― Mă mai și șantajezi!
― Am învățat câte ceva de la tine. La urma urmei, suntem căsătoriți de câțiva ani buni. Domnul Levy privea cum furia și îngrijorarea joacă pe chipul soției sale, care de data aceasta nu mai avea nimic de replicat. Fetelor nu le-ar plăcea să audă că mama lor a făcut o asemenea nebunie. Acum vezi cum o duci pe Trixie la doctorul lui Lenny. Cu recunoașterea ei și cu certificatul doctorului, Abelman nu mai are nicio șansă de a câștiga procesul. E de ajuns să o târăști până la tribunal ca să o vadă un judecător.
― Sunt o femeie foarte atrăgătoare, spuse automat domnișoara Trixie.
― Bineînțeles că ești, spuse domnul Levy, aplecându-se spre ea. Te vom scoate la pensie, domnișoară Trixie. Cu o mărire de salariu. Ai fost tratată prost.
― Pensie? gâfâi domnișoara Trixie. Trebuie să spun că nu mă așteptam. Mulțumesc lui Dumnezeu!
― Vei semna o declarație că ai scris scrisoarea, nu-i așa?
― Bineînțeles că semnez! strigă domnișoara Trixie. Ce prieten bun i-a fost Gloria! Gloria a știut cum să facă să o scape. Gloria era deștept. Mulțumesc Cerului că Gloria și-a adus aminte de scrisoarea aceasta magică! Spun tot ce doriți voi să spun.
― Văd acum totul limpede, spuse vocea amară a doamnei Levy, de după o grămadă de ziare. Sunt șantajată cu scumpele mele fete. Sunt dată la o parte, ca tu s-o faci în continuare și mai mult pe băiatul de bani gata. Acum Levy Pants chiar că va fi dată la lada cu gunoi. Îți închipui că știi ceva împotriva mea?
― Păi chiar știu. Lar Levy Pants va fi dată la lada cu gunoi. Dar nu din cauză că unul dintre jocurile tale ar fi distrus-o. Domnul Levy privi cele două scrisori. Chestia asta cu Abelman m-a făcut să mă gândesc la o mulțime de lucruri. Din ce cauză nu cumpără nimeni pantalonii noștri? Pentru că sunt oribili. Pentru că sunt făcuți după același model și din același material pe care îl folosea tatăl meu în urmă cu douăzeci de ani Pentru că tiranul acela bătrân nu voia să accepte nicio schimbare în fabrică. Pentru că mi-a distrus orice inițiativă.
― Tatăl tău a fost un om strălucit. Să nu te mai aud rostind niciun cuvânt nerespectuos.
― Taci din gură! Scrisoarea neobișnuită scrisă de Trixie mi-a dat o idee. De acum înainte vom face numai pantaloni pescărești, până sub genunchi. Mai puțină bătaie de cap și un profit mai mare, la o cheltuială mai mică. Doresc o linie complet nouă de pantaloni scurți care se spală și se poartă fără să-i calci. Levy Pants va deveni Levy Shorts.
― Levy Shorts? Grozav! Mă faci să râd. Dai faliment până într-un an. Dar tu ești gata să faci orice ca să anihilezi memoria tatălui tău. Nu ești în stare să conduci o firmă. Ești un ratat, un băiat de bani gata, un vânzător de pronosticuri la cursele de cai.
― Liniște! Sunteți niște oameni imposibili. Dacă asta înseamnă să fiu pensionară, prefer să mă întorc la Levy Pants. Domnișoara Trixie îi împinse cu cutia de prăjituri. Acum cărați-vă din casa mea și trimiteți-mi cecul.
― Nu puteam să conduc Levy Pants. E adevărat. Dar cred că pot conduce Levy Shorts.
― Așa deodată ai devenit foarte îngâmfat, spuse doamna Levy cu o voce care trăda că este în pragul isteriei. Gus Levy să conducă o companie? Gus Levy autoritar? Ce-ar putea ea să le mai spună lui Susan și Sandrei? Ce-ar putea să-i spună lui Gus Levy? Bănuiesc că și fundația se duce de râpă, nu-i așa?
― Bineînțeles că nu! Domnul Levy zâmbi în sinea lui. În sfârșit, rămăsese și soția lui fără vâsle, încercând să-și găsească drumul pe o mare de confuzii, și-i cerea lui s-o îndrume. Vom institui un premiu. Pentru ce se presupunea că-l acordăm, pentru servicii meritorii și curaj?
― Da, spuse umil doamna Levy.
― Uite. Acesta e curaj! Luă ziarul și-l arătă pe negrul care stătea aplecat peste idealistul căzut. Lui i se va acorda primul premiu.
― Cum? Un criminal cu ochelari întunecați? Un individ suspect de pe strada Bourbon? Te rog, Gus! Nu face asta. Leon Levy a murit doar de câțiva ani! Lasă-l să se odihnească în pace.
― E ceva foarte bine venit, e o manevră pe care ar fi făcut-o însuși bătrânul Levy. Majoritatea muncitorilor noștri sunt negri. Asta ne va face reclamă bună. Și în curând vom avea probabil nevoie de muncitori mai mulți și mai calificați. Vom pregăti climatul pentru a face angajări bune.
― Dar nu ăsta! Vocea doamnei Levy părea să vomite cuvintele. Premiile sunt pentru oameni cumsecade.
