la cap. Eram absolut incapabilă să-mi aduc aminte când simțisem ultima oară pe limbă gustul de cartof prăjit, crocant, sărat. Contrar a ceea ce credeam, era bun și nu mi-a făcut imediat greață. De când nu mai avusesem plăcerea de a mânca sau de a mă așeza la masă
pur și simplu? Am întâlnit privirea satisfăcută a lui Marc ațintită
asupra mea și am schițat un zâmbet vag.
― Cine a avut dreptate?
― Poate că am să mănânc doi sau trei cartofi pai, dar nu mai mult.
― E mai bine decât nimic! Contează pe mine că am să te supraveghez în zilele următoare.
După trei foi de salată și patru cartofi pai m-am săturat. Marc nu mi-a făcut nicio observație și și-a continuat masa. Și-a golit farfuria și a ciugulit din ce-mi rămăsese mie, mă întrebam unde băga atât, el care avea aceeași siluetă ca în urmă cu zece ani. A vrut neapărat să
plătească el consumația, ceea ce m-a făcut să realizez că nu-mi dăduse posibilitatea să-mi iau portofelul de dimineață. Pe de altă
parte, nu mă așteptasem să fim plecați toată ziua, și cu atât mai puțin nu mă așteptasem la o zi atât de tulburătoare. Era timpul să
ne întoarcem. În drum spre parcare, am văzut un magazin de telefoane mobile. Marc și-a dat seama de asta. O să găsesc o bancă și o să-ți cumpăr unul.
― Nu! Este de neconceput să plătești pentru prostia mea.
Oricum, n-am nici actele, nici cardul la mine.
― Un motiv în plus!
― Am spus nu, Marc. Și-apoi… mă gândesc că poate ar fi bine să
încerc să amân până mâine… am supraviețuit de azi-dimineață… O
să mă conectez la internet împrumutând telefonul lui Alice, când ne întoarcem.
― Cum vrei tu!
Când am urcat în Porsche, căldura sufocantă mi-a permis să trec
la alt subiect timp de câteva minute.
― Îmi închipui că mașina ta e prea veche ca să aibă aer condiționat!
― Închipuiește-ți că te înșeli! Într-adevăr, este o bătrână
doamnă, dar are unul dintre primele sisteme de aer condiționat!
Abuelo l-a cumpărat în 1990. Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri.
― Povestește-mi, i-am cerut, încercând prin toate mijloacele să
uit de telefon.
Și trebuia să recunosc că mă relaxa când îmi spunea povești despre bunicul lui.
― Când a rămas văduv, a ținut doliu un an, parcă am fi fost în secolul al XIX-lea. Probabil că originile lui latine s-au trezit. Și după
trecerea datei comemorative, a redevenit el însuși, în sensul cel mai rău! Cât timp trăise bunica, ea îl ținuse în frâu, atunci bunicul își limita cheltuielile. Apoi a început să-și cheltuie toți banii. Într-o zi, pe când aveam unsprezece ani, a venit să mă ia de la părinții mei și ne-am suit amândoi într-un Porsche. Și ziua aceea a fost o etapă din formarea mea. Pentru el, aceste mașini sunt sinonime cu lucrul bine făcut, cu respectul pentru materialele frumoase, pentru sobrietate, pentru puritate, pentru stil. Pe scurt… Imaginează-ți mintea mea de copil în mijlocul acelor mașini, era ca un vis împlinit. Ne-am petrecut așa o după-amiază întreagă, se pare că
stătusem tot timpul cu gura căscată.
Am izbucnit în râs.
― Continuă!
― Și-a cheltuit toți banii pe asta, mi-a zis trecându-și mâna peste bord, deasupra tahometrului. Este una dintre cele mai frumoase amintiri din copilăria mea, când a scos carnetul de cecuri. Bunicul meu cheltuitor și grandoman care își plătea un Porshe 911 în onoarea iubirii vieții sale dispărute, și asta pentru modica sumă de 45 000 de franci.
― Băieții nu știau că bunicul tău avea această mașină?
― Nu… aș fi avut impresia comiterii unui sacrilegiu. Era ca un secret pe care îl împărtășeam cu el.
I-am zâmbit.
― Și astăzi tu ești cel care o conduce?
― Da… ca să moștenești un Porsche faci totul… Și Abuelo mi-a dat-o moștenire. În ziua în care mi-a dat cheia și am introdus-o pentru prima oară în contact… nu-ți imaginezi cum a fost… A zâmbit, cu ochii în zare. Mergem? m-a întrebat coborând din nou cu picioarele pe pământ.
― Dacă vrei.
A demarat și m-am trezit blocată pe locul meu. Intenționat nu a dat drumul la aerul condiționat și a deschis geamurile.
― Ascultă, mi-a spus.
