ochelari cu dioptrii sporite, da, trăsura nu a fost o halucinaţie.
Uite-o..
O trăsură obişnuită, de piaţă, cu coşul tras, se îndreaptă acum spre capătul străzii, dând cu roţile prin hârtoape, ocolind maşina de făcut asfalt, grămezile verzi-cenuşii de piatră cubică. Dinăuntru, cineva dirijează, împingând spinarea muscalului cu bastonul – parcă. Nu sunt chiar sigur pe detaliile ce le văd, nu sunt sigur dacă ele sunt exacte sau deformate de un ochi bolnav. Sau numai închipuite. Ca de obicei, nu sunt sigur pe simţurile mele şi, cum am mai spus, foarte bine fac că mă îndoiesc de ele. Aşa şi trebuieşte, ştiut este că simţurile te înşală.
De altminterea, ca şi raţiunea.
Important este numai peronul gol. Nici urmă de Marie-Liliane, dar nici (îmi spun ca să mă consolez) vreun mosafir care să mă inoportuneze.
184
De la peron, privirea îmi alunecă firesc spre grădină şi deodată fac ochii mari, apoi mă strâmb, nemulţumit. Cum?! Da, este chiar ea, chiar Sophie, cu toate că abia am recunoscut-o! Parcă s-ar fi travestit în grădinăreasă! Nu s-ar putea spune că o asemenea ţinută ostentativă, ca de carnaval, ar fi pe gustul meu! În primii ani era atât de stăruitoare să ştie ce anume nu agreez la toaletele, la pălăriile ei! La felul cum conversează! Bărbaţii nu au gustul modei, pe ei doar anume lucruri îi interesează, obişnuieşte să repete acum, cu un surâs echivoc şi jignit.
Prea banal să observ că atunci eram eu, iar acum sunt bărbaţii. . Dar o asemenea vulgaritate ivită atât de firesc, numai prin trecerea ei într-o altă
vârstă..
Mai nemulţumit încă decât de toaleta ei sunt pentru că o văd că se luptă cu uneltele de grădină. De ce să se istovească în asemenea treburi, când există
un grădinar special angajat, pe care tot aceeaşi modestă leafă de profesor universitar îl plăteşte? Firesc ar fi să merg s-o opresc, şi totuşi, amintindu-mi proasta ei stare generală de azi, ezit. N-ar fi deloc exclus ca într-un asemenea moment să descopere, cu logica specială a femeilor, că eu sunt vinovat pentru că ea s-a vârât singură într-un lucru pe care de obicei îl fac servitorii. . De la un timp se îmbufnează din orice, desigur suportă greu boala mea, o oboseşte şi gospodăria, de aici probabil impresia că soţului ei îi datorează inconveniente de tot felul..
Las-o deci, îmi spun, cu furtunul şi cu trandafirii ei, ca şi când n-ai văzut-o.. Lasă-ţi privirea să alunece înapoi peste coroana nucului, sub care stau risipite măsuţa şi fotoliile de răchită, apoi de-a lungul straturilor de trandafiri. Lumina încă tot orbitoare a zilei, căzând peste un jet de apă, irizează un mic curcubeu deasupra. Sophie a uitat, acum observ, un furtun deschis şi aleea se umple încet-încet de apă, dar ei puţin îi pasă, culege nepăsătoare trandafiri şi îi pune cu grijă în paner!
Retrage-te şi tu cu discreţie de pe terasă, mă îndemn. Impunându-ne reguli stricte de comportare, buna educaţie îi apără pe ceilalţi de agresiunea noastră; dar şi pe noi ne ocroteşte, în acelaşi fel, de ei şi de propria noastră
dezordine interioară. Adăposteşte-te deci în spatele acestor reguli, mă
îndemn: la maturitate, când începi să întrezăreşti jocul, poţi mai uşor să-ţi impui asemenea raţionamente, civilizate şi egoiste.
Lasă deci uşa numai de o palmă deschisă, lasă trase draperia verde şi grea şi perdeaua străvezie, crem, care acoperă parchetul, lucios ca o oglindă..
185
Lasă-le toate aşa cum sunt şi tu întoarce-te la corespondenţă..
Veuillez agréer, monsieur, l’assurance de ma haute considération, nu, n-ar trebui, într-adevăr, să-mi imaginez cu nelinişte şi plictiseală tot ce are să se petreacă peste două-trei ore, atunci când trăsurile au să înceapă să tragă pe rând la scară. Şi vor apărea pe rând cei încă neplecaţi în vilegiatură, ca şi cei întorşi din pricina proastelor zvonuri şi a propriului spirit de prevedere.
Pentru că nu mai este vorba doar despre preţurile care cresc, despre zilele de post care s-au înmulţit, despre multele semne anormale şi alarmante, toţi ştim pozitiv că lucrurile s-au agravat, de aceea, până la dineu, vom vorbi interminabil despre intrare.
Oare dorim noi să intrăm în război sau suntem ameninţaţi cu o invazie dacă nu intrăm?
Cum cine să ne invadeze? Ruşii, fireşte!
Sigur este că Brătianu a primit invitaţii ultimative, şi nu doar de la ruşi, ci şi de la Aliaţii în care ne puneam speranţele c-au să ne apere.
Să ne apere? De cine să ne apere?
Cum mai pot pune unii oameni asemenea întrebări, nu se ştie?
Nu se ştie nimic, pentru că Brătianu vorbeşte mai în doi peri ca oricând!
Tăcerea de sfinx a lui Brătianu a apărat până acum România!
Brătianu este mai mut ca oricând şi cum prinde o clipă liberă, cum fuge la moşie, la Florica...
Da, ca să se tolănească de pe o canapea pe alta şi să-şi ţeasă proiectele catastrofice! Nu se lasă Brătianu până nu va reuşi să vadă România ştearsă
de pe harta Europei!
Nu se lasă Brătianu, pentru că ştie că Anglia ne-a mai părăsit o dată la Congresul de la Berlin! Şi nici acum n-a primit destule asigurări!
Nu se cunoaşte nici după atât timp spiritul meschin al dinastiei Brătienilor? Brătianu încă se mai târguieşte ca la piaţă, vrea să intre în momentul cel mai prielnic al războiului şi nu vrea să-şi scadă pretenţiile cu nimic!
Brătianu se teme că Aliaţii au să se înţeleagă cu ruşii pe deasupra capului său..