― Unde-i idealismul de care făceai întotdeauna atâta caz? Credeam că te interesezi de soarta grupurilor minoritare. Cel puțin așa ai susținut întotdeauna. În orice caz, Reilly a meritat să fie salvat. M-a îndrumat spre adevăratul vinovat.
― Nu poți să-ți trăiești restul vieții purtând pică.
― Cine poartă pică? Fac, în sfârșit, ceva constructiv. Domnișoară Trixie, unde ai telefonul?
― Cine? Domnișoara Trixie privea un cargobot din Monrovia plecând cu o încărcătură de tractoare. Nu am telefon. Este unul la băcănia din colț.
― Foarte bine. Doamnă Levy, du-te jos la băcănie. Sună-l pe doctorul lui Lenny și sună la ziar, ca să afli unde îl putem găsi pe Jones, căci oamenii ca el nu au, de obicei, telefoane. Încearcă și la poliție. Ei ar putea să știe. Dă-mi mie numărul. Îl voi chema personal.
Doamna Levy stătea uitându-se lung spre șotul ei, fără să clipească din genele-i colorate.
― Dacă tot mergi la prăvălie, ia-mi și șunca aia promisă de Paști, se răsti domnișoara Trixie. Vreau să văd șunca aia aici, în casa mea. Nu vreau să mă mai duceți cu vorba, de data asta. Dacă vreți o mărturisire din partea mea, ați face bine să începeți să mă plătiți.
Rânji spre doamna Levy, arătându-și dinții care parcă ar fi fost un simbol, un act de sfidare.
― Uite, îi spuse domnul Levy soției sale, acum ai trei motive ca să te duci la băcănie. Îi dădu o bancnotă de zece dolari. Te aștept aici. Doamna Levy luă banii și spuse soțului ei:
― Presupun că ești fericit. De acum trebuie să-ți fiu servitoare. Ai să ții cele întâmplate ca pe o sabie deasupra capului meu. O mică judecată greșită și trebuie să sufăr toate acestea.
― O mică judecată greșită? Un proces de calomnie cu o despăgubire de jumătate de milion de dolari? Și despre ce suferință vorbești? Te duci și tu până la băcănia din colț.
Doamna Levy se întoarse și plecă pe culoarul din mijlocul camerei. Trânti ușa în urma ei și domnișoara Trixie căzu într-un somn juvenil, de parcă scăpase de apăsarea unei probleme grele. Domnul Levy o asculta sforăind și privea cum cargobotul din Monrovia intră în port și apoi se întoarce, pornind în josul apei, spre Golf.
Pentru prima dată, după mai multe zile, se simțea liniștit și începu să treacă în revistă, în gând, câteva evenimente în legătură cu scrisoarea. Se gândea la scrisoarea adresată lui Abelman și îi veni în minte un alt loc unde auzise un limbaj similar. În curtea trăsnitului de Reilly, în urmă cu o oră. „Trebuie biciuită.” „Mongoloidul de Mancuso.” Deci el era totuși cel care scrisese scrisoarea. Domnul Levy se uită cu duioșie la mica acuzată care sforăia deasupra cutiei cu prăjituri olandeze. „Pentru binele general”, gândea el „, va trebui să fii declarată iresponsabilă și să mărturisești. Ești acuzată pe nedrept.” Domnul Levy izbucni într-un hohot de râs. Cum de fusese domnișoara Trixie atât de dispusă să mărturisească?
― Liniște, se răsti domnișoara Trixie, trezindu-se brusc.
Trăsnitul de Reilly merita într-adevăr să fie salvat. În felul lui nebunesc se salvase pe sine, pe domnișoara Trixie și pe domnul Levy. Și oricine ar fi fost Burma Jones, merita un premiu generos… sau o altă răsplată. A-i oferi o slujbă la noul Levy Shorts ar fi o popularizare încă și mai bună. Un premiu și o slujbă. În același timp, o reclamă reușită în ziare, anunțând deschiderea firmei Levy Shorts! Era sau nu era aceasta o găselniță grozavă?
Domnul Levy privi cargobotul traversând gura Canalului Industrial. În curând, doamna Levy va fi și ea pe un vapor, cu destinația San Juan. N-avea decât să se ducă s-o viziteze pe maică-sa. Să râdă, să cânte, să danseze pe plajă. Nu exista niciun loc potrivit pentru ea în planurile lui cu Levy Shorts.
PAISPREZECE
Ignatius petrecu ziua la el în cameră, ațipind din când în când și atacându-și mănușa de cauciuc în momentele dese în care era treaz și îngrijorat. Telefonul din hol sunase toată după-amiaza, sporindu-i de fiecare dată enervarea și îngrijorarea. Se repezea asupra mănușii, brutalizând-o, împungând-o, învingând-o. Ca orice celebritate, Ignatius își atrăsese admiratori: rudele de rău augur ale mamei sale, vecinii, oameni pe care doamna Reilly nu-i văzuse de ani de zile. Toți telefonaseră. De fiecare dată Ignatius își închipuia că e domnul Levy. Dar apoi o auzea pe mama lui răspunzând prin cuvintele ce deveniseră un refren înlăcrimat:
― Nu-i așa că-i îngrozitor? Ce-am să mă fac? De-acu’, numele nostru-i ruinat de tot!
